Vizita de la Urgențe

Spitalele ar trebui să fie locurile unde oamenii sunt atent îngrijiți, în care sunt tratați ca niște oameni chiar dacă nu au un ban în buzunar, ci o urgență de rezolvat. La noi, spitalele nu sunt astfel de locuri.
Doctorii nu mai sunt oameni, ci au devenit roboți. Dacă nu ești pe moarte nu ești important, așa că mai poți aștepta.

Azi noapte nu am fost eu cea care a avut o urgență, însă gustul rămas după această „plimbare” la spital mi-a lăsat un gust amar și un profund dezgust. Când am ajuns, am întrerupt doamnele de acolo de la o bârfă. Cu greu, una dintre ele s-a ridicat de pe scaun ca să vadă cine a îndrăznit să le deranjeze. Cealaltă, mesteca cioflăia sictirită o gumă. Între timp, un doctoraș curios se oprește și el să vadă despre ce e vorba, dar probabil negăsind nimic care să merite atenția lui, și-a îndreptat privirea către televizorul de deasupra aparatului pentru măsurat bătăile inimii. Mai apoi, a plecat.
Am plecat și noi spre sala de tratament, dar femeia de serviciu spăla pe jos și ne-a spus iritată să ne întoarcem și să așteptăm în sala de așteptare că ea nu muncește degeaba…
În sala de așteptare oamenii adormiseră pe scaune… așteptând. Da, asta făceau. Adormiseră pentru că nimeni nu se uitase la ei de prea mult timp.
Doctorii se strânseseră la recepție și comentau pozele unul altuia pe Facebook și râdeau zgomotos. Iar oamenii adormiseră așteptând…

M-am simțit neputincioasă și m-a durut să găsesc atâta indiferență și atâta răceală într-un spital.
Este strigător la cer! Iar lucrurile merg în continuare pe principiul „Las-o mă că merge așa!”

© Iustina Ţalea

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Un copil grăbit…

- Cât de mult mi-aș dori să am viața ta!, mi-a spus ea visătoare. - Viața mea? De ce ți-ai...

Închide