Secretele Parisului, de Natasha Lester

Anglia, 1939: Surorile Penrose sunt cum nu se poate mai diferite. Skye pilotează avioane, cu mult curaj, iar Liberty îi critică fiecare mișcare. Chiar dacă femeile nu sunt primite în Forțele Aeriene Regale Britanice, Skye e hotărâtă să contribuie la câștigarea războiului. Când se reîntâlnește cu sufletul ei pereche, Nicholas, bucuria e de scurtă durată, fiindcă acesta e logodit cu o misterioasă franțuzoaică.

Paris, 1947: Creatorul de modă Christian Dior își lansează prima colecție strălucitoare, într-o lume secătuită de război. Primul său parfum – Miss Dior – îi e dedicat surorii sale, Catherine, care s-a împrietenit cu Skye în Rezistența Franceză.

În zilele noastre: Kat Jourdan este uluită să găsească o neprețuită colecție vintage de rochii Dior, în cabana bunicii sale. Pe măsură ce se afundă în misterele trecutului, Kat descoperă o femeie fascinantă și o poveste de dragoste unică.

Secretele Parisului, povestea de care nu mă mai pot desprinde, peste care nu pot trece cu ușurință. O poveste pe care vrei să o descoperi cât mai repede, dar pe care nu-ți dorești să o termini de citit. Pentru că personajele ți se apropie atât de mult de suflet, încât iminenta despărțire de ele te întristează tare. Trebuie să o citiți neapărat. Vă rog să o citiți.

Detalii istorice bogate, acțiune efervescentă și personaje seducătoare. O carte perfectă pentru fanii lui Kate Morton și ai poveștilor despre iubire, pierdere, curaj și compasiune. – Booklist

Asemănarea cu poveștile lui Kate Morton îi face cinste, pentru că într-adevăr, dacă nu aș fi știut autorul dinainte, chiar aș fi simțit că citesc o carte de KM. Structura poveștii, cu incursiunile dintre trecut și prezent și modul în care se împletesc destinele femeilor din această carte seamănă foarte mult cu ceea ce dăruiește și Morton cititorilor săi – mister, emoție, dramă, povești de dragoste incredibil de frumoase și de triste și prietenii care durează toată viața. Natasha Lester a făcut o treabă grozavă cu romanul său, pentru că este fără doar și poate unul pe care odată ce l-ai citit nu îl mai poți uita.

În ultima vreme luasem o pauză de la romanele cu și despre război. Da, nu glumesc. Eu, care vânam fiecare titlu cu această tematică, am luat o pauză de la subiect pentru că simțeam că nu mai primesc nimic nou și că războiul despre care mi-a plăcut atât de mult să citesc până acum mi s-a arătat deja cu toate fețele. Dar apoi au apărut recenziile despre Secretele Parisului. Mi s-a spus, nu o dată, „Citește-o, merită!”. Așa că m-am conformat. Și cât a meritat!

Deși mai citisem despre femeile pilot și despre spioanele care lucrau cu Guvernul britanic și erau trimise în Franța ocupată de naziști pentru a sprijini mișcările Rezistenței și a aduna informații, noile personaje au fost diferite. A fost o plăcere nesperată să ajung încă o dată în prima linie a frontului alături de ele. M-am întrebat de nenumărate ori pe parcursul lecturii din ce erau plămădite femeile de odinioară. M-a fascinat întotdeauna curajul lor în acele zile negre și mă întreb, inevitabil, ce am fi noi, femeile de acum, dispuse să sacrificăm într-o situație similară. Bineînțeles că nu îmi doresc să aflu cu adevărat, dar vremurile pe care le trăim nu exclud o astfel de posibilitate, așa că gândurile mele încep să umble încolo și încoace, devenind una cu Margaux sau Skye, aceste femei incredibile și incredibil de curajoase. Spre deosebire de ultimele cărți citite, la aceasta nu am găsit cusur. A fost perfectă. M-am lăsat vrăjită de superba poveste de dragoste dintre Nicholas și Skye, nimicită de război, de prietenia care se înfiripă pe nesimțite între Skye, Margaux și Catherine, de spiritul sălbatic al lui Liberty și de multitudinea de răsturnări de situație care nu mi-au dat răgaz să mă plictisesc pe parcursul lecturii.

