Cincizeci de cuvinte pentru ploaie, de Asha Lemmie

„Kyoto, Japonia, 1948 Nu pune întrebări. Nu riposta. Nu te împotrivi. Aceasta este prima lecție pe care o primește Noriko „Nori” Kamiza, o fetiță în vârstă de opt ani. Nu va întreba de ce mama ei a abandonat-o cu doar aceste ultime cuvinte. Nu va riposta când va fi izolată în mansarda din reședința impozantă a bunicilor ei. Și nu se va împotrivi băilor fierbinți de care are parte zilnic, menite să-i deschidă culoarea pielii. Fiica unei aristocrate japoneze măritate și a iubitului ei, un soldat afro-american, Nori este o proscrisă încă de la naștere. Bunicii săi o primesc doar pentru a o ascunde, temându-se de rușinea pe care Nori ar putea să o abată asupra viței nobile pe care aceștia se străduiesc să o păstreze într-o Japonie aflată într-un proces profund de transformare. Dar când fratele său vitreg, Akira, mai mare decât ea, își face apariția în locuința bunicilor în calitate de unic moștenitor, Nori găsește în el un aliat neobișnuit cu care va ajunge să aibă o legătură foarte puternică.”

Cincizeci de cuvinte pentru ploaie. Sau cincizeci de cuvinte pentru durere. Cincizeci de cuvinte pentru tristețe și cincizeci pentru ghinion. Despre asta este viața lui Nori – durere, tristețe, ghinion.

Noriko Kamiza este părăsită de mama ei și lăsată la poarta bunicilor materni la vârsta de 8 ani. Pe lângă faptul că era un copil născut în afara căsătoriei, o bastardă, era fiica unui american de culoare, o mulatră cu păr creț și ochi migdalați. O „anomalie”, o ciudățenie, o rușine pentru familia ei. În casa bunicilor este închisă în mansardă vreme de câțiva ani, frecată cu înălbitor, bătută și maltratată chiar de către bunica ei. Crește cu ideea că este un nimeni, o persoană lipsită de valoare, care nu are dreptul să gândească și să vorbească. Este învățată să fie supusă, prima lecție pe care a învățat-o Seiko, mama sa. Se desconsideră pentru că așa a fost tratată din fragedă pruncie. Suferința ei devine din ce în ce mai mare cu timpul și o dată cu trecerea anilor și a obstacolelor care apar în drumul vieții ei ajunge să se învârtă în același cerc al suferinței dintotdeauna – pentru că traumele din copilărie nu se vindecă, lasă urme adânci care te urmăresc toată viața.

„Uneori sumbră, alteori plină de speranță, povestea cutremurătoare a lui Lemmie despre obligații de familie te poartă printr-un carusel de emoții.” – Publishers Weekly

Cincizeci de cuvinte pentru ploaie a fost un roman aproape foarte bun. Este scris frumos, cu o poveste interesantă , dar pe tot parcursul am simțit că lipsește ceva. Iar finalul m-a dezamăgit. Nori m-a dezamăgit complet. Dinamica relației cu Akira, fratele vitreg, care apare la un moment dat și care o „salvează” din mai multe puncte de vedere, mi s-a părut uneori ciudată, schimbul de replici dintre ei poate nefiresc. De fapt, toate interacțiunile ei cu celelalte persoane mi s-au părut așa. Uneori am pus asta pe seama handicapului ei emoțional. Alteori mi s-a părut că e poate e „vina” autoarei (Asha Lemmie), așa că am luat-o ca atare și am continuat.

Romanul se concentrează foarte mult pe legătura mamă-fiica. Sau, la drept vorbind, pe absența ei, pe modul în care aceasta le influențează și pe fiicele fiicelor fiicelor și tot așa. Cum totul e ciclic, cum ne învârtim în cerc judecând greșelile mamelor noastre și cum ajungem să le repetăm. Aproape ca un blestem.

De ce, Nori? De ce??

Romanul a apărut la editura Trei, în colecția Fiction connection și îl găsiți și pe Libris.ro.

Rating Goodreads – 4/5*
Iustina Dinulescu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?