Infern in paradis, de Lucy Clarke

„Unele vacanțe nu se întâmplă așa cum plănuiești. Unele bilete dus-întors, se transformă în călătorii doar dus. Și nu pentru că vrei, ci pentru că nu mai poți să te întorci. Unele avioane nu mai ajung la destinație, ci se prăbușesc undeva în neant. În cazul de față, în mijlocul oceanului Pacific, pe o insulă pustie. 
Când vacanța ta de vis se transformă într-un naufragiu, ce alegi? Moartea poate fi o alegere ispititoare, dar ce te motivează să lupți pentru supraviețuire? 

Infern în paradis.
Povestea a două surori. Una dintre ele alege să nu urce în avion. Cealaltă este una dintre zecile de victime. O singură alegere care schimbă două destine. Însă iubirea dintre surori este indestructibilă și legătura nu se prăbușește nici măcar după dispariție.
Chiar și peste ani, Erin încă își caută sora pierdută. Dar o vă mai găsi în viață?”

Pleci în vacanța plănuită pentru a-ți vindeca rănile, dar avionul tău se prăbușește pe o insulă pustie care nici măcar nu are un nume pentru că e una dintre sutele de insulițe ale arhipelagului Fiji, care e sălbatică și nelocuită. E scenariul perfect pentru un film bun, dar e scenariul perfect și pentru o carte excelentă, vă asigur. Chiar dacă s-au mai făcut filme de genul și s-au mai scris cărți asemănătoare. Povestea asta vă va cuceri negreșit.

Lori trebuia să plece în vacanță în Fiji împreună cu sora ei, Erin, dar în seara dinaintea plecării au o ceartă aprinsă și un schimb de replici dureroase. Așa că Erin nu mai apare la îmbarcare a doua zi, iar Lori pleacă singură. Avionul se prăbușește, iar din cei 9 pasageri supraviețuiesc doar 5. Lori, pilotul, alți doi bărbați și un bebeluș de 4 luni. Pe o insulă sălbatică și neprimitoare, în mijlocul Pacificului de Sud. Doi ani mai târziu, este găsit pilotul avionului. Trăind sub o altă identitate în Fiji. Susținând că este singurul supraviețuitor. Dar ceva nu se leagă în povestea lui, iar Erin pornește din nou o investigație pe cont propriu și odată cu ea, pornim și noi în căutarea răspunsurilor.
De ce s-a prăbușit avionul? De ce nu a fost găsit timp de doi ani? Ce s-a întâmplat cu ceilalți pasageri? Cum a scăpat doar pilotul de pe insulă?
Multe, multe întrebări apar pe tot parcursul romanului și la toate primim răspunsurile treptat. E atât de bine construită intriga și desfășurarea acțiunii, atât de frumos se îmbină prezentul lui Erin cu trecutul lui Lori, încât citești tinandu-ti respirația, dorindu-ti să afli odată ce s-a întâmplat acolo.

Povestea e impresionantă prin conexiunile pe care le țese între oameni, prin dinamica relațiilor dintre ei, prin tiparele umane ușor de recunoscut.
Nu știu de ce mă fascinează cărțile care au ca subiect o catastrofă, precum un accident aviatic, mai mult decât orice alt accident sau tragedie. Poate pentru că mi se pare că acestea împing omul către limitele sale incredibile. Pentru că sunt sigură că atunci când ne-am urcat într-un avion am avut cu toții un purice mic de teamă în suflet că nu mai ajungem la destinație. Și poate că te-ai dus și mai departe de atât cu gândul și te-ai întrebat ce-ai face dacă te-ai prăbuși pe o insulă pustie și ai supraviețui accidentului. Eu m-am gândit. Dar niciodată nu am putut cuprinde cu mintea scenariul. De aceea când găsesc câte o carte sau câte un film cu scenariul ăsta le aleg și mă pierd în ele. Trăiesc experiența prin personajele fictive.

Erin și Lori mi-au rămas în suflet. M-au învățat o lecție, dacă mai era ceva de învățat, căci e ceva ce știm cu toții. Anume că de multe ori, vorbele pe care le spunem sub imperiul furiei nu reflectă cu adevărat sentimentele noastre. Că le spunem doar ca să rănim cu bună știință și pe care întotdeauna, dar întotdeauna le regretăm atunci când furia trece. Tocmai de aceea e important să ne alegem cu grijă cuvintele, pentru că uneori, din păcate, vor fi ultimele pe care i le spunem cuiva. Ultimele pe care le vor auzi de la noi. Ultimele cu care vor pleca. Iar regretele de apoi sunt cele mai amare.
Legăturile de familie sunt fragile și sunt cele mai puternice. Sunt vulnerabile. Familia nu ți-o alegi, dar e lângă tine sau aproape de tine toată viața ta. E atât de important ce ne spunem unii altora. E atât de important și ce nu ne spunem la timp sau nu ne spunem deloc. Ne rănim atât de ușor. Ne pierdem atât de repede…

„Atunci când lumea ți se clatină sub picioare, ai da orice să mai trăiești un moment asemănător. Să te întorci în sânul familiei. Cel mai important lucru.”

Nu pot să povestesc mai mult din carte ca să nu stric plăcerea de a o descoperi singuri. E o poveste foarte foarte frumoasă despre legăturile de familie, despre legăturile dintre oameni, despre oameni. Despre supraviețuire.

Lucy Clarke e o autoare nouă pentru mine, deși Infern în paradis se pare că este al nouălea roman pe care îl scrie. Și îl scrie bine de tot. Mă bucur că editura Bookzone a ales să o traducă și nu pot decât să sper și la alte titluri ale ei.

Dacă vreți să vă convingeți cât de bună e cartea asta, o găsiți pe Libris.ro.

Rating Goodreads – 5/5 ✈️
Iustina Dinulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *