Zbor în trecut, de Kate Quinn

„Îndrăzneață și neînfricată, Nina Markova a visat întotdeauna să zboare. Când naziștii atacă Uniunea Sovietică, ea riscă totul pentru a se alătura legendarelor Vrăjitoare ale Nopții, un regiment exclusiv feminin care face raiduri nocturne și distruge orașele nemțești. Blocată în spatele liniilor inamice, Nina este urmărită de o ucigașă nazistă cunoscută sub numele de Prădătoarea și numai vitejia și viclenia reușesc să o mențină în viață.

Transformat de ororile la care a asistat în al Doilea Război Mondial, de la plaja Omaha până la procesele de la Nürnberg, corespondentul de război britanic Ian Graham a devenit vânător de naziști. Cea mai dorită țintă, însă, Prădătoarea, îi scapă mereu printre degete. Așa că își unește forțele cu singura martoră care i-a scăpat asasinei: Nina cea arogantă și obraznică.

Crescând în Bostonul postbelic, Jordan McBride, în vârstă de șaptesprezece ani, este hotărâtă să devină fotograf. Când tatăl ei, văduv de mult, vine în mod neașteptat acasă cu o nouă logodnică, Jordan este încântată. Dar văduva sosită din Germania are un aer ciudat, iar Jordan, sigură că familia ei este în pericol, începe să scormonească trecutul noii sale mame vitrege, descoperind fapte incredibile…”

Nu știu câte cărți cu tematica războiului o să mai tot citesc. Mereu îmi spun că nu prea se mai poate veni cu nimic nou despre asta în afară de suferința umană și așa mai departe, însă continui să găsesc noi informații care mă fascinează. Acum, de exemplu, am descoperit „Vrăjitoarele Nopții”, pe care nu le-am mai găsit menționate în nicio altă carte de acest gen și nici în treacăt nu „am auzit” de ele. Iată cine au fost:

Cel de-Al Doilea Război Mondial. Luftwaffe-ul făcea ravagii pe cerul sovietic. Forţele aeriene ale Uniunii Sovietice erau neexperimentate, avioanele cădeau ca muştele în faţa naziştilor. La iniţiativa Marinei Raskova, Stalin a acceptat ajutor feminin în război. După doar şase luni de antrenament, ele au devenit un adevărat coşmar pentru nemţi.

[…] Regimentul bombardier de noapte a fost numit de către nazişti „Nachthexen”, în traducere – vrăjitoarele nopţii. Ei spuneau că zgomotul pe care îl fac noaptea avioanele lor seamană cu acela al măturilor pe care zburau vrăjitoarele.” (Sursa)

Mi-a plăcut mult partea asta a romanului, în care a fost descrisă în amănunt viața femeilor pilot în plin război, misiunile lor, eșecurile lor. Personajul Nina Markova a fost o veritabilă Vrăjitoare a Nopții. O femeie tare ca oțelul, incredibilă datorită curajului său nebun, a instinctului de supraviețuire și a încăpățânării de a o lua de la capăt ori de câte ori era nevoie. Și ce personaj pe cinste a fost! Adorabilă, cu gura ei spurcată, din care ieșeau înjurăturile pe bandă rulantă. 😅

„Nina Markova, un uragan în formă de femeie, un haos exterior care se rotea în jurul unei oaze de seninătate tainice și surprinzătoare.”

Destinul ei se împletește cu destinele altor două femei – amanta unui ofițer SS, cunoscută drept Prădătoarea și o tânără pasionată de fotografie, Jordan McBride din Boston. Ce ar putea avea în comun aceste trei femei? Pe Prădătoare. La sfârșitul războiului, Prădătoarea era disperată să găsească o cale de scăpare, iar înainte de a reuși să fugă din Polonia eliberată omoară cu sânge rece pe fratele unui jurnalist englez, care printr-un joc ciudat al destinului era prieten cu Nina Markova. Ea reușește să ajungă peste ocean, în Boston, și devine o văduvă pe nume Annelise Weber, de care se îndrăgostește tatăl lui Jordan.

Povestea este spusă prin prisma a trei personaje principale – Jordan, Ian și Nina. Recunosc, mie mi-ar fi plăcut ca și Prădătoarea să aibă o voce, mi-ar fi plăcut să pătrund în mintea ei, să-i înțeleg deciziile și motivațiile, pentru că explicațiile nu m-au convins atât de mult. M-a surprins faptul că nu a fost așa, mai ales ținând cont că în varianta originală ea dă titlul romanului –The Huntress (apropo de asta, nu pricep de ce a fost adaptat altfel în română!! Prădătoarea era un titlu foarte potrivit și perfect traductibil).

„Să construiești o generație înseamnă să construiești un zid – o cărămidă bună și zdravănă pe rând, un copil bun și zdravăn pe rând. Cu destule cărămizi bune, vei ridica un zid bun. Cu destui copii buni, vei avea o generație care nu va porni un război mondial.”

Ideea principală care dă conturul romanului este aceea că mai devreme sau mai târziu prada poate deveni de multe ori prădător, că rolurile se pot inversa oricând pe parcursul vânătorii.

Partea mea preferată din roman a fost cea istorică, adică tot ceea am putut afla despre Vrăjitoarele Nopții. Povestea de dragoste dintre Nina și Elena a fost o surpriză neașteptată, dar plăcută. Atunci când înfrunți moartea noapte de noapte, departe de pământ, te prinzi cu putere de orice fărâmă de dragoste care te ține ancorat de viață și îți dă motivația de a supraviețui. Războiul nu a fost exclusiv al bărbaților. Femeile au contribuit în nenumărate feluri, uneori chiar în mod direct, pe front. Numai că despre curajul și sacrificiile lor s-a povestit prea puțin. Istoria a fost scrisă ȘI cu sângele femeilor. Și uneori tocmai ele au schimbat cursul acesteia. Mă bucur că apar autori care scot la lumină aceste lucruri, pe care, de altfel, nu le vom găsi niciodată în manualele de istorie.

„Timpul este o roată, vastă și indiferentă, iar atunci când timpul trece și oamenii uită, ne confruntăm cu riscul de a ajunge acolo de unde am plecat. Ne tărâm, căscând, spre un nou orizont, iar acolo ne trezim față în față cu o noua ură, sădită și udată de uitare, care inforeste în noi războaie. Noi masacre. Noi monștri precum Prădătoarea. Haideți să oprim roata asta! Haideți să nu uităm, de data asta. Haideți să ținem minte!”

Zbor în trecut este o poveste despre sacrificiu și curaj, despre iubire și prietenie, despre supraviețuire și anduranță.

Romanul a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon. Iar dacă nu ați descoperit-o încă pe Kate Quinn, vă recomand și Rețeaua Alice, care mi se pare chiar un picuț mai bun decât acesta.

Rating Goodreads: 4/5⭐
Iustina Dinulescu

Lasă un răspuns