Vindecă-mă de prea multă încredere!

52f6782103f1acc9cc7f22a22cd7e2bd

Te rog, nu-mi ignora neputința.
Vindecă-mă de oameni, de încredere.
Nu mai vreau să cred. Nu mai pot să cred.
M-au mințit. M-au trădat. M-au rănit.
Și eu continui să-i cred. Să-i iubesc. Să le dăruiesc. Să mă dăruiesc lor cu sufletul întreg.
Nu mai vreau să-i cred.  
Ajută-mă Tu. Să nu-i mai cred.
Alungă-mi din adâncul sufletului naivitatea cu ceva. Te rog să o sperii până o ia la fugă.
Sunt același copil naiv dintotdeauna.
Și mi-e amar. Mi-e greață de-atâta amar.
Și nu mai suport să mi spună că trebuie să cred în continuare și să visez la cai roz (nu verzi) pe pereți.
Nu vreau să mai cred. M-am încăpățânat să cred prea mult. Și mi-au frânt fără milă aripile. Nu mai pot să zbor.
Așa că te rog. Ascultă-mi cu atenție rugămintea.
Scăpa-mă cumva de încrederea asta oarbă.
Căci prea puțini oameni o mai merită, iar eu am făcut deja risipă…

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

2 Comments

  1. Foarte frumoasă! Naivitatea asta… încrederea… de cele mai multe ori le plătim în lacrimi.
    Chiar mi-a plăcut. E un strigăt de ajutor… al unei „naive”, în care mă regăsesc şi eu.

  2. ….,, Scăpa-mă cumva de încrederea asta oarbă.
    Căci prea puțini oameni o mai merită, iar eu am făcut deja risipă…”,,,…..cat adevar ,….

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
De la Dolhasca pe Calea Victoriei, de Maria Capelos – Alexandru Arșinel

Dintotdeauna am avut o slăbiciune pentru romanele de tip jurnal, pentru memorii, căci, curioasă din fire, îmi place să aflu...

Închide