Puțini oameni știu…

Puțini oameni știu câte lacrimi am ascuns în spatele zâmbetelor calde pe care le-am oferit întotdeauna din toată inima.
Puțini oameni știu de câte ori mi-am pierdut speranța și cât m-am luptat ca să o găsesc iarăși.
Puțini oameni știu de câte ori mi-a fost pustiită inima. De câte ori abandonată, de câte ori rănită.
Puțini oameni știu cât și cum și pe cine am iubit cu adevărat.
Puțini oameni știu cât de vinovată m-am simțit uneori și cât de greu mi-a fost să iau anumite decizii.
Puțini oameni știu câte vise mi-am risipit pentru că nu am luptat pentru ele.
Puțini oameni știu câtă durere s-a aflat uneori pierdută printre câteva cuvinte.
Puțini oameni știu dorul meu. (mai mult…)

Continue Reading Puțini oameni știu…

Ca un clișeu…

Iubirea e un sentiment atât de înălțător și de frumos ca să te îngrădească. Ea nu îți pune bariere și nu te limitează. Nu îți impune reguli și nu te îndepărtează de oameni.
Nu pot asocia iubirea cu gelozia. Nu le pot tolera una lângă alta.
Sunt mulți oameni care cred că ele merg mână în mână, iar faptul că nu ești gelos înseamnă cu siguranță că nu îți pasă, că nu iubești. Dimpotrivă, eu văd lucrurile exact pe dos. Atunci când gelozia începe să te roadă înseamnă că nu mai ai încredere, că nu mai siguranța sentimentelor celuilalt și că undeva, cumva s-a produs o ruptură.
Știți cu cine merge mână în mână iubirea? De-o mână cu încrederea și de cealaltă cu respectul. Doar atunci când iubirea, încrederea și respectul sunt prietene, atunci putem vorbi de o iubire pură. (mai mult…)

Continue Reading Ca un clișeu…

Azi, acum. Nu mâine, nu într-o bună zi…

Această povestioară te va ajuta să reflectezi. Continuă să citeşti, merită efortul.

Un prieten a deschis sertarul dulapului soţiei sale şi a ridicat un pachet învelit în hârtie de mătase:
– Acesta , a spus, nu este un simplu pachet, e lenjerie.
A aruncat hârtia de împachetat şi a observat mătasea rafinată şi dantela.
– Ea a cumparat această lenjerie prima dată când am fost la New York, acum 9 ani. Nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. Bine… cred că aceasta este ocazia.

S-a apropiat de pat şi a aşezat lejeria lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soţia lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi spuse:
– Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită, fiecare zi trăită este o ocazie deosebită.
Încă mă mai gândesc la aceste cuvinte… deja mi-au schimbat viaţa. (mai mult…)

Continue Reading Azi, acum. Nu mâine, nu într-o bună zi…

A sosit timpul…

A sosit timpul să-mi schimb tapetul vechi, plin de găuri și murdar de timp de pe inimă și să îl înlocuiesc cu catifea.
A sosit timpul să înlocuiesc zilele de lână care îmi zgâriau sufletul cu zilele de cașmir care să mi-l atingă ușor și plăcut.
A sosit timpul să mă scutur de colbul amintirilor care mi-au încătușat inima prea multă vreme.
A sosit timpul să iert, să uit, să nu mai caut răspunsuri la întrebări la care nu s-a dorit a răspunde.
A sosit timpul să am mai mult timp pentru ceea ce îmi place mie.
A sosit timpul să privesc către cer și să mulțumesc pentru ce am. Nemulțumirilor le dau vacanță. (mai mult…)

