Să pleci. Să-ți pui toate visele într-un cufăr și să pleci cu el la drum. Asta simți, uneori, că e calea de urmat.
Să arunci tot acolo speranțele unui mâine mai blând și să pornești pe un drum nebatatorit, fără o țintă anume și fără nici o așteptare. Dacă ai putea ți-ai goli sufletul de tot, de orice urmă de sentiment urât care l-a întinat și care l-a făcut să plângă, ca să-l poți umple mai apoi cu lumină, cu căldură, cu pace.
Câte îndură săracul nostru suflet! Până într-o zi, când, simți într-un mod dureros că ai pleca în lumea largă, fără să dai cuiva vreo explicație. Atunci sufletul nu mai poate îndura nici măcar o mizerie, din partea nimănui. E obosit, mâhnit, rănit.
Mă încearcă iarăși un sentiment pe care l-am simțit de puține ori până acum. Acela de a pleca undeva, oriunde, fără a privi cu regret înapoi. Și de fiecare dată când am făcut asta m-am simțit eliberată. Deși uneori mi-a fost greu să pornesc pe un drum necunoscut, m-am simțit împăcată sufletește și într-o oarecare măsură liberă.
Mi-e sufletul prea greu. Atât de greu încât aș pleca iarăși spre… nicăieri.
Iustina Ţalea Dinulescu
Buna! Vroiam sa te anunt ca acest blog l-am inclus i n TOP 10: Cele mai populare bloguri din Romania
http://romaniachat.ro/bloguri/
Spor pe mai departe!
Va multumesc tare mult!
Ori calatorie, chiar de 10 km sau de 1000 de km, are un impact in viata ta.
Ai dreptate, Iustina.De multe ori imi vine sa las totul si sa plec in lume. Exact cum spui tu, fara o tinta anume si fara nici o asteptare. Sa merg…, sa merg…, sa ma asez jos cand obosesc, si apoi sa merg iarasi.Dar ne lipseste curajul pentru un nou inceput!
Cel mai sanatos este sa-ti iei valiza sa pleci la drum fara a da o explicatie cuiva
Cel mai sanatos este sa faci o scurta calatorie inauntru, sa ierti ce e de iertat, sa iubesti neconditionat tot ce a fost urat si abia apoi sa pleci. Plecand la drum ranit nu facem decat sa bajbaim prin locuri intunecoase…