Amintirea primului cățel de care te-ai atașat din aproape instantaneu nu va dispărea niciodată și nici nu va putea fi înlocuită de afecțiunea pentru un alt animăluț.
Îmi amintesc cu lacrimi de dor de suflețelul care se bucura cel mai tare când ajungeam acasă, care nu putea să stea supărat pe mine chiar dacă eu țipam la el când făcea prostii, care îmi ținea iarna de cald pentru că dormea la mine în brațe.
Îmi amintesc cu nostalgie de momentele când îi vorbeam și simțeam că mă înțelege mai bine ca oricine, de momentele când mă privea cu ochii mari și blânzi topindu-mi inima. Îmi amintesc de toate momentele acelea de parcă s-ar fi petrecut ieri.
Mi-e dor de suflețelul care m-a învățat ce înseamnă prietenia sinceră și necondiționată.
Mi-e dor de acel suflet de care m-am despărțit atât de greu și cu atâtea lacrimi.
Mi-e dor, dar nu mai am cum să mă joc cu el. Acum se joacă cu alți căței sus, în cer.
Și mi-e cumplit de dor de el. Și îl plâng deseori.
Mi-e dor…
Iustina T. ©