Vine o zi când îți spui „Gata”

970e8f2c23612818faa5cc2356f3ab91

Cu timpul înveţi până la urmă să-ţi vezi de drumul tău şi să-i laşi pe alţii în urmă fără prea mari regrete. Înveţi să te alegi pe tine şi să te respecţi îndeajuns încât să nu mai baţi la aceeaşi uşă închisă la care te încăpăţânai să tot baţi în speranţa că o să primeşti ceea ce aştepţi. De fapt, înveţi să nu mai aştepţi nimic de la nimeni. Oamenii reuşesc să te surprindă plăcut atunci când tu nu ai nici o aşteptare de la ei. În caz contrar dezamăgirea e direct proporţională cu aşteptarea.
Înveţi să iei ca atare fiecare persoană din viaţa ta şi să te îndepărtezi treptat atunci când nu te mai regăseşti într-un loc, într-un om. Înveţi să înlocuieşti mâhnirea cu optimismul, gândind că tot răul e spre bine şi că tristeţea pe care o simţi astăzi e doar preludiul unui mâine mai bun. Dar nu e uşor să înveţi toate astea. Şi nici nu înveţi de pe o zi pe alta. Întâi suferi ca un nebun după fiecare om cu care nu te mai identifici. După un timp ei devin trecut, iar tu înveţi treptat să-i laşi acolo. Continuă lectura „Vine o zi când îți spui „Gata””

Monolog VIII

3b40907349ce9ef2f63f5814ad14af5a

Îmi dau seama cu o oarecare dezamăgire faţă de mine însămi sau mai degrabă cu confuzie, că trecerea anilor nu m-a lecuit de naivitate. Sunt lecţii pe care credeam că le-am învăţat cu timpul şi totuşi constat că viaţa mă prinde mereu nepregătită.

Cu naivitate, încă mai cred. În oameni şi în vorbele lor, în prezenţa şi în braţele lor, în ochii lor şi în schimbare. Dar oamenii se încăpăţânează să-mi demonstreze că totul e fals, că viaţa e o scenă imensă, cu decoruri care se schimbă şi actori care şi-au învăţat replicile atât de bine încât le-au devenit a doua natură. Continuă lectura „Monolog VIII”

Astăzi e despre cărţi

1dccd2b673e65cb8b20e1b1d07298d4e

Astăzi e despre sfinţi şi despre cărţi. Sfântul Gheorghe şi Ziua Internaţională a cărţii. Eu le sărbătoresc pe amândouă. Îl am pe tata un Gheorghe şi o carte pe noptieră pe care am de gând să o sărbătoresc, citind-o.

De câţiva ani încoace cărţile au devenit pentru mine mai mult decât nişte simple obiecte. Sunt cele mai bune prietene ale mele. De fiecare dată când oamenii m-au dezamăgit, m-am refugiat în cărţi. Astfel am început să cred din ce în ce mai puţin în cei pe care îi numeam prieteni şi să iubesc din ce în ce mai mult cărţile. Continuă lectura „Astăzi e despre cărţi”

Aparţine-ţi!

45b658e23c94d5581d75a49630b2b258

Cred că scopul vieţii noastre este să ne căutăm. Şi după o vreme să ne şi găsim. De fapt, să ne aparţinem nouă înşine. Poate că sună ciudat ceea ce spun, poate că pare lipsit de noimă. Vei spune că scopul omenirii e fericirea, aceasta însemnând lucruri diferite pentru fiecare om în parte. Cândva, şi eu credeam acelaşi lucru. Între timp mi-am schimbat însă viziunea şi asta pentru că mi-am dat seama că oamenii fericiţi sunt cei mulţumiţi cu ei înşişi şi cu viaţa pe care o au. Restul sunt mai degrabă în căutarea eu-lui decât în căutarea unui ceva care le-ar aduce ipotetic vorbind fericirea. Continuă lectura „Aparţine-ţi!”

Spre 2017, tot înainte!

horoscop-2017-1024x457

Încă puțin şi rupem şi ultima filă din calendarul lui 2016. Un an bun pentru unii, urât pentru alţii, un an cu succese şi eşecuri, un an cu sentimente de tot felul, un an plin de oameni.

