Mic tratat de dor

Dor de duca – cand tot ce ai in jur iti este in plus. Iti lipsesti doar tu, tie, intr-o varianta dupa care jinduiesti.
Dor dureros – cand ce astepti nu mai vine si stii bine asta, dar pastrezi dorul, caci nu ai mereu cu ce sa-l inlocuiesti.
Dorul moare cand esti fericit, cand fiinta care a declansat dorul ti-e din nou in brate.
Dorul de dor – cand ai prefera sa te chinui din nou, decat sa fii un om atat de singur.
Dor fizic – cand creierul iti da comenzi besmetice si faci orice pentru o senzatie care sa aduca a… doi.
Dor fara tinta – cand plangi la viata altora de pe strada, din filme, din cantece, din carti… Continuă lectura „Mic tratat de dor”

Iartă-mă…

Iartă-mă pentru acele momente în care am putut şi n-am vrut.
Iartă-mă pentru acele dăţi în care nu te-am lăsat să mă săruţi pentru că îmi ştergeai rujul sau să mă îmbrăţişezi pentru că-mi şifonai hainele.
Iartă-mă pentru cuvintele tăioase şi pentru tonul ridicat cu care ţi-am vorbit uneori.
Iartă-mă pentru egoismul meu şi pentru acele momente în care m-am gândit numai la mine.
Iartă-mă pentru clipele în care eram prea obosită să te ascult şi nu te-am lăsat să vorbeşti.
Iartă-mă pentru că te-am făcut să te simţi mic uneori, pentru că te-am criticat şi ţi-am analizat dur fiecare gest şi fiecare cuvânt. Continuă lectura „Iartă-mă…”

Doar… ascultă-mă!

Cine sunt eu?
Nu vei ştii niciodată dacă în loc să-mi asculţi povestea şi să-mi afli paşii, te grăbeşti să-ţi dai cu părerea.
Nu mă vei cunoaşte niciodată dacă în loc sa mă întrebi ce nu ştii, mă judeci şi mă critici aspru pentru lucruri de care n-ai habar.

E atât de simplu. Oricine o poate face. Oricine poate sta lânga tine şi poate începe „judecata”. Dar cu drept? Cu ce sens?
Cine eşti tu? Cine sunt eu? Cine suntem noi? Continuă lectura „Doar… ascultă-mă!”

Povestea curcubeului

Cu mult timp in urma, la inceputul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea ca era cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai importanta, cea mai folositoare, cea mai iubita.

Verdele spuse: „Uitati-va la iarba, frunze si copaci. In mod evident vedeti si voi ca sunt cea mai importanta culoare. Sunt culoarea vietii si a sperantei. Uitati-va in jur si o sa vedeti ca sunt peste tot”.

Albastrul l-a intrerupt si exclama: „Ganditi-va la cer si la mare. Apa sta la baza vietii si fara mine nu ar exista cerul albastru. Fara mine nu ar exista nimic!” Continuă lectura „Povestea curcubeului”

Fă-ţi timp pentru lucrurile care conteaza pentru tine!

Sunt lucruri care îmi plac la nebunie şi pe care le fac ori de câte ori am ocazia…

Îmi place să citesc. De fapt, nu-mi place, iubesc să fac asta.
Îmi place soarele şi marea. Iar combinate… hm, nu-mi doresc nimic mai mult!
Îmi place să stau ore în şir cu căştile în urechi, ascultând muzică.
Îmi place să dorm. În colţul meu de pat, pe partea stângă, cu perna în braţe.
Îmi place să îmbrăţisez oamenii din tot sufletul. Şi nu sunt deloc zgârcită cu asta.
Îmi place să râd pe săturate alături de prietenii mei la glume ştiute doar de noi, dar la care ne amuzăm de fiecare dată.
Îmi place să ascult şi să povestesc. Continuă lectura „Fă-ţi timp pentru lucrurile care conteaza pentru tine!”

Dimineţi parfumate

Iubesc dimineţile lungi. Iubesc acele dimineţi în care nu trebuie să plec niciunde şi mă pot băga la loc sub cearşaf sau plapumă. Îmi place să lenevesc şi să visez cu ochii deschişi.
Iubesc dimineţile când mă trezesc şi sunt singură în casă. Deschid larg fereastra şi îmi ascult melodiile preferate în linişte sau cât se poate de tare.
Iubesc şi dimineţile alea când mă trezesc alături de EL şi începem să ne spunem poveşti.
Iubesc dimineţile târzii şi leneşe, cu aromă de cafea proaspătă, savurată până la ultima picătură.
Iubesc dimineţile în care razele de soare dansează pe chipul meu.

Iubesc dimineţile în care am timp pentru mine!

Iustina T. ©

Te provoc!

Ia-mă de mană şi spune-mi cât de mult mă iubeşti, exact aşa cum o faci în fiecare zi.
Spune-mi că toate lucrurile urâte care vin vor şi pleca la un moment dat. Cumva, mereu te cred când o spui.
Sărută-mi pleoapele şi fruntea şi dă-mi sentimentul ăla de siguranţă pe care îl am doar atunci când faci asta.
Strânge-mă tare, tare în braţe, ascultă-mi tăcerea şi înţelege-o.
Nu-mi spune cât de copil sunt uneori, cât de răsfăţată şi de capricioasă sunt. Astăzi nu o face.
Nu-mi face promisiuni dacă nu ai idee cum să le transformi în realitate. Surprinde-mă prin fapte.
Lasă-mă să te iubesc aşa cum ştiu eu, un pic ciudat şi la fel de complicat ca până acum.

Te provoc!

Iustina T. ©

Lacrimi de dor

Amintirea primului cățel de care te-ai atașat din aproape instantaneu nu va dispărea niciodată și nici nu va putea fi înlocuită de afecțiunea pentru un alt animăluț.

Îmi amintesc cu lacrimi de dor de suflețelul care se bucura cel mai tare când ajungeam acasă, care nu putea să stea supărat pe mine chiar dacă eu țipam la el când făcea prostii, care îmi ținea iarna de cald pentru că dormea la mine în brațe.
Îmi amintesc cu nostalgie de momentele când îi vorbeam și simțeam că mă înțelege mai bine ca oricine, de momentele când mă privea cu ochii mari și blânzi  topindu-mi inima. Îmi amintesc de toate momentele acelea de parcă s-ar fi petrecut ieri.
Mi-e dor de suflețelul care m-a învățat ce înseamnă prietenia sinceră și necondiționată.
Mi-e dor de acel suflet de care m-am despărțit atât de greu și cu atâtea lacrimi.
Mi-e dor, dar nu mai am cum să mă joc cu el. Acum se joacă cu alți căței sus, în cer.
Și mi-e cumplit de dor de el. Și îl plâng deseori.
Mi-e dor…

 

Iustina T. ©

Îmi pare rău…

Îmi pare rău că fugind prin viaţa mea am pierdut atâtea lucruri din vedere…
Îmi pare rău că deşi am auzit ce mi s-a spus, de multe ori nu am ascultat;
Îmi pare rău că am irosit timp cu oameni care nu erau dispuşi să-şi irosească timpul lor cu mine şi nu am petrecut mai mult timp cu oamenii care şi-au manifestat dorinţa de a-şi petrece timpul cu mine;
Îmi pare rău că uneori, comoditatea m-a împiedicat să spun adevărul;
Îmi pare rău că nepăsarea mea a rănit cândva oamenii din jurul meu; Continuă lectura „Îmi pare rău…”