"Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii." – Mihai Eminescu
Am nevoie de speranță. De speranța că toate lucrurile care nu mi-au ieșit își vor găsi rezolvarea și se vor așeza cu timpul.
Am nevoie de credință. Poate o să mă opresc la un moment dat din fuga mea nebună prin viață și o să îmi fac timp să vorbesc puțin și cu Dumnezeu.
Am nevoie de răbdare. Răbdare să las timpul să-și facă treaba și poate să găsească el soluții în locul meu.
Am nevoie de curaj. Curaj să mă lupt cu necunoscutul și cu temerile mele. Continuă lectura „Azi, acum, am nevoie.”
„In realitate, habar n-am cine sunt eu. Eu! Cine sunt? Stiu ce-mi place si ce nu, cred ca stiu ce e bine si ce e rau, mai stiu ca traiesc – si cam atat. Nu, nu vreau sa ratez intalnirea cu mine. Trebuie sa-mi dau, sa inventez un timp in care sa ma caut de-a binelea si sa ma intalnesc. Trebuie sa gasesc o felie de timp in care sa ma caut. Timpul meu si numai al meu. Ma intreb ce-mi voi spune cand ma voi gasi? Habar n-am.
Poate ma voi privi lung si voi intreba: cine esti tu? Poate nu ma voi recunoaste. Poate voi trece pe langa mine pur si simplu. Poate eu cea adevarata nu are chef sa se intalneasca sau sa vorbeasca cu mine. De unde sa stiu ce vrea daca n-o cunosc? Imi doresc aceasta intalnire, dar mi-e si frica de ea. Nu stiu de ce.”
Cartea poate fi gasita aici.
„Sunt din nou mica si aparata de doi parinti veseli si frumosi. Sunt mica si lumea mi se pare ca e la picioarele mele. Totul e simplu si mai ales in lumina. Doamne, in ce siguranta sunt si la adapost de tot si toate. Sunt din nou fetita mica si grasa cu dintii scosi in afara, dar foarte iubita de parintii mei, care sunt cei mai buni, cei mai destepti… si mai ales sunt, pentru totdeauna. Sunt eterni si nimic nu se va schimba niciodata. Vor ramane asa, tineri, frumosi si indragostiti.”
Cartea poate fi gasita aici.
Trebuie sa demonstrez ceva, cuiva? Nu.
Nu trebuie sa demonstrez nimic, nimanui. Sunt singura responsabila pentru ceea ce fac si ceea ce spun, pentru cand o fac si cand o spun, pentru cum ma comport, pentru ce aleg, pentru tot.
Nu-mi place sa mi se impuna ce sa fac, ce sa spun sau cum sa ma port.
Nu-mi place sa fiu atacata doar pentru ca orgoliul altuia simte nevoia sa fie gadilat.
Nu am acceptat niciodata cu forta oameni in viata mea si nici nu i-am pastrat astfel.
Nu mi-a placut niciodata sa aud lucruri urate despre mine doar pentru ca alte persoane n-au avut loc sa-si joace rolul din cauza mea. Si nici nu am putut sa fiu indiferenta. Continuă lectura „Alegerile mele, regulile mele.”
Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.
Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă. În aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Continuă lectura „O dragoste adevărată”
Ai obiceiul de a păstra lucruri de care nu te mai folosești gândindu-te că într-o zi, cine știe, s-ar putea să ai nevoie de ele ?
Ai obiceiul să strângi bani și să nu-i cheltui, cu gândul că poate vei avea nevoie de ei cândva?
Dar în sinea ta…? Obișnuiești să păstrezi reproșuri, resentimente, tristețe, temeri ?
Ai obiceiul de a aduna haine, încălțăminte, mobilă, ustensile și obiecte casnice pe care nu le-ai mai folosit de multa vreme? Continuă lectura „Gandeste-te bine!”
Un lucru mai rău decât singurătatea sau despărţirea e singurătatea în doi. Doi oameni care nu mai au ce să-şi spună sau dacă au sunt doar reproşuri, doi oameni care au uitat ce i-a apropiat şi au uitat să îşi mai rostească vorbe frumoase, doi oameni care nu se mai iubesc dar nu au curajul să se despartă. O relaţie în care unul oferă şi celălalt doar primeşte, în care unuia îi pasă, iar pe celălalt nu îl interesează, în care faptul că adorm şi se trezesc în acelaşi pat nu mai are nici o semnificaţie.
Compar acest tip de singurătate cu un plasture uitat pe o rană. Stă acolo zile, săptămâni, luni, ani iar sub el rana devine din ce în ce mai adâncă. Ar fi mai simplu să îl smulgem la timp. Ne-ar durea cât ne-ar durea apoi rana ar începe să se vindece şi durerea am da-o uitării. Dar nu facem asta. Nu toţi. Lăsăm acolo plasturele de teamă că o să ne doară. Şi ne minţim că lucrurile se vor schimba, că totul va fi bine. Dar nu e aşa. Ruptura e acolo, nu se mai poate lipi, nu se mai poate coase, nu se mai poate înnoda. Continuă lectura „Singuratate in 2”
Mi-e greu să mă decid dacă mi-am lăsat sau nu rănile să se vindece sau doar le-am bandajat superficial făcându-mă că nu le văd, că nu le simt.
Unele s-au cicatrizat complet și le privesc ca pe o lecție învățată. Altele, le-am tot bandajat și nu cred că au apucat să se vindece. Încă mă dor. Mă târăsc cu ele în fiecare zi, privindu-le, întrebându-mă, dorindu-mi… Continuă lectura „Uităm?”
– Şi cu ce rămânem până la urmă? , mă întreb.
– Cu multe amintiri, îmi răspund.
– Ce fel de amintiri?
– Amintiri care aduc lacrimi, amintiri care aduc nostalgie, tristeţe sau durere.
Amintiri pe care le-ai scoate din suflet şi din gând doar pentru a le mai retrăi măcar o dată.
Amintiri pe care ai vrea să le continui, să le dai un alt final.
Amintiri care dor şi de care ţi-e dor.
Amintiri care nu-ţi dau pace şi care revin mereu ca un bumerang.
Amintiri care te bucură şi amintiri care te chinuie.
– Multe amintiri… Continuă lectura „De vorba cu mine II”
Azi nu vreau sa vorbesc, sa ascult, sa inteleg.
Azi nu ma simt inspirata, motivata si nici optimista.
Azi nu ma simt puternica, dar nici slaba. Nu ma simt copil, dar nici adult. Nu ma simt fericita, dar nici trista. Nu sunt furioasa, dar nici calma.
Azi nu ma simt curajoasa si nu-mi gasesc cuvintele potrivite.
Azi nimic nu mi se pare colorat… e doar alb, negru sau gri.
Azi am lacrimi care nu indraznesc sa curga, care stau cuminti in ochi pentru ca le e teama. Nici ele nu stiu exact daca ma pot ajuta sau nu… Continuă lectura „Azi nu stiu, nu vreau, nu pot.”