Nu vreau.
Nu știu.
Nu pot.
Nu cred.
Nu sper.
Nu plâng.
Nu simt.
M-a cuprins un soi de amorțeală ciudată și mi-au dispărut toate sentimentele. Râd pentru că nu pot să plâng. Aș plânge. Știi cât de mult mi-aș dori să plâng? Dar nu pot, fir-ar să fie! Am ochii uscați ca deșertul și nu pot să plâng. Pentru prima oară în viața mea nu pot fizic să plâng. Așa că râd. Râd isteric pentru tot ce mi-a mers de-a-ndoaselea, în încercarea de a scoate cumva dinăuntru tot ceea ce în mod normal ar dispărea odată cu lacrimile.
Mi-ar plăcea să plâng cu sughițuri și cu suspine și cu lacrimi mari cât pumnul, dar nu-mi curge nici măcar o lacrimă. Niciuna. Mi-a secat izvorul de lacrimi exact când aveam mai mare nevoie să plâng.
Iustina Ţalea
De-as putea, ti-as da ceva lacrimi de la mine. Nu stiu cum, dar intotdeauna am :). Plansul ma ajuta sa ma descarc…
PS: Scrii foarte frumos 🙂
Manifstarile emotionale sunt diferite. Si eu am momente cand rad ca tampita pentru a ma elibera de furie.
Imi simt sufletul incarcat,nu dau dovada de vreo emotie,doar de greutate;greutate ce-mi strange inima si ma face sa nu respir.Nu traiesc,nu mor,doar imi numar zilele.Astazi e miercuri,a mai trecut o zi…oare cate vor mai trece?!
Sa-ti dea Dumnezeu numai lacrimi de fericire!Cu drag…Liliana,***Fulg de nea***
https://www.youtube.com/watch?v=L0DPoP7BqmE&feature=youtu.be
O seara minunata !