Nu pot să închei însă acest an fără a vă face câteva urări. Să fiţi sănătoşi şi să intraţi cu veselie în noul an. Să vă debarasati de tot ce v-a îngreunat sufletul în anul care tocmai a ajuns la final. Să iubiţi şi să fiţi alături de oamenii pe care îi iubiţi. Să zâmbiţi des şi să preţuiţi micile fericiri ivite spontan. Să uitaţi şi să iertaţi tot ce v-a mâhnit şi să păşiţi în noul an cu inima uşoară şi cu sentimente frumoase.

Să fiţi fericiţi şi să aveţi un an nou plin de frumos în toate formele lui! Continuă lectura „Spre 2017, tot înainte!”

Jurnalul unui an plin

13866ee35680a34d53d0670abef253b7

Anul 2016 a trecut ca o fracţiune de secundă. Pentru mine a fost însă, unul extrem de intens. A fost anul schimbării absolute. Am trăit fiecare clipă, am ales să privesc mai mult partea bună a lucrurilor, să înţeleg mai mult oamenii din jurul meu şi să nu-i mai judec. Am testat prietenia şi am văzut că are o limită, că unul din doi trebuie să facă un pas înapoi către cel care rămâne în urmă. Prietenia se redescoperă mereu, la fel ca iubirea. Am cunoscut câţiva oameni noi, oameni minunaţi pe care i-am întâlnit exact când aveam nevoie sufleteşte de ei. Continuă lectura „Jurnalul unui an plin”

Crăciun, Iubire, Copilărie

img_7381

Chiar şi în contextul actual, când sărbătorile au devenit atât de comerciale, rezumându-se mai mult la cozile infernale din supermarketuri şi la volumul coşului de cumpărături, pentru mine, Crăciunul a rămas o sărbătoare magică.

Anul acesta, de exemplu, am renunţat la curăţenia generală şi nu mi-am petrecut timpul nici în bucătărie. Am stat în jurul bradului alături de Eva, am împărțit cadourile pe care le-am cumpărat cu atâta drag, am ascultat colinde, ne-am bucurat unul de altul. Asta înseamnă de fapt toată această sărbătoare. Apropierea. Bucuria.

E timpul pentru poveşti. E timpul copilăriei şi al mirosului de brad. E timpul pentru a (ne) ierta şi pentru a spera. E timpul veseliei şi al unităţii, al armoniei şi al familiei.

Crăciun, Iubire, Copilărie.

Să aveţi cu toţii un Crăciun de vis!

 

Hoţi de zâmbete

30f3cabdebeb797102c9a7d6f3d1f3c7

Schimbarea noastră. Uneori se produce brusc, însă cel mai adesea e un proces lent, de lungă durată. De-a lungul timpului ne raportăm vieţile, fericirea, personalitățile la alţi oameni. Ajungem chiar să depindem de ei. Emoţional, spiritual, material. La un moment dat, acei oameni de care depindeam ne dezamăgesc. Din motive mai mărunte sau extrem de serioase. Cert este că trădarea lor ne fură zâmbetul şi uneori ne pierdem pe noi înşine odată cu încrederea în ei.

Ei sunt hoţii de zâmbete, călăii de suflete. Ei ne ciopartesc încrederea şi ne lasă goi pe dinăuntru. Lasă în urmă oameni distruşi, care nu mai ştiu încotro să se îndrepte, pe cine să mai creadă, dacă să mai iubească şi când o să mai zâmbească. Continuă lectura „Hoţi de zâmbete”

Mi-e toamnă (II)

a-girl-sitting-on-bench-looking-a-squirrel-between-falling-autumn-leaves-color-pencil-drawing

Mi-e frig. Stau singură pe o bancă, într-un părculeţ pustiu. Toamna de afară mi-a intrat în suflet. E ca o gheară. Rece, sinistră.

Nici frunzele nu se mişcă astăzi. E o tăcere de mormânt. O tăcere care te apasă pe suflet. Cerul e şi el tăcut. A plâns destul de dimineaţă. Acum s-a liniştit. Deci sunt doar eu. Singură. Şi mi-e frig. Şi dor. Şi frig. Şi dor.

Mi-e toamnă. Până-n suflet.

Iustina Dinulescu