Continue Reading A sosit timpul…

Drumuri, multe drumuri

Viața înseamnă drumuri lungi și întortocheate, cu multe bariere, cu multe intersecții, cu străzi închise, rute ocolitoare și tunele extrem de întunecate. Poate fi vorba de drumuri drepte sau de curbe periculoase, de prăpăstii, de drumuri prăfuite care nu duc nicăieri, de drumuri lungi și obositoare, de drumuri periculoase sau de drumuri-labirint în care ne pierdem fără să știm și în care rătăcim multă vreme până ajungem la prima ieșire.
Nu știu dacă pe drumul vieții găsim autostrăzi. Viteza ar fi prea mare ca să mai simțim ceva, orice.
Am străbătut multe dintre aceste drumuri și cred că cel mai tare m-au încurcat intersecțiile. La naiba, sunt atât de multe! Te gândești, speri la un moment dat, că acestea se răresc după un timp, dar mergând tot înainte ele continuă să apară. Din ce în ce mai multe. Din ce în ce mai complicate.
Aș spune să nu te grăbești să alegi încotro vrei să schimbi direcția, însă e timpul cel care nu îți permite „luxul” ăsta. Ce nedrept! (mai mult…)

Continue Reading Drumuri, multe drumuri

„Autoportret într-o oglindă spartă”

„De dimineaţă, mi-am amintit de mare. M-am revăzut la Costineşti, unde am descoperit plăcerea de a mă arunca, ieşind din valuri, pe nisipul cald. Abia depăşisem treizeci de ani. Închiriam două camere într-o casă ţărănească, foarte aproape de mare, de unde ne duceam prin grădină la plajă. Rămâneam acolo până la prânz, iar după-amiaza jucam pinacle. Eram patru. Uneori ne opream, tăiam un pepene în patru şi îl mâncam, mânjindu-ne pielea bronzată cu zeama roşie picurată din feliile pe care le devoram până la coajă, după care ne spălam la fântână pe mâini şi jucam mai departe. (mai mult…)

Continue Reading „Autoportret într-o oglindă spartă”

Nu mai am răbdare…

Nu mai am răbdare. Mi s-a epuizat stocul de răbdare.
Am așteptat cu răbdare un telefon, o scrisoare, un mesaj. De multe ori, nu le-am primit.
Am așteptat cu răbdare oameni, am așteptat cuvinte, am așteptat fapte. De multe ori, nu au venit.
Am așteptat cu răbdare să-mi curgă toate lacrimile pe care aveam să le plâng. De multe ori, m-au pustiit.
Am așteptat cu răbdare schimbări, am așteptat să mi se împlinească vise și-am așteptat minuni. De multe ori, m-au lăsat așa, așteptând. (mai mult…)

Continue Reading Nu mai am răbdare…

Recomand:

Cum mi-au plăcut întotdeauna lucrurile altfel decât restul, am ales-o pe Maria pentru a-mi scoate bluza din banal. Rezultatul a fost peste așteptările mele. Are două mâini din care ies…

Continue Reading Recomand:

Inimă de hârtie

Uneori, simt că-mi bate-n piept o inimă de hârtie. Oamenii se înghesuie să facă artă din ea, în schimb, mi-o mototolesc și mi-o ciopârțesc.
Nu o dată m-am trezit cu ea ruptă în bucățele mici, inegale, împrăștiate peste tot. Am început să le caut, să le adun și să le lipesc ca să fie iarăși un întreg. De cele mai multe ori am reușit. În nepriceperea mea, cu ochii scăldați în lacrimi, am reușit să le lipesc cât să mai simt că bate în piept o inimă. Fie ea și de hârtie. (mai mult…)

Continue Reading Inimă de hârtie

Taifasuri

– Unde-mi sunt visele de copil?
– Le-a luat timpul…
– De ce le-a luat? De ce mi le-a luat? Cu ce drept?
– Așa e el, timpul… e crud, e nemilos, nu stă în loc pentru nimeni.
– Dar… dar erau atâtea…
– Ai amintirile. Ia uită-te în inima ta și spune-mi ce vezi acolo!
– Văd doi ochi căprui mari și jucăuși. Văd multe păpuși, văd mulți prieteni, văd cărți de povești și leagănul din curte. Da, mă văd legându-mă cu vise și planuri. Văd genunchi și coate julite și păr încâlcit, văd rochița roșie de catifea și pantofiorii albi de lac.
– Ți-e dor…
– Da, sunt bolnavă de dor de copilărie. (mai mult…)

Continue Reading Taifasuri