Arhitectul parizian, de Charles Belfoure

arhitectul

„Paris, 1942. Tânărul și talentatul arhitect Lucien Bernard acceptă o comandă care îi poate aduce o mare sumă de bani, dar care riscă să-l trimită la moarte. Misiunea lui este să proiecteze o ascunzătoare pentru un evreu bogat, un spațiu atât de puțin vizibil, încât nici chiar cel mai hotărât ofițer german să nu-l găsească. Lucien are mare nevoie de bani, iar posibilitatea de a-i păcăli pe naziștii care au ocupat Parisul, orașul său iubit, este o provocare căreia nu-i poate rezista. Dar, atunci când o familie de evrei dintr-una dintre ascunzătorile sale sfârșește tragic, problema creării acestora devine o chestiune personală.
Arhitectul parizian ne invită să reflectăm la ceea ce ne datorăm unii altora și la cât de departe suntem dispuși să mergem pentru a face ceea ce e corect.” (mai mult…)

Continue Reading Arhitectul parizian, de Charles Belfoure

Cei care merită să moară, de Peter Swanson

_0f78eef2745d252403eb1a2d05f8e23766621ea2bea36c78e5_pimgpsh_fullsize_distr

„Într-un zbor de noapte de la Londra la Boston, Ted Severson o întâlnește pe fascinanta Lily Kintner. La un pahar, cei doi, străini până atunci, încep un joc al adevărului, dezvăluindu-și unul altuia detalii foarte intime.
Ted povestește despre căsnicia lui ratată și despre cum e convins că soția sa, Miranda, îl înșală. Se pare că au fost nepotriviți din start: el e un om de afaceri bogat, ea, un spirit artistic liber – contrast care le-a aprins cândva pasiunea, dar care a devenit acum un clișeu. Jocul capătă însă o notă mai sumbră atunci când Ted afirmă, mai în glumă, mai în serios, că ar fi în stare s-o ucidă pe Miranda pentru purtările ei.
Fără a sta pe gânduri, Lily îi propune să-l ajute. La urma urmei, unii oameni – de pildă, o soție mincinoasă și infidelă – merită să moara…
La Boston, legătura perversă dintre conspiratori se adâncește pe măsură ce pun la cale moartea Mirandei. Dar trecutul lui Lily ascunde un secret pe care ea nu i l-a dezvăluit lui Ted: experiența în arta crimei, dobândită de timpuriu în viață. Brusc, cei doi se trezesc implicați într-un joc de-a șoarecele și pisica din care nu poate supraviețui decât unul… cu un detectiv isteț și foarte hotărât pe urmele lor.” (mai mult…)

Continue Reading Cei care merită să moară, de Peter Swanson

Fericiți pentru totdeauna?, de Taylor Jenkins Reid

1251196

„Când mariajul lui Lauren și al lui Ryan ajunge într-un punct critic, cei doi se gândesc la un plan neconvențional: hotărăsc să se despartă pentru un an, în speranța de a se îndrăgosti apoi din nou. Un an, o singură regulă: nu au voie să ia legătura unul cu altul. În afară de asta, totul este permis. Lauren pornește într-o călătorie de autocunoaștere, descoperind că prietenii și familia au propriile idei despre căsătorie. Aceste păreri, alături de procesul ei de vindecare și provocările vieții fără Ryan, îi schimbă concepțiile despre monogamie și căsătorie. Ea începe să se întrebe: când ai parte de iubire fără fidelitate și devotament fără căsnicie – când iubirea și dorința nu mai sunt legate –, ce apreciezi? Pentru ce ești dispus să lupți? 

O poveste de dragoste despre ceea ce se întâmplă când iubirea dispare. Despre a rămâne îndrăgostit, a te agăța de iubire, a renunța la ea și a i te încredința cu toată ființa ta. Și, mai presus de toate, este povestea unui cuplu prins în vechiul joc și căutând un nou drum spre fericirea pentru totdeauna.” (mai mult…)

Continue Reading Fericiți pentru totdeauna?, de Taylor Jenkins Reid

Fata dinainte, de J.P. Delaney

fata

„Vă rog să faceți o listă cu toate bunurile pe care le considerați esențiale pentru viața dumneavoastră. Cererea pare ciudată, chiar indiscretă, iar pentru cele două femei care răspund, consecințele sunt devastatoare.

