„De astăzi, nu o să mai…”

953172d3046b8b28659795da7652a700

De câte ori ți-ai spus mâhnit, supărat, întristat, „De astăzi, nu o să mai…”, continuarea fiind, evident, un moment care ți-a șters zâmbetul de pe chip și bucuria din suflet, o clipă care ți-a ucis speranța și pofta de viață?
O să răspund tot eu la întrebare. De „n” ori. De atâtea ori ți-ai promis că nu vei mai lăsa pe nimeni să te rănească ori că nu te vei mai lăsa afectat de bârfele și răutățile celor din jur. De atâtea ori ți-ai promis ție însuți că vei zâmbi mai mult, că te vei bucura de fiecare zi care îți este dăruită, că nu te vei mai supăra din orice nimic, că nu vor mai conta decât oamenii foarte apropiați.
Și? Ai eșuat lamentabil în a-ți ține propriile promisiuni. Pentru că au trecut nu știu câte zile de când n-ai mai stat în liniște pe o bancă să privești cerul, pentru că ieri n-ai zâmbit, pentru că azi a trecut fără să faci nimic care să te bucure și pentru că mâine vei fi la fel de încruntat.  (mai mult…)

Continue Reading „De astăzi, nu o să mai…”

Monolog V

a81fcad8070333fbf91198695468f3c8

Scriu… despre sufletul meu. Ciopârțit, fericit, singur, iubit, părăsit, înfrânt, mâhnit, pustiu, liber, nerăbdător, copilăros, nemărginit. De atâta timp îmi aștern sufletul în mii de cuvinte, pudrate cu zâmbete dulcegi și aromate și condimentate cu lacrimi sărate-amărui și uneori tot simt că nu am spus destul. Simt că de-a lungul timpului au rămas în adancu-i multe sentimente nemărturisite, care l-au transformat așa cum apa mării conturează noi țărmuri.
Nu mai știu ce simt. Sita sufletului meu nu mai cerne, astfel că toate sentimentele mele, și bune și rele, zac murdare într-un colț. Nesiguranța e singurul sentiment care a izbutit să scape printr-o crăpătură a sufletului. (mai mult…)

Continue Reading Monolog V

Monolog IV

large (3)

Astăzi m-am trezit cu dor. Nu știu să explic cu ce fel de dor. Vorbesc de dorul acela care pune stăpânire pe sufletul tău și care pare într-un fel nefiresc.
E răcoare. Și neliniște. Primăvara asta e capricioasă. Azi, e ca o toamnă. Florile de cireș ni s-au așternut sub tălpi și le-am strivit nepăsători, iar aerul a devenit parcă mai greu. E îmbâcsit de atâta praf amestecat cu dor.
Azi mi-e greu să visez. Privesc abătută pe fereastră și nu mă gândesc decât la faptul că dorul meu se aseamănă cu vijelia de afară. Vântul puternic a alungat soarele și pentru moment îl ține la distanță. (mai mult…)

Continue Reading Monolog IV

Dezordine

cf1085578617939852488bc9f1bf15e2Sunt extrem de dezordonată. Și nehotărâtă într-un mod care reușește să te enerveze până la urmă. Nu știu să fiu altfel. Nu știu cum reușesc unii oameni să aibă o ordine exemplară în casă, în viață, în gânduri, în sentimente. Pentru mine nu e niciodată alb sau negru, căci eu pot găsi o multitudine de nuanțe chiar și în aceste două nonculori. Eu nu spun niciodată cu ușurință da sau nu pentru că mai am și varianta „poate”.
Eu iubesc și nu iubesc ploaia, îmi place și nu-mi place vara, îmi place aglomerația, dar ador liniștea, aleg oricând cartea, dar îmi place să văd și filmul, îmi plac plimbările, dar aș alege să lenevesc cât e ziua de lungă pe un petic de nisip în apropierea apei. (mai mult…)

Continue Reading Dezordine

Femeia cu lacrimi în glas

e445f1251daf6ebc9692c03d8f1c95ab

Nu mai avea nicio expresie. Ochii îi erau goi, secați de lacrimi și fără viață în ei. Plânsese mult. Plânsese câteva nopți la rând, cu suspine și cu lacrimi mari, care i-au sărat obrajii, lăsând dâre de durere până sub bărbie.
Acum nu mai are lacrimi pe chip, căci s-au rostogolit toate și i s-au oprit în gât. Vocea îi e tremurândă și fără vlagă, iar zâmbetul ștrengar i-a dispărut. Nu și-l mai amintește nici ea și îi lipsește atât de mult…

Astăzi, după o zi atât de încărcată, a simțit nevoia să se privească în oglindă. Și-a privit pentru câteva minute goliciunea. Trupească și sufletească. Și-a îndepărtat cu grijă machiajul discret de azi dimineață și și-a dat jos și masca indiferenței. A așezat-o pe noptieră, cu gândul că mâine va trebui să o poarte din nou. (mai mult…)

Continue Reading Femeia cu lacrimi în glas

Într-o zi, nu mai doare

large

Într-o zi, nu mai doare. Într-o dimineață oarecare, te trezești și a trecut. Amintirile nu îți mai spintecă sufletul. Îți umpli plămânii cu aer proaspăt și expiri cu putere, dorindu-ți să dai afară toată acea neliniște, care noaptea trecută parcă era încă acolo. Lacrimile au dispărut și ele pentru că le-ai plâns pe toate la vremea lor. Azi, după mult timp, îți simți sufletul ușor ca o păpădie. Nu știi de ce, cum și când s-a petrecut această „uitare”, dar liniștea pe care o simți e ca o binecuvântare.
Nu te mai doare să faci slalom printre amintiri frumoase și nu-ți mai e teamă nici să ți le amintești pe cele dureroase. E liniște. Sufletul tău nu mai suspină nici de dor, nici de singurătate. (mai mult…)

Continue Reading Într-o zi, nu mai doare

Ziua în care te-ai simțit femeie

large

Ziua în care nu te-ai mai simțit copilă, ci te-ai simțit femeie, a fost ziua în care iubirea și-a lăsat prima urmă în sufletul tău. Nu a fost ziua în care ai simțit primii fluturi în stomac și nici ziua în care ți-ai dăruit întâia oară trupul celui pe care l-ai considerat demn de acest dar. A fost ziua în care, pe neașteptate, ai rămas fără acel el. A fost ziua în care râsul tău nu a mai sunat a clinchet de clopoțel, căci a fost înlocuit de lacrimi care sunau a gol. (mai mult…)

Continue Reading Ziua în care te-ai simțit femeie