Țarina, de Ellen Alpsten

„Sankt Petersburg, 1725. Petru cel Mare este pe moarte, în minunatul său Palat de Iarnă. Slăbiciunea și trădarea unicului fiu l-au determinat la fapte de o cruzime îngrozitoare, iar imperiul a fost lăsat fără moștenitor. Rusia riscă să alunece în haos. Dar, ca să acopere vidul de putere, intervine femeia care i-a fost alături zeci de ani – cea de-a doua soție, Ecaterina Alexeevna, la fel de ambițioasă, de lipsită de scrupule și de pasională ca Petru însuși.

Născută într-o sărăcie lucie, Ecaterina și-a folosit extraordinara frumusețe și inteligență pentru a intra în grațiile generalilor lui Petru, ajungând să-l seducă pe însuși Țarul. Dar, cu toată opulența noii ei vieți – petrecerile, bijuteriile și nopțile petrecute în patul lui Petru -, ea nu uita că viața îi este în orice moment în pericol. Petru are o fire schimbătoare și este iute la mânie. Prima lui soție zace în închisoare, iar iubitul acesteia a fost tras în țeapă în Piața Roșie. Așa că Ecaterina se confruntă cu o întrebare esențială: cum poate face să păstreze secretul despre moartea Țarului atât timp cât are nevoie pentru a-și pune la punct planul de a-și distruge inamicii și de a lua coroana pentru ea?”

5 stele și încă 5 de la mine. Pentru că mi-a plăcut atât, atât de mult. Pentru că a fost exact cartea pe care o așteptam, cartea cu care am rezonat din scoarță în scoarță, care m-a făcut să mă gândesc într-una la ea și care mi-a îmbogățit cunoștințele în materie de istorie cu un personaj absolut fabulos – Ecaterina Alexeevna (Marta la origini), spălătoareasa care a ajuns prima împărăteasă a Rusiei. O femeie inteligentă, descurcăreață și capabilă, care i-a furat inima Țarului Rusiei (Petru I, primul tar din dinastia Romanovilor). Și pe a mea, recunosc.

Romanul abundă în detalii și evenimente istorice, care nu plictisesc o clipă și asta pentru că autoarea a dozat extraordinar de bine totul. Personajele sunt atât de vii, iar caracterele lor atât de bine conturate, încât simți că faci parte din poveste chiar de la început. Vremurile în care a trăit Ecaterina nu sunt unele în care ți-ai dori să fi trăit, dar ajungi să simți o parte din ele grație măiestriei cu care a fost spusă povestea ei.

„Nimic nu unește mai tare oamenii decât teama pentru propria supraviețuire, Ecaterina.”

Așa cum spuneam, Ecaterina a fost un personaj uluitor, iar parcursul ei nu este denaturat în niciun fel în roman. Femeia asta s-a născut pentru a fi memorabilă. Deși a fost săracă lipită pământului și a trăit ani grei înainte de a fi fost remarcată de Petru și de a-i fi devenit amantă, Ecaterina a avut în mânecă doi ași – istețimea ei și spiritul de luptătoare. Nu știu din ce a fost plămădită, dar uneori mi-a părut indestructibilă. A suferit nenumărate pierderi și totuși a rămas neclintită. Curajul, forța și înțelepciunea ei m-au impresionat de fiecare dată.

„A te naște femeie este o pedeapsă uneori. […] Privește puterea pe care o ai asupra bărbaților ca pe niste cărți de joc; joacă-le astfel încât să-i bați pe ceilalți.”

Un personaj la fel de remarcabil mi s-a părut și marele Petru, care deși este genul de personaj ambivalent, un om crud și dur, privit cu dragoste, prin ochii Ecaterinei, devine uman. I-am admirat dorința de a evolua, ambiția de a construi un imperiu și setea de cunoaștere. Petru a fost bărbatul multor femei, dar marea lui dragoste a fost Ecaterina. Era singurul om care reușea să-i calmeze crizele de furie și care știa cum să le gestioneze pe cele de epilepsie. La pieptul ei se liniștea și adormea ca un prunc.

„În ciuda onorurilor cu care mă acoperea Petru, viața alături de el era întotdeauna ca o plimbare pe primul strat de gheață sfărâmicioasă a Nevei la început de iarnă. Mă putea duce la glorie și fericire, dar se putea și sparge, iar atunci apele întunecate și înghețate m-ar înghiți de tot.”

Dacă ar fi să numesc ceva ce mi-a plăcut cel mai mult la Țarina nu aș putea sub nicio formă să mă gândesc doar la ceva anume. Mi-a plăcut tot. Mi-a plăcut enorm și ținând cont că de la începutul anului și până acum nu m-a mai impresionat atât de mult o carte în afară de Grădina de vară, probabil că va fi în topul celor mai frumoase cărți citite anul acesta. Uneori, mi-a amintit de Copilul care a găsit soarele noaptea, pe de o parte datorită scriiturii, pe de altă parte datorită acțiunii, a perioadei, a jocurilor de putere.

