Zeița orezului, de Rani Manicka

zeita-orezului_1_fullsize

 

Nu știu cum de mi-a scăpat până acum titlul acesta, având în vedere pasiunea mea pentru cultura asiatică. Am aflat lucruri interesante despre cultura chineză, japoneză, dar iată că despre cea indiană nu îmi picase până acum nimic în mână.
Doamne, și cât am savurat cartea aceasta! Un adevărat festin exotic! Am trăit la intensitate maximă vremurile tuturor celor 4 generații și am terminat cartea regretând că o termin.

„O saga malaysiana care se întinde pe durata a patru generații. La vârsta de 14 ani, Lakshmi lasă în urmă copilăria petrecută printre arborii de mango din Ceylon pentru a se căsători cu un bărbat matur din Malaysia. Tânăra neștiutoare este nevoită să dea piept cu greutățile vieții; până la 19 ani are deja cinci copii, urmează Ocupația japoneză, al Doilea Război Mondial, iar ea nu are alt scop decât să-și păstreze familia în siguranță. Scris din perspectiva mai multor personaje, romanul este cronica unei familii dintr-o lume prea puțin cunoscută nouă, unde exotismul și miticul se întrepătrund oferindu-ne o lectură plăcută și provocatoare.”

Trăirile fiecărui personaj în parte devin trăirile tale, pentru că fără să-ți dai seama intri cu totul în lumea aceea total necunoscută nouă. Tradițiile, concepțiile, superstițiile ne situează la polul opus de acea civilizație, însă sufletul omului este încercat și măcinat de aceleași sentimente oriunde s-ar găsi el în lumea asta mare. Iubire, regrete, ură, răzbunare, singurătate, invidie, trădare, neputință-le regăsim pe toate în acest roman deosebit, care te poartă mai mult pe meleaguri sufletești, decât pe cele ale unei culturi anume.

Lakshmi este un personaj foarte complex și foarte bine pus în evidență-o eroină în adevăratul sens al cuvântului, o supraviețuitoare. Cu toate că ea iese cel mai mult în evidență, nu înseamnă că restul personajelor sunt de neglijat. Fiecare capitol și fiecare parte a romanului este interesantă, iar posibilitatea de a „asculta” povestea din perspectiva fiecărui personaj este lucrul care mi-a plăcut cel mai mult.
Chiar vă rog să nu o ratați pentru că nu veți regreta decât că nu ați citit-o până acum! :)

Vă las și câteva citate, iar de găsit o găsiți aici.

„Toată viața m-a dominat impulsul de a păși desculță pe cărarea dificilă a vieții. „Întoarce-te”, obișnuiau să-mi strige disperați oamenii din jur. Însă eu, cu tălpile sfâșiate și sângerânde, strângeam din dinți și insistam în direcția opusă.”

„Viața avea să mă învețe că dragostea unui copil nu poate egala vreodată durerea unei mame. Este adâncă și vie, dar fără ea o mamă este incompletă.”

„Le spun tuturor nepoților mei să nu se izoleze de cei din jur, pentru că dacă apuci să ridici ziduri față de străini, te închizi între ele. Este în natura lucrurilor ca, odată ridicat acest zid spre exterior, să crească de la sine până nu mai poate fi escaladat.”

„Dragostea unei mame nu cunoaște nicio lege, nicio limită și nu are alt stăpân decât pe sine. Ea îndrăznește totul.”

„Frumusețea reală a unui șarpe nu este faptul că otrava lui poate ucide un om în câteva secunde, ci că, și lipsită de membre, reptila a băgat spaima în omenire.”

„Grăbește-te! Timpul fuge sub pașii frumuseții!”

„Iubire, Dimple, nu înseamnă cuvinte, ci sacrificiu profund. Este plăcerea de a oferi până când ești infirm.”

„Tinerețea este ca un prieten capricios. Îi poți da oricât și orice și tot te va lăsa. Vârsta îți este un prieten adevărat! Ea rămâne cu tine, oferindu-ți tot mai mult până când mori.

„Cel mai rău demon la lumina zilei poate arăta ridicol, dar în umbră crește în înălțime și capătă proporții incredibile.”

Daca ti-a placut acest articol, te invit sa te abonezi la newsletter si sa intri in comunitatea Momente in viata.

Lasă un răspuns

Citește articolul precedent:
Îți mulțumesc c-ai făcut om din mine, mamă!

Îți mulțumesc c-ai făcut om din mine, mamă! Cu vorba bună, cu pedeapsa și chiar cu palma. Îți mulțumesc că...

Închide