Mi-e toamnă (II)

Mi-e frig. Stau singură pe o bancă, într-un părculeţ pustiu. Toamna de afară mi-a intrat în suflet. E ca o gheară. Rece, sinistră.

Nici frunzele nu se mişcă astăzi. E o tăcere de mormânt. O tăcere care te apasă pe suflet. Cerul e şi el tăcut. A plâns destul de dimineaţă. Acum s-a liniştit. Deci sunt doar eu. Singură. Şi mi-e frig. Şi dor. Şi frig. Şi dor.

Mi-e toamnă. Până-n suflet.

Iustina Dinulescu