Secretele Parisului – un roman despre sacrificiu, curaj, iubire, prietenie, război, pierdere. Un roman despre a crede și a lupta, despre a sfida moartea și a trăi clipa, despre luptă, credința într-un ideal și puterea de a deveni altcineva pentru a-l atinge.

„Ăsta era războiul: o explozie mult prea scurtă de suferință, care apoi trebuia să fie îngropată înăuntru, acoperită cu straturi de hotărâre.”

O adevărată surpriză a fost să aflu câte ceva și despre Catherine Dior, sora celebrului Christian Dior, și anume că a fost un membru important și cunoscut al Rezistenței, că a fost capturată chiar înainte de sosirea Aliaților și trimisă în lagărul de femei de la Ravensbruck, că a scăpat vie de acolo și că parfumul Miss Dior (pe care îl am și eu și cu care am o legătură specială) îi poartă de fapt numele. Inserarea personajului Dior a fost fără doar și poate foarte inspirată și s-a pliat minunat cu restul poveștii. Trebuie să recunosc că am căutat toate rochiile menționate după nume. Cu alte cuvinte, autoarea a făcut din nou, o treabă bună.

A fost o poveste complexă, cu personaje minunat construite și cu o intrigă grozavă. Nu o să vă plictisiți citind, vă promit. Dacă aveți Secretele Parisului în bibliotecă, dar ați tot împins-o în spate dintr-un motiv sau altul, luați-o chiar acum de la locul ei. Dacă nu o aveți, cumpărați-o cât mai repede. Și citiți-o negreșit!

Romanul a apărut la editura Nemira, în colecția Damen Tango și o găsiți și pe Libris.ro.

Rating Goodreads – 5/5⭐
Iustina Dinulescu

Ținutul mareelor, de Philippa Gregory

„Alinor, o tânără vindecătoare din Anglia secolului al XVII-lea, care-și duce traiul sărac în ținutul izolat al mareelor, așteaptă sub luna plină din ajunul Sînzienelor să întâlnească fantoma bărbatului ei dispărut, în speranța că va fi eliberată de legământul căsătoriei și se va putea declara văduvă. Îl întâlnește în schimb pe James, un preot aflat în misiune secretă, și se oferă să-l călăuzească prin mlaștina primejdioasă, pecetluindu-și astfel soarta fară să știe. Primul roman dintr-o nouă serie, Ținutul mareelor dă viață unui personaj fictiv pentru a zugrăvi traiul femeilor de rând din perioada tumultuoasă a războiului civil englez, o epocă marcată de superstiții și obsedată de vânatoarea de vrăjitoare. În vremuri în care femeile nu aveau drepturi, depinzând în întregime de bărbații din viața lor, Alinor, o mamă singură, bănuită că are puteri supranaturale și invidiată de vecini, este în pericol de moarte.”

1648, un loc uitat de lume din Anglia, inundat de ape, denumit Ținutul mareelor. Începutul unui război civil între rege, susținătorii lui și Parlament. O femeie părăsită de soț, cu doi copii, trăind în sărăcie. Nici măcar cu imaginația nu ți-ai dori să fii Alinor, de fapt, să fii o femeie oarecare, „obișnuită”, în astfel de vremuri. Dar o vei admira pe femeia asta de la prima până la ultima pagină.

