Se numea Sarah, de Tatiana de Rosnay

1090

„Nu este ușor să scoți la lumină trecutul. Există surprize neplăcute. Adevărul e mai greu de suportat decât ignoranța.” 

Sunt cărți pe care atunci când te apuci să le citești nu ai idee că te vor marca, că vor lăsa o urmă în sufletul tău. Cartea de față, Se numea Sarah, prezintă o pagină din istoria Franței, mai precis razia de la Vel’d’Hiv, ce s-a petrecut pe 16 și 17 iulie 1942. Atunci, în vreme de război, la ordinul naziștilor, poliția franceză a arestat nu mai puțin de 13000 de evrei, pe care i-a dus într-un velodrom sau în lagărul de la Drancy, locuri de unde ulterior au fost încărcați în vagoane și duși la Auschwitz pentru gazare. Deși ordinul inițial fusese să fie arestați evreii cu vârste cuprinse între 16 și 50 de ani, poliția franceză, într-un exces de zel și de putere a arestat și copii foarte mici, pe care i-a despărțit într-un mod inuman de mamele lor. (mai mult…)

Continue Reading Se numea Sarah, de Tatiana de Rosnay

Scris pe trup, de Jeanette Winterson

scris_pe_trup

Dacă m-ați întreba de ce urmează să vă povestesc mai exact despre această carte nu aș putea să vă răspund concret. Este genul de carte pe care o citești din curiozitate și pe care nu mai simți nevoia să o citești încă o dată.
Pe la jumătatea acestui roman am vrut să renunț, dar tot curiozitatea m-a determinat să o citesc până la final. Și deși o găsesc în continuare ciudată, atât prin modul în care este scrisă, cât și prin povestea în sine, vreau să vă împărtășesc câteva fragmente care mi-au plăcut:

„De ce măsura iubirii este pierderea ei?

De ce lucrul cel mai lipsit de originalitate pe care ni l-am putea spune este, de fiecare dată, cel pe care așteptăm să-l auzim? „Te iubesc” sunt cuvintele altcuiva. Nici tu, nici eu n-am fost primii care le-au rostit și totuși când le spui tu și când le spun eu suntem ca niște sălbatici care au dat peste două cuvinte și au început să le venereze. Le-am venerat și eu, la rândul meu, însă acum sunt o ființă solitară, aflată pe o stâncă tăiată din propriu-mi trup. (mai mult…)

Continue Reading Scris pe trup, de Jeanette Winterson

Pentru o casă din piatră – povestea Ginei, de Gina French

pentru-o-casa-din-piatra-povestea-ginei_1_fullsize

„Nu cred că cineva ar trebui să fie făcut să se simtă vinovat pentru lucrurile pe care a ales să le facă, dacă s-au întâmplat din motive întemeiate.”

Ar trebui să aștept puțin înainte de a mă apuca să vorbesc despre această carte ca să se poată așeza într-un loc toate emoțiile cu care am rămas ajungând la ultima pagină. Dar nu pot. Simt că trebuie să vă împărtășesc și vouă experiența minunată.
Ador cărțile de tip jurnal și memoriile. Faptul că un om îți deschide larg ușa pentru a intra în viața lui, povestindu-ți în amănunt toate greșelile și toate durerile lui mi se pare un lucru extraordinar. Pentru că riscul de a fi judecat și nimicit este unul extrem de mare și deși crezi că ți-l asumi, judecățile celorlalți te rănesc. (mai mult…)

Continue Reading Pentru o casă din piatră – povestea Ginei, de Gina French

Pe când eram o operă de artă, de Eric-Emmanuel Schmitt

978-973-689-484-8

„Cine n-a visat să devină obiectul admiraţiei tuturor? Iată promisiunea pe care i-o face un artist excentric, zeu şi demon în acelaşi timp, unui tânăr disperat, în pragul sinuciderii. Primul, mereu dornic să scandalizeze, îi propune celui de-al doilea, dornic de o nouă existenţă, mai puţin anostă, să-l transforme într-o operă de artă. La urma urmei, nu are nimic de pierdut, în afară de libertate.

Cu noua sa identitate de statuie vie, Adam bis devine mai celebru decât Gioconda. Dar, imediat ce începe să se simtă privat de dreptul la conştiinţă, omul din el se răzvrăteşte. Creaţia încearcă astfel să fugă de creator şi să-şi recâştige libertatea pierdută. Prin dragoste. Va mai putea însă să-şi redobândească umanitatea şi să descopere fericirea într-o lume stăpânită de narcisism, de cultul simulacrelor şi al aparenţei şi de puterea zdrobitoare a imaginii?” (mai mult…)

Continue Reading Pe când eram o operă de artă, de Eric-Emmanuel Schmitt

Aripi, de Aprilynne Pike

aripi

„Niciodată nu poți avea prea multe amintiri.” – Tamani

Seriile fantasy au devenit noul meu deliciu. În ultima vreme simt tot mai des nevoia să evadez din realitate și am reușit să fac asta cu ajutorul imaginației. De data aceasta am pășit într-o lume într-adevăr magică. O nouă viziune asupra zânelor și a magiei acestora. Un prim volum- Aripi –  dintr-o serie interesantă, în care tânăra Laurel descoperă de ce este atât de diferită de restul oamenilor și care este menirea ei. O poveste frumoasă cu și despre zâne. O poveste despre prietenie, curaj, autocunoaștere și mai ales despre acceptarea propriei identități. (mai mult…)

