Când stelele se întunecă, de Paula McLain

„Când stelele se întunecă este cea mai personală carte a scriitoarei americane Paula McLain. Victimă ea însăși a abuzurilor și a abandonului, autoarea deschide o ușă dintre cele mai intime și spune o poveste, ficțiune și realitate deopotrivă, despre întunericul din oameni și despre puterea unei femei de a lupta și de a se accepta cu tot trecutul ei însemnat cu mai multe drame.

În fata tragediei personale, Anna Hart, un detectiv specializat în dispariții de persoane, se întoarce la Mendocino, orașul de pe coasta nordică a Californiei unde a locuit până la optsprezece ani împreună cu ultima familie socială căreia i-a fost data în grijă. Devastată, epuizată și asaltată de pierderea cumplită pe care a suferit-o de curând, Anna se oferă să ajute discret poliția locală în rezolvarea unui caz. Cameron, fiica adolescentă a unei actrițe celebre, copil adoptat, la fel ca Anna, dispare peste noapte. Pe măsură ce se implică în anchetă, Anna descoperă că tot ceea ce a trăit ea însăși, dar mai ales rănile unei copilării marcate de abandon i-au dat o precizie în a-și urma instinctele și o înțelegere aproape dureroasă a căilor prin care trauma te poate face să cazi victimă, crezând că singura salvare e în mâinile celui care poate deveni ucigașul tău. Anna știe și ce chip ar avea acesta și pornește pe urmele lui.”

Când stelele se întunecă este romanul care mi-a ținut companie în fiecare seară, vreme de 2 săptămâni. Nu am reușit să îl citesc mai repede, oricât de mult mi-am dorit, căci somnul m-a răpus de fiecare dată. Este, de asemenea, prima mea întâlnire cu Paula McLain și, în mod cert, nu va fi singura. Mi-a plăcut mult stilul de scriere și mă bucur că m-am hotărât, în final, să-i acord o șansă. De vină a fost subiectul, care mi-a atras atenția din prima clipă – sumbru, apăsător, dramatic. S-a mulat cumva pe starea mea din momentul în care m-am gândit că vreau să-l parcurg și s-a mulat și acum, cu finalul, care a săpat adânc în fricile mele, cărora nu îndrăznesc niciodată să le dau drumul, ci le blochez în mintea mea, refuzând să le dau trecere liberă.

„Mă gândeam, chiar azi, la iertare. Știi, mulți oameni se-ncurcă, în legătură cu ce este, și-o leagă de vinovăție. Se simt rușinați pentru lucruri asupra cărora n-au avut nici un fel de control de la bun început. Eu nu cred că iertarea-i ceva pentru care trebuie să ne dăm și sufletul, doar-doar o s-o primim. E deja prezentă de jur împrejurul nostru, ca ploaia. Tot ce-avem de făcut e s-o acceptăm.”

Nu-mi amintesc ce credeam că voi găsi în acest roman. Nu-mi amintesc dacă m-am gândit vreo clipă că voi găsi atât de multă durere și pierdere în el. Sunt cărți pe care le alegi știind în mare ce o să găsești printre paginile lor. Apoi sunt cărți ca cea despre care vă povestesc, care te ating mai mult decât te așteptai. Pentru că suferința umană ferecată în ele e reală, tangibilă, te răscolește chiar dacă nu ai trăit niciodată ceea ce au trăit personajele lor. Tot îți vine să plângi pentru ele și să îți dorești să le alini cumva suferința, să schimbi lumea asta nebună în care trăim, dacă s-ar putea…

Când stelele se întunecă… oamenii fac rău. Incredibil de mult rău. Răpesc, violează minți și trupuri, pângăresc suflete, lasă cicatrici. Ucid. Tema principală a romanului este abuzul, în jurul căreia se dezvoltă alte teme mai mărunte, dar nu mai puțin importante. Anna Hart este genul de femeie care poate că ești chiar tu. O mamă, care încearcă să fie mamă, dar și detectiv, pentru că își iubește slujba. O mamă, o femeie, care e la fel de umană ca noi toți, că e imposibil să nu devii una și aceeași persoană cu ea pe parcursul lecturii.

Povestea începe cu un prolog ambiguu, pe care nu am reușit să-l descifrez decât la sfârșit, atunci când a simțit autoarea că este timpul. Iar atunci a fost cu atât mai dureros. Anna Hart știe prea bine gustul pierderii, al durerii, al vinovăției. Știe și gustul abandonului, dar asta e o poveste pentru altă dată. Atunci când viața ei ajunge la o cotitură dramatică, Anna se întoarce în orașelul Mendocino, în care a copilărit pentru ultima dată, încercând să fugă de prezent. Numai că în Mendocino se reîntâlnește cu trecutul și cu traumele lui, atunci când încep să dispară tinere în mod misterios. Prin prisma meseriei sale, detectivul Anna nu poate sta deoparte, mai ales că ultima victimă, Cameron, trezește în femeia Anna, traume și amintiri îngropate adânc. Cine poate înțelege mai bine un copil abandonat și abuzat dacă nu un alt om, fost copil abandonat și abuzat? Astfel, salvarea lui Cameron devine scopul vieții Annei. Pentru că, salvând-o pe Cameron, Anna speră să se salveze totodată pe ea însăși.

„Casa ta, mintea ta, poate fi oricât de mare e nevoie să fie. Zugrăvește-i camerele în culori vii. Lasă lumina să intre-n ele. […] Nu-i vorba de ce duci cu tine, ci de cum poți învăța să duci cu tine acel ceva. Inclusiv copilul din tine, Anna. Fă-i loc acelei fetițe. Găsește o metodă prin care s-o primești înăuntru.”

Totul este cu atât mai trist atunci când afli că unele cazuri de răpiri menționate în carte sunt de fapt reale, iar finalul lor nu e unul fericit. Câte sunt, de fapt? Termini de citit, dar gustul amar rămâne. Pentru că îți rămân atât de multe întrebări despre viață pe buze… De ce ne omorâm unii pe alții? De ce ne rănim? De ce sunt furați copiii? De ce omorâți? Cum poate cineva să facă asta? Cum poate cineva să violeze un copil? De ce pândește moartea la fiecare colț? Prea multe de ce-uri și nicio variantă corectă de răspuns.

Când stelele se întunecă nu e genul de carte pe care o citești dintr-o bucată. Te apasă în piept ca o piatră de moară. Dar e cartea pe care nu vrei să o ocolești. Tocmai pentru că te obligă să privești de pe margine niște monștri, să trăiești în continuare respirând același aer ca ei și te obligă să accepți că lumea pe care o împărțiți e un loc de-a dreptul înfricoșător, că nu trebuie să lași niciodată, sub nicio formă, garda jos. Pentru că azi, azi așa bine cum îl știi acum, mâine poate deveni un coșmar, din care poate o să te mai trezești cine știe când sau cum. Sau poate nu…

Romanul a apărut la editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei. O găsiți desigur la prietenii de la Libris.ro. (apropo, ați văzut ce bine arată noua interfață? Și coletele!! 🥰)

Rating Goodreads – 4/5✨
Iustina Dinulescu