"Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii." – Mihai Eminescu
Parcă prea ne ies oamenii din suflete. S-a întâmplat ceva cu noi, cu sentimentele noastre, cu sufletele noastre. Ne îndepărtăm cu prea multă uşurinţă unii de alții, ne greşim prea des sau mai degrabă, ne iertăm prea rar. Continuă lectura „Dor de suflete”
Îmi place să cred că nu sunt omul care renunță ușor, dar cred, de asemenea că nu sunt nici omul care se lasă călcat în picioare fără riposteze.
Nu mi-a plăcut niciodată să mă cert, pentru că iubesc armonia. Zgomotul, agitația, reproșurile, țipetele mă deranjează și mă obosesc. Mă determină să mă distanțez cu sufletul de oamenii care le provoacă.
Spunea cineva, cândva, „Opriți planeta, vreau să cobor!”. Nu-mi amintesc contextul, dar îmi amintesc că îmi revine în minte deseori sintagma. Pentru că de prea multe ori, oamenii, agitația zilnică și stresul mă dezechilibrează. Mă doare lumea în care trăim, mă dor oamenii care te ajută să te ridici, doar ca mai apoi să-ți reteze aripile. Continuă lectura „De’ale sufletului…”
Două suflete pot fi legate pentru totdeauna chiar dacă nu se văd, nu vorbesc sau nu se ating. Pentru că sufletul iubește sufletul.
Sufletul nu cunoaște amânarea. Sufletul îți cere acum, simte acum, plânge acum, râde acum. El nu amână tristețile pentru mai târziu și nici nu ține în loc zâmbetele.
Sufletului îi e dor și nu-i trece de dor. El plânge chiar și după ce ochii rămân fără lacrimi, iar uneori, se simte singur chiar dacă, de fapt, tu nu ești singur.
Sufletului îi este străină amânarea. El cere ce-i al lui și se tânguie după ce-i lipsește. Pentru el nu există mâine. Continuă lectura „De suflet”
Cum arată sufletul tău? Dacă l-ai putea asemăna cu un loc anume sau cu un obiect, care ar fi acela?
Sufletul meu e ca marea într-o dimineață oarecare de vară, la răsărit.
Sufletul meu e ca o carte, cu miros de vechi, cu coperți prăfuite și roase pe la colțuri, cu pagini îndoite și paragrafe subliniate, păstrând între paginile sale parfumul fiecărui om care le-a atins și le-a îndoit.
Sufletul meu e precum o vioară care cântă de dor și de dragoste, târziu, în noapte. Continuă lectura „O mare, o carte, o vioară.”
Păstrăm în suflete prea multe și prea de toate. Lacrimi neplânse la timpul lor, cuvinte nerostite din lașitate și altele rostite cu limbă de foc, care au pârjolit sufletele altor oameni, regrete mărunte pentru ce am făcut greșit și altele însemnate pentru ce am fi putut să facem, oameni pe care nu i-am putut păstra și alții pe care nu i-am putut ierta, prietenii încheiate din prea mult orgoliu, șanse ratate, răni pe care nu le-a închis timpul, visuri pe care le-am uitat într-un colț întunecat acolo, în suflet.
Pășește cu grijă în sufletul meu.
Ți-aș spune să te descalți dacă nu e prea mare deranjul.
Să pășești ca și cum ai pluti, să nu-ți simt pașii apăsați și grei.
Vezi tu, acum e curat. E liniște acolo. Am aerisit și miroase frumos.
Știi cum miroase? Miroase a tei. Așa spun eu că miroase sufletul curat. A tei. Continuă lectura „Reguli de bun simț la intrarea în suflet”
Dincolo de ochii mari și curioși, de lacrimi și de zâmbete,
dincolo de dulceață și de răceală, de copilării,
dincolo de stări și de nestări, de cuvinte și de tăceri apăsătoare,
dincolo de iubire și de neiubire,
dincolo de dor, Continuă lectura „Dincolo…”
Astăzi am tras obloanele peste sufletul meu și am hotărât să reorganizez tot ce am adunat aici cu sau fără voia mea. Vreau să curăț de pe podeaua sufletului resturile de prietenie rămase în urma oamenilor care s-au jucat de-a prietenia așa cum te joci de-a v-ați ascunselea. S-au strâns grămăjoare și parcă au început să degaje un miros neplăcut. Mi-am spus că este imperios necesar să dezinfectez și pereții de dezamăgire, de regrete, de durere. Continuă lectura „Sufletul meu e închis pentru renovare. Nu intrați și nu insistați!”
Mi-e primăvară.
Așa mi-e câteodată. În sufletul meu răsar ghiocei și mărgăritare care sparg pojghița de gheață care s-a format. Cerul e senin, soarele mângâie blând, iar păsările mă încântă cu glasul lor gingaș.
Narcisele și lalele frumos parfumate îmi colorează viața, iar ploile călduțe mă curăță de toată murdăria, durerea și urâțenia lumii.
Așa mi-e primăvara. Cu un soi de optimism și de încredere în mine renasc după fiecare iarnă care se așterne în sufletul meu. Și e cald, e bine, e soare, e culoare, e parfum plăcut. E simplitate.
Mi-e primăvară. Continuă lectura „Anotimpurile sufletului (II)”