Nu știu ce mi-a venit, dar ieri am răscolit prin noptiera de lângă pat. Ascuns printre multe hârtii și hârtiuțe, zăcea uitat un album. Albumul meu. De fapt, nici nu prea mai arată a album. E greu de descris starea precară în care se află. O să îl numesc simplu „amintiri”. Dintre toate pozele strânse de-a lungul timpului, pe astea am reușit cumva să le păstrez mereu laolaltă, în aceeași formulă. Nu am luat și nici nu am mai adăugat nimic. Ultimele două poze adăugate sunt de când am împlinit 18 ani. De 6 ani, nu am mai adăugat nimic.
Mărturisesc, un gol în stomac s-a făcut simțit când am început să le iau în ordine cronologică. Primele mele poze, de când aveam câteva luni, câteva cu mami, câteva cu tati (nu o să fiu formală, chiar și acum ei sunt mami și tati), alte câteva cu mine la grădiniță, apoi la școală. Priveam cu nostalgie ochii ăia mari, aproape negri, atât de inocenți și atât de senini. Mă privesc în oglindă și văd aceeași ochi aproape negri, cărora uneori le lipsește seninătatea, alteori inocența. Am ochii mamei. Deși nu sunt de aceeași culoare, arată la fel când zâmbesc, când sunt triști, când plâng. Câtă fericire se citea în ochii ei când mă ținea în brațe. Câtă dragoste. Și câtă copilărie într-ai mei. Continuă lectura „Un album numit simplu „amintiri””
Rătăcind printre gânduri
Mă trezesc deseori pe partea mea stângă de pat, înotând prin gânduri și prin amintiri. Cad în prăpastii de semne de întrebare și mă împiedic de semne de exclamare. Mă pierd între paranteze și tot pășesc haotic printre puncte de suspensie…
Găsesc izvoare nesecate de iubire și de încredere și mă înec în băltoace mici de lacrimi și de singurătate.
M-a obosit povara dezamăgirilor pe care le port pe umeri. Sunt grele, prea grele. Le port cu mine de prea mult timp și parcă nu mi-e cu putință să mă scutur de ele. Continuă lectura „Rătăcind printre gânduri”
Iubiri cu parfum de trecut
Se spune că oamenii se tot schimbă, însă amintirile rămân aceleasi… mai ales cele dureroase.
Adeseori, încercăm să ne convingem pe noi și pe ceilalți că trecutul a rămas în urmă, că toate lacrimile s-au uscat și că toate rănile s-au închis.
Nu știu dacă e așa. Nu știu dacă depășim cu adevărat unele momente care au lăsat urme adânci în sufletele noaste. Nu știu dacă o inimă rănită și tot bandajată cu arome de iubire mai poate iubi la fel de mult și de frumos. Nu știu când și cum ne moare iubirea și nu știu cât timp trebuie să treacă pentru a spune că te-ai vindecat de tot. Continuă lectura „Iubiri cu parfum de trecut”