Trust issues

9c1095978081124d97babbfb9483e012

Am probleme de încredere. Și pe cuvântul meu că habar n-am cum să mi le rezolv.
Mi-a fost tocată atât de mărunt încrederea în oameni încât mă îngrozește ideea de a cunoaște noi oameni, de a lega noi prietenii. Mă simt confortabil cu oamenii pe care îi știu de ani buni.
Eram o persoană sociabilă și legam cu ușurință prietenii. Mă destăinuiam primului venit care îmi inspira încredere și cu o incredibilă naivitate îi dezvăluiam toate punctele slabe cu care mă putea nimici. Și m-au nimicit. De atâtea ori încât acum sunt ca un arici, gata să se transforme într-un ghem de ace la prima atingere – fizică sau sufletească. (mai mult…)

Continue Reading Trust issues

Monolog II

8bdea02cbb1de43b8b4d6906900d0649

Te trezeşti dis-de-dimineaţă, te speli pe faţă, apoi îţi acorzi câteva minute ca să te dezmeticeşti. Arunci o privire fugară pe fereastră. Totul e gri. Copacii sunt la fel de goi precum îţi simţi şi tu sufletul în dimineaţa asta. Ieşi afară şi în ciuda ploii mărunte speri că soarele va ieşi din ascunzătoare şi te va dezmorţi şi pe tine. Te deplasezi dintr-un loc în altul ca un robot, butonat din umbră de raţiune. Dar inima nu mai simte nimic. Azi nu se bucură şi nu tresaltă. E amorţită acolo în colţul ei din stânga şi stă tăcută. Nici tu nu prea simţi nevoia să vorbeşti. Simţi că n-ai cu cine. Simţi că nu ţi-ar înţelege nimeni zbuciumul sufletesc. Aşa că taci. Şi dormi. Şi iar taci. Şi iar dormi. Ziua pare mult mai lungă decât de obicei, iar tu nu simţi nevoia să te mai dai jos din pat. Nu te mai bucură nimic, decât liniştea şi somnul. Iar oamenii nu observă că ceva nu e în regulă cu tine. Pare doar o zi proastă sau doar o oboseală cronică. Aşa că încerci să le vorbeşti, să le explici inexplicabilul, căci nici măcar tu însuţi nu înţelegi ce se întâmplă cu tine. (mai mult…)

Continue Reading Monolog II

Renunțare…

892a5239774d7875fd2d7e918a31c02e

Sunt momente în viaţă când trebuie şi e mai bine să renunţi.
Să renunţi la o iubire care îţi face mai mult rău decât bine. O iubire ce ştie doar să rănească şi să doară. O iubire… bolnavă. Să renunţi, dar nu înainte de a lupta. Totuşi, o bătălie în care doar unul din doi alege să lupte e o bătălie pierdută din start. Unul, nu e niciodată suficient când vine vorba de DOI.
În orice luptă dreaptă trebuie să ştii când e cazul să te retragi. Şi cu inima făcută zob să pleci. Oricât de crunt ar durea sau cât de greu îţi va fi să iei decizia de a pleca din locul unde nu mai e loc pentru tine şi pentru iubirea ta, trebuie să o faci. Spre binele tău. (mai mult…)

Continue Reading Renunțare…

Care-i treaba cu egoismul…

f6a8f0900510015161c967b9b26dedfc

Nu e nicio treabă. Doar că, după umila mea părere, este atârnat într-un cui ruginit la categoria greșită. De ce să fie un defect faptul că te pui pe tine pe primul loc?
Deși se spune că atunci când iubești pui pe cealaltă persoană pe primul loc, eu nu cred că atunci când te păstrezi pe tine însuți pe cel mai important loc din viața ta denotă că nu iubești cu adevărat.
Foarte mult timp mi s-a reproșat că sunt egoistă. Și încă mi se reproșează. Chiar începusem să cred și eu asta și să mă învinovățesc pentru faptul că mă gândesc mai întâi la mine și-apoi la cei din jurul meu. Dar m-am gândit mai bine.

(mai mult…)

Continue Reading Care-i treaba cu egoismul…

Ce vrea de fapt femeia?

