Monthly Archives: iulie 2012

O fată și o valiză

Îmi fac bagajul. Am ales cea mai încăpătoare valiză și vreau să pun acolo toate nemulțumirile, toate neîmplinirile, toate regretele, toate durerile.
Vreau să împachetez binișor visele care au rămas doar vise, momentele în care m-am simțit respinsă și neînțeleasă și momentele în care am fost umilită și înfrântă.
Apoi vreau să ordonez într-un colț al valizei lacrimi, frustrări, temeri, indecizii și alegeri proaste.
M-apuc să-mi caut prin suflet toate neajunsurile, trădările, minciunile și ipocrizia. Le strâng bine pe toate și le fac loc lângă celelalte lucruri din valiză.

Ciudat… credeam că e încăpătoare, dar după ce am pus toate astea văd că mai am doar puțin loc. (mai mult…)

Continue Reading O fată și o valiză

„Femeia cu ochii umflati de plans”

„Lacrima, ca izvorul de munte, vine dintr-un adanc nestiut, din cel mai curat si mai ascuns loc al fiintei. Ea se asterne pe obraji de copii ca o limba pe care o vorbesc de cand se nasc, pana invata alfabetul. E limba lacrimilor, cu care un pui de om si un om mare comunica.

Barbatii care plang in fata unei femei sunt niste oameni foarte frumosi si au o forta pe care nici un muschi de suprafata n-ar putea-o intrece.

Dar, in linistea lumii, cel mai adesea se aude plansul femeilor. Plang cand iubesc, caci la ele iubirea se instaleaza exact acolo de unde izvorasc lacrimile… Plang cand li se nasc copii, plang de duiosie si de nimicuri, plang de dor si de bucurie, plang de durere si de singuratate, plang de ciuda pe ele insele, plang de nenoroc si de neiubite ce se simt uneori, plang de inselate ce li se intampla sa fie adesea, plang de toate astea la un loc… (mai mult…)

Continue Reading „Femeia cu ochii umflati de plans”

Mi-e dor de oameni.

Când am încetat să observăm frumosul și când am început să vedem doar urâțenia?
Când ne-am lăsat simțul estetic să ne părăsească și l-am înlocuit cu vulgaritate?
Când am început să trecem nepăsători peste durerea altui om și când am uitat să întindem mâna pentru a ajuta, nu pentru a arăta cu degetul?
Când am început să admirăm prostia, incultura, scandalurile de tot soiul și când am încetat să asimilăm lucurile frumoase, de bun gust? (mai mult…)

Continue Reading Mi-e dor de oameni.

Tu ești…

soarele călduț dintr-o dimineață racoroasă;
valul leneș care îmbrățișează în fiecare clipă marea;
raza de lumină care pătrunde în cel mai întunecat loc și îl luminează;
izvorul nesecat de dragoste, bunătate și răbdare.

Tu ești piesa lipsă. În tot întregul meu erai singura bucată care lipsea. Și am încercat să potrivesc atâtea piese în spațiul acela, dar nici una nu se încadra perfect. Am încercat să le potrivesc oricum și să le țin acolo doar ca să nu fie locul gol. Câtă nechibzuință să încerci să te peticești cu piese nepotrivite! Ajungi să crezi că ești tu defect, că nu piesa e cea care nu e bună pentru tine.
Atâta irosire când tu erai atât de aproape de mine… (mai mult…)

Continue Reading Tu ești…

Etichete

1000 de etichete. Asta suntem noi în ochii celorlalți.
Nu știu dacă suntem cu adevărat înțeleși vreodată și nu știu dacă noi reușim de multe ori să ne înțelegem noi pe noi. Deși de multe ori umblăm cu sufletul la vedere, nimeni nu vede cu adevărat ceea ce suntem.
Sunt oameni care râd și arată cu degetul către sufletul nostru descoperit. Oameni care văd doar o parte, dar au impresia că știu totul. Oameni care judecă și atât.

