Seria Regina Roșie #1 & #2, de Juan Gomez-Jurado

„Intriga minuțios construită, răsturnările de situație neașteptate, pe alocuri amuzante și dilemele personajelor, printre care Antonia Scott și Jon Gutierrez, îți vor crea dependență și te vor face părtaș în căutarea criminalului, căci, fără să vrei, te vei transpune în pielea lor și vei încerca să rezolvi chiar tu crimele din înalta societate.

Dar oare vei putea ține pasul cu Antonia, care pare să aibă 7 simțuri și o intuiție feminină ce bate legile fizicii? Sau vei ceda impulsului de a o urmări îndeaproape și de a observa cum își joacă psihologic adversarii?

Rămâne de văzut…”

Am dat târcoale seriei Reina Roja mai mult de o lună. Mi s-au aprins beculetele de când am văzut reclama la ea, le-am ignorat cât am putut până nu am mai putut. Mi-era teamă că e vorba doar despre publicitate foarte bună și că asocierea cu Casa de Papel și El Profesor (fan declarat) e folosită cu scopul precis de a atrage atenția. La mine a funcționat, chiar dacă m-am împotrivit, deci publicitatea a fost foarte bună, cum spuneam. Dar cărțile sunt și mai bune. Seria e excelentă! Pornești într-o tură de montagne russe, în care te urci fiind convins că o să faci față, că o să reziști, dar când te dai jos ești răvășit complet și, ca un împătimit și curios din fire, mai vrei și ultima tură, ultima carte din serie, deznodământul, ultima cursă de adrenalină în doza maximă.

Antonia poate fi privită, într-adevăr, ca o versiune feminină a genialului El Profesor. Și ea e un geniu neînțeles de oamenii obișnuiți. Dar asemănarea se oprește aici. Povestea scrisă de Juan GJ este diferită, dar o urmărești și o parcurgi cu același interes nebun, cu inima cât un purice, zicând cu voce tare de mai multe ori pe parcursul lecturii „Băi, ce bine scrie tipul ăsta!”. Un deliciu, nu altceva! Cea mai tare poveste pe care am citit-o în această primă jumătate de an. Era ACEA poveste pe care o tot așteptam, la care să visez noaptea după ce mă las pradă somnului, cu care să-mi doresc să încep ziua, la care să mă gândesc pe timpul zilei și pe care să o las greu, greu de tot din mână. Reina Roja s-a dovedit a fi exact ACEA poveste, iar eu mă bucur nespus că m-am lăsat ispitită și că am pornit în aventura asta. What a ride it was!

„Cititorii se vor îndrăgosti de Antonia Scott. Apariția acestui personaj este, fără îndoială, cel mai bun lucru care li s-a întâmplat în ultimii zece ani, la nivel global, cititorilor de thriller psihologic”, ABC

Antonia Scott e o figură. Jon Gutierrez și mai și. Lucrând împreună sunt o pereche de pomină. Am găsit în cartea asta un umor foarte fin, presărat pe ici, pe colo, replici foarte bune și inspirate, care au fost un deliciu. Jon Gutierrez e un munte de om simpatic, „nu că ar fi gras”, în timp ce Antonia e esența aia tare pe care o ții în sticluțe mici și fragile. O contradicție, un paradox. O forță a naturii. I-am îndrăgit pe amândoi în egală măsură, deși perechea pe care o formează e cel puțin bizară. Dar funcționează perfect așa. Sunt „perechea perfectă” și nu în sensul romantic (un alt lucru pe care l-am apreciat). Faptul că dinamica relației lor rămâne doar în sfera prieteniei e un plus, iar micile gesturi de recunoștință și prietenie, venind ba din partea unuia ba din partea celuilalt, mi-au adus câteva zâmbete pe parcursul lecturii.

Respectând dorința și rugămintea autorului de la finalul cărții, aceea de a nu dezvălui nimic din poveste atunci când scriem recenziile (foarte tare, autorule!) nu voi mai spune nimic altceva decât: intrați pe Bookzone – adăugați în coș seria Reina Roja – plasați comanda. Apoi, așteptati cuminți până vine, iar după ce vine puneți tot pe pauză, luați o gură mare de aer (sau mai multe) și deschideți cutia Pandorei. După ce ați terminat de citit, haideți să ne rugăm împreună de editură să publice mai repede și ultimul volum, pentru că noi toți suntem la fel de dependenți de povestea asta precum e Antonia de pilula ei roșie!

Rating Goodreads – 10* și împreună și separat
Încă nu m-am hotărât care dintre cele două volume mi-a plăcut mai mult.

Cine a mai citit-o? A avut același efect și la voi?
Iustina Dinulescu

Fragmente care mi-au plăcut:

„Bineînțeles, unde există iubire există cantități enorme, interminabile de suferință. Cea pe care o provoci, cea care îți este provocată.”

„Lumea e condusă de mediocri, de egoști și de idioți. Mai ales de ultimii.”

„Ca să faci față prostiei, nu-ți rămân decât resemnarea sau sinuciderea.

„Bineînțeles, unde există iubire există cantități enorme, interminabile de suferință. Cea pe care o provoci, cea care îți este provocată.”

„Uneori, iubirea ne pune în situații complexe. Dar nu putem renunța niciodată la noi înșine.”

„Sufletul este construit din mici compartimente care se conțin unele pe celelalte, ca o păpușă rusească. Dacă tot deschizi și deschizi, găsești ultima păpușă. Și nu arată niciodată ca păpușa cea mai mare. Acest ultim chip poate fi meschin și crud.”

„Timpul, măsurat în bani, este cel mai eficient și mai periculos drog dintre toate. Îl dozăm cu zgârcenie și cu egoism, ca să întoarcem spatele și celei mai mici urme de sinceritate. Timpul este justificarea noastră pentru egoismul care ne izolează de adevăr, de această distrugere pe care o provocăm, cea care îi devorează pe alții, cea care, în ultimă instanță, ne devorează pe noi înșine. Nu avem timp, ne spunem. Și așa râmân câinii înghesuiți în cuști și bătrânii întinzându-și gâturile ridate și cu piei atârnând către ușă de fiecare dată când se deschide.
Nu e timp pentru adevăr.”

„E mult mai simplu să-i ierți pe alții pentru că au greșit decât că au avut dreptate.”

„De când ne naștem, ne știm soarta. Leagănul se clatină pe marginea prăpastiei dispuse să-l înghită. Viața noastră este doar o flacără pieritoare între două bezne infinite. Finalul care ne așteaptă ni se pare mai amenințător decât întunericul anterior, acea clipă în care nu știam cum arătam înainte de a ne naște. Poate ne e teamă de ce urmează fiindcă, în adâncul sufletului, un crâmpei din ființa noastră ne amintește de ceva teribil. Ceva de care uităm când ne umplem pentru prima dată plămânii cu aer și plângem.
Și, daca nimic nu ne salvează de la moarte, măcar dragostea să ne salveze de la viață.”

„Singurul lucru mai greu decât să strigi de unul singur când ai dreptate este să ți se dea dreptate când e prea târziu.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *