Zeii pedepselor cerești – Jennifer Cody Epstein

30419905_1910911212273941_8929947774433136946_o

 „Înainte de atacul de la Pearl Harbor, viața lui Yoshi Kobayashi se derula netulburată în Tokyo. Adolescenta își împărțea timpul între familie și școală, în vreme ce războiul era o realitate îndepărtată. Japonia triumfase în Manciuria, Imperiul era ocrotit de zei. Însă conflictul cu America schimbă totul. Existența lui Yoshi este jalonată acum de alarme aeriene, de bombardamente, de rugăciuni disperate. Vechile prietenii se destrămă, iar lumea în care a crescut tânăra piere pentru totdeauna. O maturizare cu atât mai dureroasă cu cât Yoshi înțelege că învingătorii și învinșii sunt în egală măsură vinovați. Și în egală măsură victime, după cum o dovedesc povestea lui Cameron Richards, pilotul doborât în 1942, destinul paradoxal al lui Anton Reynolds, arhitectul american stabilit înainte de război în Tokyo și îndrăgostit de cosmopolita Hana Kobayashi, și experiențele lui Billy, fiul lui Anton, soldat în forțele de ocupație.” 

 „[…] Părea ciudat ca ceva atât de senin, de esențialmente pașnic să fi incitat la atâta vărsare de sânge, să fi determinat tați să omoare soți și piloți să omoare mame și bărbați tineri să lase femei să se prăbușească în fântâni. De ce se întâmplă așa ceva? De ce facem asta? Ce-am învățat acum după ce am făcut toate astea?” 

Asta se întreba Yoshi, stând pe malul oceanului, privind în urmă și meditând, gândindu-se cu dor și nostalgie la tot ceea ce i-a luat războiul. Cu aceleași întrebări rămân și eu după fiecare carte cu acest subiect. De ce ajung oamenii să se omoare unii pe alții pentru o bucată de ocean, de pământ sau de orice altceva. De ce nu putem trăi în pace, fiecare sub bucățica lui de cer, cu ceea ce îi oferă ea? Din păcate, trăind în secolul XXI, în anul 2018, constat cu amărăciune și cu stupoare că nu am învățat nimic din trecutul nostru, al întregii omeniri. Că găsim mereu un motiv pentru care ajungem să scoatem armele și să ne ucidem cu sânge rece, că trăim dintotdeauna și pentru totdeauna pe un butoi de pulbere, care din când în când explodează și nimicește totul în jur. Căci despre asta este vorba și în acest roman. Războiul nu poate însemna altceva decât pierdere. O pierdere inimaginabilă, incomensurabilă. O pierdere de vieți și de suflete.

Romanul este ca o pânză de păianjen. Fiecare capitol este construit cu o deosebită atenție la detalii, înfățișând personaje interesante și puternice, urmărindu-le destinele separat, apoi aducându-le treptat pe toate în același punct. Deși inițial par complet independente unul de altul, războiul sau consecințele acestuia le aduce într-un mod dureros la același numitor. În acest război oribil nu a existat un singur dușman. Nu au existat învingători și învinși. Au fost pe rând, și victime și călăi. America s-a răzbunat pe Japonia, dar nu a câștigat nimic de fapt. A răspuns răului cu un rău mai mare. Au murit mame și copii. Au murit oameni care au crezut orbește, până în ultima clipă, că nu se va sfârși totul atunci.

Mi-a plăcut personajul Yoshi, deși nu este neapărat personajul central sau principal al romanului. M-a emoționat îndârjirea și curajul ei, încăpățânarea de a se agăța de amintirile frumoase pentru a putea merge mai departe. Tematica principală-războiul-este disecată minuțios, iar povestea fiecărui personaj înfățișează o altă față a acestuia. E ca și cum ai privi un tablou din mai multe unghiuri, în mai multe lumini. Descoperi detalii pe care nu le-ai văzut de prima oară sau revii asupra unui lucru, pe care acum, într-o nouă lumină ți se înfățișează altfel.

Zeii pedepselor cerești este un roman trist, încărcat de durere umană și de neputință. O poveste despre pierdere, așa cum spuneam și în introducere, despre pierdere colectivă și suferință individuală, despre dezumanizare. În ultimă instanță, după ce citești ultimul rând, îți dai seama că este in acelasi timp și o poveste despre renaștere, despre credința într-o nouă șansă, într-un nou început.

Recomand. O găsiți pe Libris aici, la un SUPER preț!

Lasă un răspuns