Pauză binemeritată de nepăsare

6ed473e708de498873e477491abcc987
Oamenii care mă dezamăgesc constant creează distanțe între sufletul meu și sufletul lor, distanțe pe care nici măcar nu vreau să le mai parcurg. M-au obosit cumplit încercările de a rămâne aproape de oamenii care intenționat sau nu m-au rănit, nu m-au apreciat ori mi-au tulburat liniștea interioară.
Nu mai sunt dispusă să irosesc nici măcar o lacrimă pentru oamenii care se pierd. Nu-mi mai îngădui să mă irosesc. (mai mult…)

Continue Reading Pauză binemeritată de nepăsare

Astenie de primăvară?!

234ecc743ea5f745eb24f11452ace85a

Încerc să citesc. Mi-am deschis o carte a cărei prefață se numește „Sfârșitul”. O răsfoiesc de trei ori ca să-i simț mirosul specific, care mă relaxează și îmi dă o stare de bine, apoi m-apuc să citesc. Mi-era dor să citesc o carte bună… dar, surpriză, nu mă pot concentra. Gândurile mele o iau razna, iar rândurile din fața mea se dizolvă și devin pulbere. Nici măcar gândurile nu se mai materializează în ceva, ceva de care să mă agăț și la care să reflectez. Nu știu dacă aveți habar despre ce vorbesc. E vorba despre acele gânduri apăsătoare, care vin toate deodată, de nicăieri, și care te dezorientează și te tulbură. (mai mult…)

Continue Reading Astenie de primăvară?!

Monolog VI

 

67fc21c4c184d4c73b29a1612dc8841a

Mă simt…obosită. Și mă simt confuză. Parcă lucrurile care credeam eu că mă definesc și-au pierdut complet semnificația. Aveam sentimentul că trăiesc într-un echilibru și că mi-am găsit calea, însă astăzi, acum, totul îmi pare haotic, fără nici o noimă. Toată agitația și stresul zilnic m-au copleșit, au pus stăpânire pe sufletul meu, care acum e amorțit, anesteziat. Da, ăsta este cuvântul potrivit. Mă simt anesteziată, dar nu sunt pregătită să intru într-o operație de regăsire a eu-lui rătăcit pe undeva prin lume.
M-am pierdut pe mine. Nu știu dacă asta are vreun sens pentru cineva, pentru că mi se pare că nu are sens nici măcar pentru mine. Nu mă mai regăsesc pe mine însămi în niciunul dintre oamenii din jurul meu. I-am pierdut și pe ei, mi-au plecat din suflet și-au lăsat doar urme. (mai mult…)

Continue Reading Monolog VI

Iubirea care ține de cald inimii

10478179_790009844364089_5847630979322808980_n
Cu cât se apropia mai mult ziua nunții, cu atât mai multe îndoieli aveam. Cu cât deveneam mai conștientă de pasul mare pe care urma să îl fac, cu atât îmi venea să fac doi pași mici înapoi. Îmi pare rău, iubitule, dar am avut îndoieli, așa cum am îndoieli dimineața dacă să-mi iau fusta neagră sau rochia verde, așa cum oscilez între a-mi iau un colier care să se asorteze doar cu o singură ținută sau unul care să se potrivească cu aproape orice. Pentru că mă știi, sunt nehotărâtă. Nu sunt omul unui da sau nu categoric, eu sunt omul lui „poate”, nu sunt omul lui „ori e albă, ori e neagră”, pentru că îmi plac nuanțele.
M-am îndoit pentru că mă speria necunoscutul, ideea de a împărți tot spațiul meu cu tine. A fost chinuitor să-mi macin sufletul cu atâtea întrebări și temeri… (mai mult…)

Continue Reading Iubirea care ține de cald inimii

De ce sunt oamenii din ce în ce mai singuri…

b506c1ed088874e5d288a46e1e8924e4 (1)
Pentru că nu mai știu sau nu pot să comunice. Pentru că timpul însuși a devenit dușmanul tuturor. Pentru că fiecare dintre noi își duce în spate propriile necazuri și întristări. Pentru că nu mai avem răbdare și încredere să mai povestim nimănui ce se petrece în sufletul și în viața noastră.

O realitate a prezentului în care trăim este singurătatea. Sau, poate că e impropriu spus. Poate nu e vorba de singurătate, ci de solitudine. Se spune că atunci când ești trist, supărat, îngândurat e bine să ai pe cineva căruia să-i mărturisești oful. Pentru moment e bine, povara sufletească se diminuează, iar un gând bun și un sfat din partea cuiva care privește obiectiv problema ta îți poate ridica moralul. Dar acest lucru se poate dovedi un cuțit cu două tăișuri, pentru că, la fel ca într-o sală de judecată, tot ce spui poate și va fi folosit la un moment dat împotriva ta. (mai mult…)

Continue Reading De ce sunt oamenii din ce în ce mai singuri…