„De oameni trebuie să te temi, nu de Diavol.”

Așadar, dacă sunteți în căutarea unei cărți care să vă impresioneze, Țarina este o carte pe care nu aveți voie să o ratați!
P.S. De curând, autoarea a publicat și un sequel – The Tsarina’s daughter – despre Elisabeta, una dintre cele două fiice ajunse la maturitate ale Ecaterinei și lui Petru. Elisabeta, ajunge și ea pe tronul Rusiei, iar eu aștept cu nerăbdare ziua când va fi anunțată traducerea în limba română! ❤️

Țarina a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon. Și e un must dacă vă dați în vânt, așa ca mine, după ficțiunea istorică, după Rusia și după povești despre femei puternice. 😁
O găsiți aici.

Sufletul rusesc nu cunoaște vreodată nici liniște, nici echilibru și nici pace.”

Rating Goodreads – 5/5⭐
Iustina Dinulescu

Scriitori și îndrăgostiți, de Lily King

„Luată pe neașteptate de moartea subită a mamei sale și devastată în urma unei recente povești de dragoste, Casey Peabody a ajuns în Massachusetts în vara lui 1997 fără să aibă niciun plan. Un fost copil-minune la golf, acum lucrează într-un restaurant din Harvard Square și stă cu chirie într-o cămăruță igrasioasă, în care scrie la romanul început în urmă cu șase ani. La 31 de ani, Casey încă se agață de ceva la care toți vechii săi prieteni au renunțat: hotărârea de a duce o viață creativă. Când se îndrăgostește de doi bărbați în același timp, lumea ei se fisurează și mai mult.Strădania lui Casey de a-și împlini ambițiile literare și de a găsi un echilibru între viață și artă este greu pusă la încercare, împingând-o aproape până în pragul dezastrului.
Un roman uluitor, care explorează trecerea totodată înfricoșătoare și plină de exuberanță de la o anumită etapă din viața cuiva la începutul alteia.”

Scriitori și îndrăgostiți. Iată un titlu care atrage. Genul de poveste care te ispitește. Dar trebuie să vă spun din start că mie mi-a înșelat puțin așteptările. Mi-e tare dor să găsesc povestea aia care știu că va fi de 5 stele după primele capitole citite. Nu este cazul nici de data asta, căci cu cât am înaintat în poveste m-am gândit tot mai mult la vorba aia veche: „Vorba multă, sărăcia omului.” Ideea cărții a fost bună, dar de prea multe ori m-a plictisit teribil.

Casey Peabody este genul de personaj cu care poți deveni una și aceeași persoană. Pentru că te poți regăsi în lupta ei de zi cu zi. Pentru că la un moment dat, e foarte probabil să fi avut și tu cel puțin una dintre probleme ei. Iată de ce spun asta. Are 31 de ani, e singură, are un job stresant și obositor (chelneriță), care nu o împlinește, dar care îi plătește chiria (însă nu și datoriile imense), își pierde mama, nu are nicio relație cu tatăl, iar fratele este prea departe. E pe cont propriu, îngropată în datorii, dezamăgită în dragoste. Apoi se îndrăgostește de doi bărbați, aproximativ în același timp, iar să aleagă pe unul sau pe celălalt cât mai curând posibil devine o misiune extrem de dificilă, pentru că ei sunt foarte diferiți și perspectivele pe care i le oferă lui Casey sunt, evident, la fel de diferite ca ziua și noaptea.

Ah, uitasem să spun ce e cel mai important. Casey e scriitoare. Adică visează să devină una, o autoare publicată. Vreme de câțiva ani își scrie romanul, iar visul ei pare uneori intangibil. Pentru că…viața. Cu toții avem visuri și uneori le și împlinim. Alteori, rămân doar visuri, ce-ar fi fost dacă-uri… Suntem într-o fugă continuă de la un azi până la un mâine. Și uneori, victorie se cheamă faptul că reușești să faci asta – să supraviețuiești încă o zi și încă una. Pentru că sunt zile în care nu alergi, nici măcar nu mergi, ci te târăști și speri. Și scrii. Scoți din tine urâtul și greul și îl ascunzi printre cuvinte. Apoi cu timpul devine mai ușor.

„Casey nu e prezentată ca o femeie sfâșiată între arhetipurile creativității masculine, ci ca o femeie fidelă propriului proces de creație, avandu-se pe sine drept subiect de meditație.” – Los Angeles Times

Dacă reușește Casey să-și împlinească visul vă las să descoperiți singuri, dacă aveți chef de un roman simplut și ușor, care se citește relativ repejor. Poate fi o alegere potrivită pentru un weekend de leneveală (ceva ce în viața mea nu mai există, dar zic ca idee…😅) sau pentru pus în bagajul de concediu.

Romanul a apărut la editura Trei, în colecția Fiction Connection. Mie mi-a făcut cu ochiul pe Libris.ro.

Rating Goodreads – 3/5 ⭐
Iustina Dinulescu