Sfârșit de octombrie

ee7d06228ede54b2ae34f53b51c92299

Încă un octombrie căruia îi spunem cu o oarecare emoție în glas „Rămas bun”. O lună blândă, prietenoasă care a trecut mult prea repede și de care ne va fi la fel de dor ca de fiecare altă lună pe care nu am putut să o punem pe repeat. A fost o lună ca o primăvară. Și a trecut extrem de repede. Au trecut zile cu soare în suflet când afară ploua agitat și invers. Mi-am pus noi dorințe, am dezvoltat noi așteptări, m-am agățat în continuare de aceleași speranțe uzate, am zâmbit, am lăcrimat, am obosit și am lenevit, am simțit că toate ghinioanele s-au strâns la usa mea, dar am știut în fiecare zi că am totuși pentru ce să fiu recunoscătoare.

La sfârșitul fiecărei luni fac câte un bilanț. Și deși nu sunt întotdeauna mulțumită am întotdeauna pentru ce să mulțumesc. Nu știu dacă are sens, dar exact așa e.

Vă doresc să pășiți în noua lună cu inima deschisă, cu chipul senin și cu sufletul ușor. Să aveți multe motive să vă bucurați și să fiți iubiți din toată inima!
Să fie o lună norocoasă!

 

Lasă un răspuns