O stare, un gând, un sentiment (III)

 

74ff3ec47f1fdff4b7a09376db22d50e

Iubesc armonia. Îmi place liniștea. Îmi place să povestesc cu oamenii despre lucruri frumoase, îmi place să spun și să aud lucruri frumoase, motiv pentru care răutatea și intriga îmi creează un dezechilibru, cu care mă obișnuiesc greu și la care răspund din instinct cu ironie, și-apoi cu indiferență. Nu rămân niciodată fără replică decât dacă eu aleg să tac, în loc să arunc înapoi cu piatra care mi-a fost aruncată.
Oamenii care trăiesc cu impresia că sunt un om rău sau prefăcut sunt oamenii cărora nu le-am permis să mă ia peste picior și cu care am considerat că nu am ce discuta. Nu e vorba de aroganță și nici de orgoliu. Este vorba despre liniștea mea interioară. (mai mult…)

Continue Reading O stare, un gând, un sentiment (III)

Sunt fericită. Pur și simplu.

 

1926664_810457795664660_8561603605852392732_n

Sunt fericită.
Pentru că azi e toamnă, iar tu ești lângă mine și pentru că furtunile s-au potolit.
Sunt fericită pentru că m-am decoperit mai puternică decât știam în fața pierderii, pentru că mi-am dat seama că voi găsi întotdeauna în mine forța de a o lua de la capăt ori de câte ori este nevoie și că mă voi putea întoarce oricând înapoi, pentru a reclădi ceva ce s-a dărâmat.
Sunt fericită pentru că de fiecare dată când m-am pierdut pe mine însămi, m-am redescoperit în feluri în care nu mă vedeam înainte. (mai mult…)

Continue Reading Sunt fericită. Pur și simplu.

Pentru noi începuturi, pentru noi amintiri!

 

10593204_810429795667460_5924640926470096734_n

De câte ori este nevoie să te prăbușești și să cazi în genunchi pe aleile propriei tale vieți?
De câte ori este nevoie să înveți ceva ce altfel nu ai învăța.

Dacă am învățat ceva în ultima vreme, obligată de împrejurări, e adevărat, este faptul că sentimentul de posesiune este unul fals, efemer. Nimeni nu e cu adevărat stăpân pe lucruri, decât pe propriile sale sentimente și uneori, nici măcar pe ele.
Dacă ai ajuns undeva sus, de unde poți privi mulțimea și peisajul, nu este niciodată doar meritul tău, iar dacă astăzi ești acolo sus, în vârf, mâine cineva îți poate da brânci de la spate și te duci rostogol până jos, înapoi de unde ai început să urci. În acel moment nu ai decât două variante: să rămâi acolo, jos sau să te ridici și începi din nou să urci același munte, chiar dacă te simți obosit și înfrânt, știind cât de grea a fost urcarea prima oară. (mai mult…)

Continue Reading Pentru noi începuturi, pentru noi amintiri!

O mare, o carte, o vioară.

large

Cum arată sufletul tău? Dacă l-ai putea asemăna cu un loc anume sau cu un obiect, care ar fi acela?

Sufletul meu e ca marea într-o dimineață oarecare de vară, la răsărit.
Sufletul meu e ca o carte, cu miros de vechi, cu coperți prăfuite și roase pe la colțuri, cu pagini îndoite și paragrafe subliniate, păstrând între paginile sale parfumul fiecărui om care le-a atins și le-a îndoit.
Sufletul meu e precum o vioară care cântă de dor și de dragoste, târziu, în noapte. (mai mult…)

Continue Reading O mare, o carte, o vioară.

La răscruce de sentimente

091fdad8c116b024ab9bd04bb2d0c046
Adesea ne regăsim pe noi înșine în fața unei răscruci de sentimente. E acel moment când inima spune „Mergi tot înainte”, iar rațiunea te strigă disperată să te oprești sau să schimbi direcția. Tânjești după lucrul interzis la care nu ai renunțat încă, din lașitate sau poate din exces de zel. Te încăpățânezi să crezi că tu poți schimba ceea ce alții nu au putut să schimbe. Și alegi să mergi înainte, urmându-ți vocea inimii.
Cu toate că drumul devine tot mai anevoios, nu te dai bătut și mai dobori câte un obstacol. Dar victoria nu are gustul dorit, iar tu nu înțelegi de ce. Situația pare într-un fel hilară, iar tu începi să te îndoiești că te afli pe drumul care trebuie. Atunci când ești în locul potrivit nu ar trebui să te simți atât de nesigur, de abătut, de… singur. (mai mult…)

Continue Reading La răscruce de sentimente

Dor de ducă

DSC_4548----1_1

Să pleci. Să-ți pui toate visele într-un cufăr și să pleci cu el la drum. Asta simți, uneori, că e calea de urmat.
Să arunci tot acolo speranțele unui mâine mai blând și să pornești pe un drum nebatatorit, fără o țintă anume și fără nici o așteptare. Dacă ai putea ți-ai goli sufletul de tot, de orice urmă de sentiment urât care l-a întinat și care l-a făcut să plângă, ca să-l poți umple mai apoi cu lumină, cu căldură, cu pace.

Câte îndură săracul nostru suflet! Până într-o zi, când, simți într-un mod dureros că ai pleca în lumea largă, fără să dai cuiva vreo explicație. Atunci sufletul nu mai poate îndura nici măcar o mizerie, din partea nimănui. E obosit, mâhnit, rănit. (mai mult…)

Continue Reading Dor de ducă

Imperfect

large

Mi-era dor să mă trezesc dimineață târziu și să privesc în oglinda scăldată în soare un chip senin, cu ochi calzi și blânzi. Mă săturasem de acei ochi încercănați și obosiți, triști, lipsiți de viață și de chipul inexpresiv și rece care mă sfida de fiecare dată când mă așezam, lipsită de chef, în fața oglinzii.
Mi-era dor să râd, să râd zgomotos și colorat.
Mi-era dor să nu mai simt doruri inexplicabile, de nestins, doruri care mă sufocau, doruri care mă dureau, doruri care mă tulburau.
Mi-era dor să mă simt liberă, să nu mă mai supun niciunei reguli, să alerg, să dorm, să visez, să tac.
Mi-era dor să cred din nou în ceva. (mai mult…)

Continue Reading Imperfect