Știu că, uneori, ca acum, tăcerea mea te enervează.
Văd că îmi vorbești, dar nu te aud. Toată ființa mea e scăldată în această tăcere mormântală, în care nu-mi mai aud nici măcar inima bătând.
Nu vreau decât să tac și să taci, dar tu tot încerci să-mi spui ceva.
Shh…
Ce liniștită e tăcerea.
Ți-am spus că sunt obosită. Hai, te rog, taci.
Întinde-te și tu pe spate, închide ochii și nu te mai gândi la nimic.
Uite, eu tocmai am alungat și ultimul gând cu care mă luptam.
Sunt în continuare enervantă, știu.
Nu o să mă înțelegi în veci pentru că tu nu ești eu, iar eu nu sunt tu.
Și totuși, ne leagă iubirea.
Și totuși, îmi iubești chiar și această tăcere enervantă.
Și totuși, totuși… shh.
Tăcere.
Iustina Ţalea
Ce frumos!
Iubesc aceste pasaje….