Vine o zi când îți spui „Gata”

970e8f2c23612818faa5cc2356f3ab91

Cu timpul înveţi până la urmă să-ţi vezi de drumul tău şi să-i laşi pe alţii în urmă fără prea mari regrete. Înveţi să te alegi pe tine şi să te respecţi îndeajuns încât să nu mai baţi la aceeaşi uşă închisă la care te încăpăţânai să tot baţi în speranţa că o să primeşti ceea ce aştepţi. De fapt, înveţi să nu mai aştepţi nimic de la nimeni. Oamenii reuşesc să te surprindă plăcut atunci când tu nu ai nici o aşteptare de la ei. În caz contrar dezamăgirea e direct proporţională cu aşteptarea.
Înveţi să iei ca atare fiecare persoană din viaţa ta şi să te îndepărtezi treptat atunci când nu te mai regăseşti într-un loc, într-un om. Înveţi să înlocuieşti mâhnirea cu optimismul, gândind că tot răul e spre bine şi că tristeţea pe care o simţi astăzi e doar preludiul unui mâine mai bun. Dar nu e uşor să înveţi toate astea. Şi nici nu înveţi de pe o zi pe alta. Întâi suferi ca un nebun după fiecare om cu care nu te mai identifici. După un timp ei devin trecut, iar tu înveţi treptat să-i laşi acolo.

Poate că pe unii oameni m-am încăpăţânat eu să-i văd mai buni decât au fost sau cine ştie, poate că eu am purtat vina pentru care ei nu au fost versiunea lor mai bună. Poate că pe unii nu i-am iubit suficient şi i-am determinat să plece, apoi am suferit după ei. Poate că unii nu s-au regăsit în mine, iar prietenia a fost o bătălie pierdută din start pe care am târât-o după noi încercând totuşi să o salvăm. Nu mai este însă timp să privesc înapoi. Nu mai are sens. Am învăţat că e inutil să forţezi lucrurile, agăţându-te cu disperare de oameni ca să nu te simţi singur.

Spuneam cândva că eu nu cred în a doua şansă. Tot nu cred, dar uneori constaţi cu stupoare că unii oameni nu o merită nici măcar pe prima!

Voiam ca aceste gânduri să aibă totuşi o notă optimistă la final, dar văd că nu prea îmi iese. Sunt din nou dezamăgită de oameni şi necăjită pe mine însămi că totuşi îmi pasă şi că încă mai pot fi dezamăgită chiar atunci când îmi spun că nimic nu mă mai poate surprinde… Dar iată, oamenii nu încetează niciodată să te surprindă în cele mai nebănuite şi neaşteptate moduri în ambele sensuri – şi bun şi rău – dar mai ales în cel rău.

Iustina Dinulescu

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

3 Comments

  1. Draga Iustina,am descoperit de ceva timp blogul tau si am citit si recitit toate postarile tale cu emotie…ma regasesc in fiecare cuvant si in fiecare scriere…de cand ai devenit mamica scrii mult mai rar si drept sa iti spun imi lipsesc postarile tale…in fiecare zi intru sa vad daca lasi un gand si trebuie sa recunosc ca raman dezamagita dar cum spuneai tu acum prioritatile sunt altele…vroiam sa iti spun ca,candva scriam si eu proza si poezie dar sunt ani de cand nu mai scriu nimic…te imbratisez si iti multumesc pentru talentul si gandurile minunate ce mi le transmiti scriid…iti multumesc…lary

    • Iti multumesc mult pentru apreciere, Larisia. Într-adevăr, găsesc destul de rar timp pentru scris pentru ca situatia este de asa natura. Dar nu as schimba nimic. O sa am timp pentru toate la un moment dat. Te imbratisez cu drag. Toate cele bune! :-*

  2. Multumesc pt raspuns vreau doar sa iti recomand o scriitoare care imi place ernorm…TEHMINA DURRANI…iti recomand…SCLAVA SOTULUI MEU,BLESFEMIE,PRIN OCHII UNEI FEMEI…O OGLINDA PENTRU ORBI…nu stiu daca le vei gasi pe toate in Romania eu le-am citit in limba italiana…m-a impresionat mult Sclava sotului meu…te imbratisez cu drag….urmaresc si ceea ce citesti tu dar unele nu le gasesc…doamne ajuta…

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Florile de la mansardă, de V.C. Andrews

"Este anul 1957, și membrii familiei Dollanganger par să ducă o existența lipsită de griji în căminul lor idilic din...

Închide