Cele patru vânturi, de Kristin Hannah

„Texas, 1934. Milioane de oameni sunt șomeri și seceta a nenorocit Marile Câmpii. Fermierii se luptă să-și păstreze pământurile și gospodăriile, în timp ce recoltele le sunt decimate, apa e pe punctul de a seca, iar praful amenință să-i îngroape cu totul. Una dintre cele mai negre perioade ale recesiunii economice din anii 1930, perioada furtunilor de nisip, s-a abătut nemiloasă asupra capetelor oamenilor.

În aceste vremuri nesigure și periculoase, Elsa Martinelli trebuie să aleagă dacă rămâne să lupte pentru pământul iubit sau pleacă în căutarea unei vieți mai bune în California. Cele patru vânturi este un portret înduioșător al Americii și al visului american, văzute prin ochii unei femei de nezdruncinat, ale cărei curaj și putere de sacrificiu sunt definitorii pentru o întreagă generație.”

„Inima de mamă, atinsă de aceeași secetă care ucide totul în jur, are curajul să traverseze deșertul și să înfrunte foametea pentru a-și salva copiii, mânată doar de forța ei lăuntrică. Un roman extrem de realist, care subliniază valoarea și esența delicată a Naturii înseși.” – Delia Owens

Îmi era dor dor să dau 5 stele unei cărți semnate de Kristin Hannah. Ultimele titluri nu au reușit să mă mai cucerească, așa că mi-am pus toate speranțele în noua carte. Mă bucur că de data aceasta nu mi-au fost înșelate așteptările. KH este o autoare foarte dragă sufletului meu. Deși se folosește oarecum de aceeași structură în romanele sale, fiecare în parte are ceva al lui și atinge câte o coardă sensibilă. Chiar și atunci când tematica se repetă, autoarea prezintă întotdeauna o nouă față a acesteia. Poveștile ei sunt cel mai adesea centrate pe relațiile de familie și/sau de prietenie, în special pe legătura puternică mamă-fiica.

În Cele patru vânturi, Kristin Hannah se folosește de o perioadă dificilă din istoria Americii pentru a creea fundalul unei povești așa cum numai ea știe să scrie – profundă, dramatică, de neuitat.

„Între anii 1929 și 1933 SUA a suferit un puternic colaps economic, accentuat în unele zone geografice și de numeroase calamități naturale. Cele mai distrugătoare dintre acestea au fost furtunile de nisip declanșate în zona numită “Dust Bowl” (Castronul de nisip). În 1932 au fost înregistrate 14 furtuni de nisip, în 1933 deja 38. Cele mai puternice furtuni au avut loc între mai 1934 și aprilie 1935. Epicentrul furtunilor era cuprins în perimetrul statelor Kansas, Colorado, Texas și Oklahoma, dar au fost afectate și state vecine. Locuitorii acestor zone își vindeau, dacă puteau sau de cele mai multe ori își abandonau bunurile ce nu puteau fi transportate și plecau spre California, în căutarea unui trai mai bun.

În patru ani de zile, peste 300.000 de astfel de migratori, numiți “okies” sau “arkies”, în funcție de statul de origine, au trecut în California cu automobilul. Dezamăgirea celor care ajungeau la destinație era imensă pentru că forța de muncă era excedentară, iar salariile erau de mizerie.” (sursa: historia.ro si wikipedia.org)

O imagine reprezentativã pentru Marea Depresiune: Mama migrantă (fotograf: Dorothea Lange)

Cred că nu întâmplător am găsit această imagine „reprezentativă”, căci o astfel de mamă a fost și Elsa Martinelli. Un personaj fictiv, care însumează însă spiritul tuturor mamelor migrante – cel de sacrificiu. Aceste femei au lăsat în urmă totul, plecând spre necunoscut cu speranța unui viitor mai bun pentru copiii lor și găsind acolo și mai multă sărăcie și foamete.

Suferința umană, disperarea, deznădejdea sunt aproape palpabile în această poveste. Mi-am imaginat deseori pe parcursul lecturii ce aș fi făcut eu în locul Elsei. Cum aș fi reacționat, cum m-aș fi descurcat, dacă aș fi îndurat. Numai că nu am putut cuprinde cu imaginația atâta suferință, atât de mult sacrificiu. A fost mai mult decât am putut suporta, fiind de asemenea mamă a doi copii, dar care muncește o muncă decentă. O „văd” pe Elsa și pe mama din fotografia de mai sus în lanul de bumbac, culegând capsulele cu mâinile însângerate, la aproape 40 de grade, în câmp deschis și mă simt incredibil de norocoasa. Incredibil de nesăbuită uneori și poate nerecunoscătoare pentru tot. Povestea ei, a lor este cu adevărat o lecție. Despre forță interioară, curaj și demnitate.

„Un războinic crede într-un final pe care nu-l poate vedea și lupta pentru el. Un războinic nu renunță niciodată. Un războinic luptă pentru cei mai slabi decât el. Mie mi se pare că seamănă cu maternitatea.”

Lăsând deoparte contextul istoric-economic-politic al perioadei în care se desfășoară acțiunea, nucleul romanului este legătura dintre Elsa și fiica ei, Loreda – povestea unei mame care dă totul și a unei fiice care înțelege prea târziu. E aproape imposibil să nu simți ace în ochi la finalul cărții. Pentru că așa sunt mamele. Și așa sunt fiicele.

„Iubirea este ceea ce rămâne după ce toate celelalte lucruri au dispărut. Asta ar fi trebuit să le spun copiilor mei atunci când am plecat din Texas. Este ceea ce am să le spun diseară, deși ei încă nu sunt pregătiți să înțeleagă. Cum ar putea? Eu am patruzeci de ani și abia acum am înțeles acest adevăr fundamental.
Iubirea. În vremurile cele mai bune, e un vis. În vremurile cele mai rele, e o salvare.
[…] Cele patru vânturi ne-au adus aici pe noi, pe niște oameni din toate colțurile țării, chiar la marginea acestui pământ măreț. Iar acum, în sfârșit, ne spunem punctul de vedere, luptăm pentru ceea ce știm că e corect. Luptăm ca visul nostru american să fie din nou posibil.”

Ar mai fi multe de povestit despre carte, însă vreau să o descoperiți singuri. Pentru că este genul acela de carte – despre care e suficient să știi doar că merită, iar detaliile care o alcătuiesc să le descoperi pe cont propriu. Elsa Martinelli este un personaj care va rămâne cu tine, la fel ca celelalte personaje memorabile ale autoarei.

Romanul a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon și îl găsiți și pe Libris.ro.

Rating Goodreads: 5/5⭐
Iustina Dinulescu

Lasă un răspuns