Now is good

„Momente. Viața noastră este o serie de momente. Fiecare dintre ele o călătorie spre final. Lasă-le să se ducă.”

Am intrat iarăși în febra filmelor. Astăzi l-am descoperit pe acesta… Now is good. Nu mă întrebați de ce mă uit la astfel de filme, triste. Pur și simplu dau de ele. Sau poate, ele mă găsesc pe mine ca să mai trag câte o concluzie.
Îmi place foarte mult Dakota și deși am văzut despre ce este vorba am ales să-l văd. Privit în ansamblu, da, este o dramă. Privit în amănunt, cred că e o sursă bogată de învățături despre viață, despre curaj și despre iubire.

Trăiește clipa. Fă-o să conteze! – cu acest gând am rămas după final.

Îl recomand, este un film care trebuie văzut atunci când te simți pregătit!

→ http://www.youtube.com/watch?v=K0b5jjS1zt4

Iubiri…

Câte povești de dragoste, atâtea zâmbete și poate și mai multe lacrimi…

Dacă nu a avut un final fericit, nu înseamnă că nu o putem numi „o poveste de dragoste”. Fie că a durat mult sau puțin, ea a existat, a trezit în sufletul nostru sentimente frumoase, ne-a dăruit amintiri și ne-a furat zâmbete de bucurie. A însemnat… ceva.

Am iubit. De fiecare dată altfel. Fiecare poveste de dragoste a plantat în inima mea câte o floare, pe care am udat-o uneori cu lacrimi de fericire, alteori cu lacrimi de tristețe. Și de fiecare dată m-a durut sfârșitul brusc al acelei povești pe care eu o credeam „ultima”. M-a durut și m-a secat de energie și de speranță. M-a târât prin cele mai întunecate unghere ale tristeții și m-am simțit sufocată de dezamgire. M-am întrebat mereu dacă vinovatul sunt eu pentru că toate poveștile se termină așa, lăsându-mă înecată într-un ocean de întrebări fără răspuns.

Continuă lectura „Iubiri…”

The Words – Hoțul de cuvinte

Revin cu o nouă recomandare de film – The Words
Îmi place să găsesc filme bune și îmi place să povestesc despre ele.
Filmul „Hoțul de cuvinte” este o poveste despre oameni, despre alegeri și greșeli și despre cum ajung să te „bântuie” acestea pentru tot restul vieții.
Mi-a plăcut cum a fost realizat, jucat, gândit. Un film foarte bun pe care vă sfătuiesc să nu-l ratați!

O replică din film: „Toți facem alegeri în viață. Cel mai greu e să trăim cu ele. Și nimeni nu te poate ajuta cu asta.”

→ http://www.youtube.com/watch?v=gjmrDDD9o_k

Altfel

Noi suntem… sau eu sunt și tu ești?! Nu, suntem. Noi. Doi.
Nu mă vezi, dar știu că mă simți. Sufletul tău mă simte.
Nu te văd, dar îți aud inima bătând de departe.
Crezi că speranțele au ruginit? Crezi că sunt pe moarte?
Nici gând! Ele sunt mai vii ca niciodată!
Mâna mea în mâna ta sau invers mi s-a părut mereu cel mai frumos „tablou” și l-am admirat de câteva ori pe furiș. Continuă lectura „Altfel”

Mărgăritare

Habar n-am de ce susținem că cele mai mari „bătălii” le ducem cu oamenii din jurul nostru. De fapt, cele mai grele lupte pe care le ducem sunt acelea care se dau între patru pereți, cu noi înșine. Acolo, suntem pe rând, victime și călăi și probabil că tot acolo, cea mai dură judecată este cea pe care ne-o facem singuri.
Ne adresăm mii de întrebări și suntem nevoiți să căutăm singuri răspunsuri la ele, căutăm vinovați în ceilalți sau ne învinovățim pe noi înșine și rugăm timpul să ne vindece toate rănile căpătate în acest „război” numit generic „viață”.
Așa rătăcim într-una pe cărările prăfuite ale propriului suflet căutând speranța care ne-a scăpat din buzunare când priveam peste umăr sau spre cer, visând. Continuă lectura „Mărgăritare”

Din ciclul „Am învățat că…”

Am învățat că părinții sunt cea mai mare comoară a omului. Când ei nu mai sunt, noi rămânem mult mai săraci.
Am învățat că persoana care te iubește nu e obligată să îți suporte la infinit toanele și capriciile doar pentru că te iubește.
Am învățat că e bine să fii sincer, dar și că e important ca unele lucruri să le ții totuși pentru tine.
Am învățat că binele pe care îl faci nu se întoarce întotdeauna imediat – dar cândva, se întoarce, uneori chiar înzecit și am învățat că te poți simți împlinit făcând bine altora, recompensa fiind starea ta de bine. Continuă lectura „Din ciclul „Am învățat că…””

Un dor. Ce dor!

Mi s-a făcut dor. Simt din nou acel dor de copilărie sau mai degrabă e acel dor de a nu mă mai simți împovărată de „greutatea” lumii.
Mi s-a făcut dor de acele zile în care problemele mi le rezolva mama sau de care mă ascundeam sub plapumă și ele dispăreau.
Mi s-a făcut dor de inocența cu care priveam oamenii, văzându-le doar partea bună și frumoasă.
Am păstrat însă cu mine fragilitatea sufletească de atunci. Pe ea nu am lăsat-o acolo, în trecut, ci a devenit ca un tapet pe care l-am lipit fără să știu înăuntrul meu. Continuă lectura „Un dor. Ce dor!”

Rugăminte

Fă un pas în spate.
Sau nu, mai bine vino înapoi.
Dar nu spune nimic.
Lasă-mă să plâng ca un copil, să fiu supărată.
Dă-mi voie să mi se pară că totul e o ruină și că nimic nu mai poate fi la fel.
Permite-mi să-mi deschid pieptul și să-mi îmbrățișez singură sufletul care a alunecat iarăși pe panta alunecoasă a… a tot ce poate fi mai urât în oameni. Continuă lectura „Rugăminte”

Șoapte

– Shh… nu lăsa cuvintele să ne omoare dragostea!
– Cum pot s-o omoare?
– Taci, n-auzi?

Cu ochii închiși ascultăm tăcerea, ținându-ne respirația. Doar bătăile inimilor ne aduc aminte că suntem vii, dar dezgoliți de cuvinte.
Stăm față în față, cu ochii închiși, preț de ceva timp, timp care curge altfel decât de obicei, timp care ne dezbracă de toate cuvintele pe care am vrut vreodată să ni le spunem, dar pe care le-am încătușat în adâncul ființei noastre. Continuă lectura „Șoapte”