Continue Reading Aripi, de Aprilynne Pike

Înainte să adorm, de S.J. Watson

inainte-sa-adorm-3006559

Atunci când am decis să citesc acest roman am fost într-o oarecare măsură sceptică, deşi am fost asigurată că este un carte bună. Tema amneziei mai fusese abordată şi mă gândeam că nu mă poate surprinde prea tare. M-am înşelat. Cu toate că la un moment dat ai impresia că acţiunea stă pe loc şi crezi că ştii ce urmează să afli, este într-adevăr un roman surprinzător. Vei descoperi odată cu eroina acele bucăţi de puzzle pierdute şi tot odată cu ea le vei pune la locul lor. Nu vei putea anticipa nici măcar o dată ce urmează să se întâmple, trăind la unison cu Christine fiecare nouă descoperire. (mai mult…)

Continue Reading Înainte să adorm, de S.J. Watson

Am numărul tău, de Sophie Kinsella

 am-numarul-tau-sophie-kinsella

Atunci când simți nevoia să citești ceva care să te scoată din realitatea banală și plictisitoare mergi la sigur alegând unul dintre romanele lui Sophie Kinsella. Eu am descoperit universul acestei delicioase autoare odată cu seria „Mă dau în vânt după cumpărături”. Apoi au urmat romanele Supermenajera, Îți amintești de mine?, Poți să ții un secret?, Fata fantomă și acum am terminat de citit Am numărul tău. Ca și pe cele de dinaintea lui l-am citit pe nerăsuflate și m-am amuzat copios, căci am regăsit câte ceva din mine în personajul lui Poppy. Curioasă, aiurită și extrem de împrăștiată Poppy reușește să intre în tot felul de belele pe care până la urmă reușește să le dreagă cumva. (mai mult…)

Continue Reading Am numărul tău, de Sophie Kinsella

De la Dolhasca pe Calea Victoriei, de Maria Capelos – Alexandru Arșinel

alexandru-arsinel-de-la-dolhasca-pe-calea-victoriei_1_fullsize

Dintotdeauna am avut o slăbiciune pentru romanele de tip jurnal, pentru memorii, căci, curioasă din fire, îmi place să aflu poveștile oamenilor, să învăț ceva din ele. Astfel că revin cu o nouă recomandare: cartea despre viața lui Alexandru Arșinel din copilărie până în prezent. A fost o lectură interesantă, binevenită, o poveste care mi-a confirmat că drumul de jos până sus e de cele mai multe ori lung și anevoios și că nu se poate ajunge acolo decât muncind, sacrificând, învățând, continuând să faci ceea ce-ți place. (mai mult…)

Continue Reading De la Dolhasca pe Calea Victoriei, de Maria Capelos – Alexandru Arșinel

Manuscrisul găsit la Accra, de Paulo Coelho

Manuscrisul gasit la Accra 560
„Manuscrisul găsit la Accra nu este o carte care să se citească pe nerăsuflate. Paginile trebuie parcurse pe îndelete, iar cartea – păstrată mereu aproape, căci îi va dezvălui de fiecare dată celui ce o deschide un nou înţeles.” – Epoca

Sunt cărţi, ca cea de faţă, care schimbă ceva în viziunea ta, în modul de a privi şi de a simţi lucrurile, oamenii, viaţa. Te motivează, te încurajează să visezi, să speri, să acţionezi, să trăieşti, să mărturiseşti, să ierţi, să iubeşti, să (te) înţelegi.
Am descoperit universul lui Coelho în urmă cu mulţi ani şi cu toate că lectura cărţilor sale mi se părea adeseori greoaie i-am citit cu sufletul deschis fiecare carte. Şi astfel i-am creat un loc în sufletul meu acestui om, căci fiecare scriere a lui îmi deschide noi orizonturi sau îmi răscoleşte sentimente uitate. (mai mult…)

Continue Reading Manuscrisul găsit la Accra, de Paulo Coelho

Ce ne spunem când nu ne vorbim, de Chris Simion

ce-ne-spunem-cand-nu-ne-vorbim_1_fullsize

„Caută neîncetat să rămâi liber. Inima ta poate iubi tot ce dorește. Viața nu are nici o valoare închisă între limite. Te desăvârșești mereu. În fiecare răsărit de soare se naște ceva frumos. Călătoria aceasta nu are sfârșit.”

Am început cu sfârșitul cărții. Sau poate fi la fel de bine începutul ei. Pentru că această carte – „Ce ne spunem când nu ne vorbim” nu are început și nu are final pentru că e atipică. Iar mie îmi plac lucrurile ieșite din comun, care îți înșeală așteptările într-un mod inedit.
Căutăm o carte care să mă trezească un pic, conștientă fiind că am nevoie de un wake-up call, dar nu am găsit-o atunci când voiam eu să o găsesc. Am găsit-o întâmplător. I-am citit descrierea și am decis că trebuie să-i fac urgent loc în biblioteca mea. (mai mult…)

Continue Reading Ce ne spunem când nu ne vorbim, de Chris Simion