Nu acordăm timp să cunoaștem. Ne grăbim să tragem concluzii fără să ascultăm poveștile din spatele oamenilor.
Am obosit să fiu tapetată cu etichete. Să fiu trecută prin strecurători și pe sub lupe neiertătoare.
Mi-am pus întotdeauna sufletul pe tavă, l-am lăsat descoperit. Nu știu dacă a fost bine sau nu. Nu știu dacă e bine să îl las așa sau să-mi pun lacăt la el.
Oamenii sunt vulturi care își caută o pradă. Iar când o găsesc așa descoperită își iau avânt și încep să o ciopârțească cu răutate. (mai mult…)

Continue Reading Etichete

„Despre barbatul ideal…”

„Bărbatul tău e ideal pentru că ți-a venit în întâmpinare cu tot ce a cerut sufletul tău.
Bărbatul tău ți-a ieșit în cale cu pâinea și cu sarea vieții, îmbrățișarea lui are exact forma zâmbetului tău, iar în ochii lui se vede norocul de a te fi întâlnit.
Lui nu trebuie să-i ceri nimic pentru că îți dă totul.
Pe el nu trebuie să-l minți cu nimic, pentru că înțelege orice.
Lângă el nu ți-e frică de nimeni, pentru că ești cel mai de preț bun al lui și nu va risca nimic ca să te piardă.
Acolo unde începe slăbiciunea lui, apare subtil forța ta, iar situația inversă e motorul fericirii tale.  (mai mult…)

Continue Reading „Despre barbatul ideal…”

O bunică cât 100

Nu-i așa că bunicii sunt niște îngeri? Pentru că am impresia că deși nu sunt întotdeauna lângă noi, ne veghează mereu.
Buna mea bunică mi-a făcut azi compot de mere. Am mers și i-am dus niște mere, iar ea mi-a făcut compot. Și m-a sunat să mă duc să-l iau.
Și uite așa când ea e atât de bună cu mine îmi amintesc cu regret toate obrăzniciile mele și toate vorbele răutăcioase pe care i le-am adresat în timp. Îmi amintesc momentele când am repezit-o pentru că aveam o zi proastă și nu aveam chef de vorbă. Iar ea a continuat să îmi îndeplinească toate dorințele, să-mi pregătească de mâncare ce aveam eu poftă și să facă lucruri în locul meu deși cu siguranță era mai obosită ca mine. A continuat să mă iubească și mi-a arătat mereu asta.
A fost dintotdeauna mai stângace la vorbe, dar mi-a oferit din plin dovezi. (mai mult…)

Continue Reading O bunică cât 100

„Dragul meu, iubitul meu…”

„Am fost tentată de multe ori să-ți scriu. În nopți bântuite de lună și dor, mi-au curs prin minte scrisori lungi, cuvinte de dragoste, fraze disperate. Te-am iubit cumplit, te-am iubit cu fiecare secundă, cu fiecare vis, cu fiecare gură de aer. Ce păcat că neîncrederea ta, ezitările tale, jumătățile tale de măsură, (dar și gelozia mea nebună, iubirea mea deșănțată și mereu dezamăgită) au surpat în mine orice dorință de a mai aștepta!
Sfârșitul a venit încet, dar irevocabil. Iubirea mea s-a prăbușit de sute de ori, dar am avut puterea, ai avut îndemânarea să n-o lași să moară. Acum chiar s-a sfârșit.
M-ai rănit de atâtea ori, încât inima mea e o rană, o durere palpitândă. Nu te mai vreau. Nu te mai aștept. Nu te mai iubesc. (mai mult…)

Continue Reading „Dragul meu, iubitul meu…”

Inima unei femei

Inima… câte comori, câte eșecuri, câte lipsuri, câte dureri, câte necunoscute.
Inima… un bagaj mare plin de oameni.
Inima… un ceas care bate în piept uneori mai tare, alteori mai stins.

Port în inima mea o mulțime de oameni. Unii au plecat pentru că așa au vrut, pe alții i-am alungat eu. Pe unii îi regret și mă întreb cum ar fi fost dacă eu eram altfel pe atunci, pe alții mă bucur că i-am lăsat în urmă. De la unii am învățat, pe alții i-am învățat eu.
Pierdem oameni ca să învățam lecții. Îi pierdem că să facem loc altor oameni. Deși inima e un loc mare, uneori, e bine să facem curățenie și să mărim spațiul. (mai mult…)

Continue Reading Inima unei femei