81b2e8e9cf53039958dd00ac3f4ba700

Un împărat a prins un tânăr supus care vâna pe domeniul lui. L-a aruncat în temniță și i-a spus că-l va elibera dacă va răspunde la întrebarea: Ce vrea de fapt femeia?
Tânărul și-a chemat și a întrebat mama, soră, verișoara, vecina, dar nici una n-a putut să dea un răspuns corect. În fine a chemat și o vrăjitoare bătrână și urâtă. Aceasta i-a promis că-i spune răspunsul corect cu condiția ca după ce va fi eliberat să o ia de soție. Neavând altă soluție tânărul a acceptat.
Răspunsul dezvăluit de vrăjitoare a fost: (mai mult…)

Continue Reading Ce vrea de fapt femeia?

Timp pentru povești

bed-couple-hug-love-sleep-favim-com-267101

Uneori, măcar din când în când, e bine și sănătos să lași restul lumii în spatele ușii și să stai la povești cu omul cu care îți împarți iubirea și mâncarea și neajunsurile și tot. E bine să-ți faci timp să-i vorbești cu calm chiar dacă te simți obosit, tracasat, stresat sau nervos. El te ascultă, te înțelege, te sprijină. Ideea este ca tu să-i permiți să o și facă.
Avem zile nebune în care timpul trece prin noi amețitor de repede, iar la sfârșitul acestor zile realizăm că nu suntem decât niște roboți care au fost resetați de sentimente, că ne-am irosit timpul într-un mod care ne-a mai îmbătrânit nițel fără a ne aduce vreo satisfacție. (mai mult…)

Continue Reading Timp pentru povești

Monolog

7e17750a0b8bfa98e1b33c17137d6b9c

Dacă m-ar întreba cineva în acest moment ce mă nemulțumește la viața mea sau ce simt că îmi lipsește aș răspunde scurt și sec: eu însumi. Cum vine asta? Așa bine. Îmi lipsește Eu-l meu liniștit și calm, răbdător și înțelegător pe care l-am pierdut nu știu când și nu știu unde și în nu știu ce condiții. Mi-e dor de omul spontan care obișnuiam să fiu, om care a fost înlocuit de cineva pe care nu-l mai recunosc, cineva mereu stresat și obosit.
Timpul liber s-a transformat în timp pentru zăcut și pentru singurătate, căci am ajuns să prefer singurătatea în locul oamenilor în speranța că-mi voi regăsi veselia și pofta de viață în liniște absolută. (mai mult…)

Continue Reading Monolog

Povestea toamnei

adf74b64a99a9679f02b0420ca7e6b08

Într-un ţinut îndepărtat trăia Bătrânul Anotimpurilor, cu cele patru fiice ale sale – Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna. Fiecare era de o frumuseţe aparte, iar bătrânul le iubea pe fiecare la fel de mult, erau lumina ochilor săi. La vremea potrivită, marele Ceas al Timpului, care guverna acea împărăţie, a arătat că era momentul ca cea de-a treia fiică să-şi înceapă călătoria spre ţinuturile locuite de oameni. Urma să le aducă acestora multe şi bogate daruri, pe care le pregătise din timp – culori din cele mai blânde şi luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate şi înmiresmate de la Florarul împărăţiei, ploi mănoase şi bogate din Cămara cerului, roade gustoase de la Grădinarul Şef şi multe, multe altele.
Dar Toamna nu prea era mulţumită, şi-ar fi dorit şi altceva – ceva care să o facă şi mai frumoasă şi iubită de oameni. (mai mult…)

Continue Reading Povestea toamnei

Scris pe trup, de Jeanette Winterson

scris_pe_trup

Dacă m-ați întreba de ce urmează să vă povestesc mai exact despre această carte nu aș putea să vă răspund concret. Este genul de carte pe care o citești din curiozitate și pe care nu mai simți nevoia să o citești încă o dată.
Pe la jumătatea acestui roman am vrut să renunț, dar tot curiozitatea m-a determinat să o citesc până la final. Și deși o găsesc în continuare ciudată, atât prin modul în care este scrisă, cât și prin povestea în sine, vreau să vă împărtășesc câteva fragmente care mi-au plăcut:

„De ce măsura iubirii este pierderea ei?

De ce lucrul cel mai lipsit de originalitate pe care ni l-am putea spune este, de fiecare dată, cel pe care așteptăm să-l auzim? „Te iubesc” sunt cuvintele altcuiva. Nici tu, nici eu n-am fost primii care le-au rostit și totuși când le spui tu și când le spun eu suntem ca niște sălbatici care au dat peste două cuvinte și au început să le venereze. Le-am venerat și eu, la rândul meu, însă acum sunt o ființă solitară, aflată pe o stâncă tăiată din propriu-mi trup. (mai mult…)

Continue Reading Scris pe trup, de Jeanette Winterson