Ceea ce mă atrage cel mai mult la romanele istorice, chiar dacă personajele sau o parte din ele sunt fictive, este asta – că pot călători atât de mult în timp și pot trăi vremuri demult apuse până în cele mai mici amănunte. Pentru că un istoric, așa cum este Philipa Gregory, pictează în cuvinte și te transpune cu totul în perioada de timp aleasă. Așa cum povestește chiar ea în nota de la final, Ținutul mareelor este diferit de toate celelalte romane care îi poartă semnătura. De această dată nu a mai ales ca sursă de inspirație un personaj regal real, ci a readus la viață femeia obișnuită a acelor vremuri, care nu e consemnată în istorie, dar care a contribuit la istoria identității unei națiuni. Prin Alinor, Gregory a creat portretul femeilor care trăiau în umbra bărbaților, care nu înseamnau mai nimic într-o comunitate fără autoritatea unui bărbat care să vorbească pentru ele, care munceau mult și aveau puține satisfacții. Însă Alinor are o voce a ei, o dorință nestăpânită de a-și depăși condiția, de a gândi și de a hotărî singură, pentru ea însăși – lucruri cu totul neobișnuite atunci.

„Personajul principal, Alinor, este în totalitate fictiv, dar e reprezentativ pentru femeile care munceau din vremea ei: excluse de la putere, bogăție și educație, dar făurindu-și viețile cât de bine puteau. […]
Mare parte din decursul istoriei engleze, femeile au fost nonentități legale. Însă ele au trăit întotdeauna ca și cum ar fi contat.
Alinor este o astfel de femeie. După aparență – care este, până la urmă, tot ceea ce poate să vadă James -, ea se afla într-o situație deznădăjduită. Cel mai bun lucru la care poate spera e supraviețuirea fară a cădea în sărăcie extremă, într-o perioada în care oamenii săraci mureau de foame și lipsuri. Dar, chiar și săracă și făcută de rușine, Alinor prezintă interes pentru sine: are speranțe, are ambiție, nu este fatalistă, plănuiește un viitor mai bun.”

Femeie săracă, simplă, „nici soție, nici văduvă”, mamă a doi copii, Alinor face ceea ce fac toate mamele – muncește din greu pentru a crea oportunități noi pentru copiii ei, pentru a le putea oferi șanse pe care ea nu le-a avut nicio clipă în viața ei. E moașă și vindecătoare și muncește în gospodărie cu ziua la moșierii din zonă. Are reputație bună, deși pe la colțuri încep să circule zvonuri. În Anglia anilor 1600, femeile care se ocupau cu plantele erau adesea acuzate de vrăjitorie, chiar dacă la un moment dat cu toții apelau la cunoștințele și priceperea lor. La un moment dat, tot binele făcut se întorcea împotriva lor și aveau loc tot felul de obiceiuri pentru a se stabili dacă cineva erau sau nu o vrăjitoare, iar de cele mai multe ori deznodământul era că bietele femei sfârșeau în laț.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte a fost Alinor. Un personaj complex și ieșit din comun. O voce a femeilor din toate timpurile, și din trecut și din viitor, o luptătoare, un exemplu de demnitate. Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că pe parcursul a trei sferturi din roman am avut parte de prea multă rutină zilnică a personajelor, care fiind repetitivă și aproape identică recunosc că m-a plictisit deseori. De asemenea, au fost un pic cam multe informații legate de situația și tensiunea politică. Mie personal mi-ar fi plăcut să fie mai intensă povestea de dragoste dintre Alinor și James, mai credibilă, chiar dacă imposibilă. M-am înfuriat pe lașitatea lui James de la final, Doamne cât m-am înfuriat. Dar tocmai finalul, deși abrupt, a mai spalăt din păcate, căci în ultima parte totul se precipită și am avut în sfârșit parte de acțiune și de un pic de suspans.

Ținutul mareelor este un roman de atmosferă. Recreează un timp, o viață – viața unor oameni care trăiau după reguli diferite și rigide, erau obtuzi și limitați. Nu vă așteptați să aveți parte de o călătorie extraordinară în Anglia anului 1648, pentru că acel timp nu era nici despre bunăstare, nici despre pace. Sunt timpuri despre care vei fi fascinat să afli, dar pe care te simți recunoscător că nu le-ai trăit.

Romanul este primul dintr-o serie numită „Fairmile”, a apărut la editura Polirom și o găsiți pe Libris.ro.
Rating Goodeads – 4/5*

Iustina Dinulescu