 
EMMA
Traumatizată de o spargere la vechea locuință, Emma își dorește un loc nou în care să trăiască. Dar nici unul dintre apartamentele pe care le vizionează nu este sigur sau la un preț accesibil. Până la One Folgate Street. Casa e o capodoperă arhitecturală: design minimalist din piatră de culoare deschisă, sticlă și tavane înalte. Dar există anumite reguli. Arhitectul enigmatic care a proiectat casa păstrează un control total asupra ei: fără cărți, fără perne aruncate, fără fotografii sau obiecte personale de orice fel. Spațiul e destinat să-l transforme pe cel care-l ocupă – și asta se și întâmplă.
 
JANE
Dupa o tragedie personală, Jane simte nevoia unui nou început. Atunci când găsește One Folgate Street, ea este atrasă instantaneu de casă – și de creatorul ei rezervat, dar seducător. Curând după ce se mută, Jane află despre moartea prematură a chiriasei anterioare, o femeie care îi seamănă, ca vârstă și ca înfățișare. În timp ce încearcă să separe adevărul de minciună, Jane urmează fără să știe aceleași tipare, face aceleași alegeri, întâlnește aceleași persoane și trece prin aceeași teroare ca fata dinainte.”

(mai mult…)

Continue Reading Fata dinainte, de J.P. Delaney

Dincolo de Nil, de Nicole C. Vosseler

DINCOLO-DE-NIL-700x1166

 „Vara anului 1881 a fost cea mai bună a vieții lor. O vară animată de sărbători strălucitoare, libertate și prima dragoste. Totul se schimbă când Jeremy, Stephen, Leonard, Simon și Royston sunt chemați la arme. Pentru Grace, Ada, Becky și Cecily începe o perioadă de frământări și trăiri intense, în așteptarea fratelui, a prietenului, a iubitului. Întoarcerea de la război se va dovedi o trezire brutală la o realitate în care nimic nu mai este așa cum era înainte. O realitate a căutărilor febrile, deoarece Grace nu vrea să accepte faptul că Jeremy a fost ucis în acțiune și își propune să-l găsească dincolo de Nil, în deșertul din Sudan…”  (mai mult…)

Continue Reading Dincolo de Nil, de Nicole C. Vosseler

Mici lucruri mărețe, de Jodi Picoult

mici-lucruri-marete_1_fullsize

„Ruth Jefferson este o asistentă medicală de culoare, cu peste douăzeci de ani de experiență. La intrarea într-o tură vrea să facă o verificare de rutină a stării unui nou-născut, însă imediat este anunțată că i s-a dat în grijă alt pacient. Părinții bebelușului sunt niște rasiști convinși, care luptă pentru supremația albilor și nu vor ca Ruth, care este afro-americancă, să le atingă copilul. Conducerea spitalului e de acord cu cererea lor, însă a doua zi bebelușul face un stop cardiac în timp ce Ruth este singură în secția de nou-născuți. Se va supune ordinelor sau va interveni? Cu empatie, inteligență și candoare, Jodi Picoult vorbește despre rasism, privilegii, prejudecăți, dreptate și compasiune – și nu oferă răspunsuri simple. Mici lucruri mărețe este o reușită extraordinară a unei autoare aflate la apogeul carierei sale. „
(mai mult…)

Continue Reading Mici lucruri mărețe, de Jodi Picoult

Scrisoare pentru două iubiri, de Kathryn Hughes

scrisoare-pentru-doua-iubiri_1_fullsize

„Tina Craig își dorește foarte mult să scape de soțul său violent. Muncește tot timpul că să adune bani și să-l poată părăsi. Face voluntariat într-un magazin de vechituri doar ca să evite să se întoarcă într-o casă tristă. Într-o zi, în timp ce sortează haine, dă peste o scrisoare veche ascunsă în buzunarul unui costum uzat. O deschide și o citește – o hotărâre care-i va schimba viața pentru totdeauna.
Billy Stirling știe că a greșit, dar speră să repare lucrurile. Pe 4 septembrie 1939, începe să scrie scrisoarea care speră că-i va schimba viitorul. Și așa se intampla… dar într-un fel pe care Billy nu și l-ar fi imaginat niciodată. E timpul să deschizi Scrisoarea. „

Hei, v-am mai spus că am o „chestie” pentru scrisori și pentru cărțile a căror acțiune pleacă de la o scrisoare? Da? Nu? Vă mai spun o dată, ca să fiu sigură! Scrisorile mi se par ceva foarte intim, foarte romantic, foarte, foarte. Au un iz al unor timpuri de demult apuse, dar care m-au fascinat de când mă știu. Scrisorile sunt un lucru grozav, ce să mai! (mai mult…)

Continue Reading Scrisoare pentru două iubiri, de Kathryn Hughes