Să prețuim viața!

a8da4ed2bfb1623fd6186621d63d78a6

În fața marilor tragedii, adevăratelor tragedii, ne dăm seama, cu spaimă, cât suntem de mărunți, de neputincioși.
Atunci când aceste tragedii li se întâmplă altor oameni, iar noi asistăm înspăimântați de pe margine la prăbușirea lumii cuiva, realizăm ce înseamnă, de fapt, viața. Un fir de ață! Chiar așa este. În fața morții suntem cu adevărat uimiți de cât de repede se poate rupe acest fir de ață, cum un „pe curând” sau „ne vedem mâine” spus în grabă, se transformă într-o secundă în „adio”. (mai mult…)

Continue Reading Să prețuim viața!

De’ale sufletului…

7132dc0493f655e9f328279b0a89a124

Îmi place să cred că nu sunt omul care renunță ușor, dar cred, de asemenea că nu sunt nici omul care se lasă călcat în picioare fără riposteze.
Nu mi-a plăcut niciodată să mă cert, pentru că iubesc armonia. Zgomotul, agitația, reproșurile, țipetele mă deranjează și mă obosesc. Mă determină să mă distanțez cu sufletul de oamenii care le provoacă.

Spunea cineva, cândva, „Opriți planeta, vreau să cobor!”. Nu-mi amintesc contextul, dar îmi amintesc că îmi revine în minte deseori sintagma. Pentru că de prea multe ori, oamenii, agitația zilnică și stresul mă dezechilibrează. Mă doare lumea în care trăim, mă dor oamenii care te ajută să te ridici, doar ca mai apoi să-ți reteze aripile. (mai mult…)

Continue Reading De’ale sufletului…

Monolog VI

 

67fc21c4c184d4c73b29a1612dc8841a

Mă simt…obosită. Și mă simt confuză. Parcă lucrurile care credeam eu că mă definesc și-au pierdut complet semnificația. Aveam sentimentul că trăiesc într-un echilibru și că mi-am găsit calea, însă astăzi, acum, totul îmi pare haotic, fără nici o noimă. Toată agitația și stresul zilnic m-au copleșit, au pus stăpânire pe sufletul meu, care acum e amorțit, anesteziat. Da, ăsta este cuvântul potrivit. Mă simt anesteziată, dar nu sunt pregătită să intru într-o operație de regăsire a eu-lui rătăcit pe undeva prin lume.
M-am pierdut pe mine. Nu știu dacă asta are vreun sens pentru cineva, pentru că mi se pare că nu are sens nici măcar pentru mine. Nu mă mai regăsesc pe mine însămi în niciunul dintre oamenii din jurul meu. I-am pierdut și pe ei, mi-au plecat din suflet și-au lăsat doar urme. (mai mult…)

Continue Reading Monolog VI

De ce sunt oamenii din ce în ce mai singuri…

b506c1ed088874e5d288a46e1e8924e4 (1)
Pentru că nu mai știu sau nu pot să comunice. Pentru că timpul însuși a devenit dușmanul tuturor. Pentru că fiecare dintre noi își duce în spate propriile necazuri și întristări. Pentru că nu mai avem răbdare și încredere să mai povestim nimănui ce se petrece în sufletul și în viața noastră.

O realitate a prezentului în care trăim este singurătatea. Sau, poate că e impropriu spus. Poate nu e vorba de singurătate, ci de solitudine. Se spune că atunci când ești trist, supărat, îngândurat e bine să ai pe cineva căruia să-i mărturisești oful. Pentru moment e bine, povara sufletească se diminuează, iar un gând bun și un sfat din partea cuiva care privește obiectiv problema ta îți poate ridica moralul. Dar acest lucru se poate dovedi un cuțit cu două tăișuri, pentru că, la fel ca într-o sală de judecată, tot ce spui poate și va fi folosit la un moment dat împotriva ta. (mai mult…)

Continue Reading De ce sunt oamenii din ce în ce mai singuri…

Înapoi nu

Atunci când oamenii te rănesc nu mai există cale de întoarcere către povestea acelor două persoane de dinaintea dezamăgirii. Se produce o ruptură ireparabilă, ca o prăpastie, în jurul căreia…

Continue Reading Înapoi nu

Ce urmează după punct?

1794800_817627191614387_5544302798543076089_n

Un nou capitol? O continuare? O virgulă și apoi iar un punct? O paranteză?
Ce se întâmplă în povestea noastră atunci când punem punct și începem de la capăt cu alineat, când întoarcem pagina sau când sărim un paragraf pentru că ni se pare prea puțin interesant? (mai mult…)

Continue Reading Ce urmează după punct?

…despre momentele care nu se află pe nici o listă

 

10294420_813904991986607_5664078705163675371_n

De cele mai multe ori, cele mai reușite momente din viața noastră nu se află pe nici o listă.
Sunt întâmplările care se petrec spontan, pe care nu le planifici amănunțit cu nu știu cât timp înainte și care te fac fericit pe tine, într-o clipă oarecare pe care o furi timpului, pe furiș.

Aproape nici un eveniment pe care l-am plănuit vreme îndelungată, până la cele mai mici detalii, nu s-a ridicat vreodată la înălțimea așteptărilor mele. Lucrurile nu au mers așa cum le-am gândit eu și așa cum îmi doream să se petreacă. În schimb, mi-am creat amintiri de neuitat cu momentele pe care le-am trăit așa cum au venit, fără să încerc să le schimb cumva cursul. (mai mult…)

Continue Reading …despre momentele care nu se află pe nici o listă

Pentru noi începuturi, pentru noi amintiri!

 

10593204_810429795667460_5924640926470096734_n

De câte ori este nevoie să te prăbușești și să cazi în genunchi pe aleile propriei tale vieți?
De câte ori este nevoie să înveți ceva ce altfel nu ai învăța.

Dacă am învățat ceva în ultima vreme, obligată de împrejurări, e adevărat, este faptul că sentimentul de posesiune este unul fals, efemer. Nimeni nu e cu adevărat stăpân pe lucruri, decât pe propriile sale sentimente și uneori, nici măcar pe ele.
Dacă ai ajuns undeva sus, de unde poți privi mulțimea și peisajul, nu este niciodată doar meritul tău, iar dacă astăzi ești acolo sus, în vârf, mâine cineva îți poate da brânci de la spate și te duci rostogol până jos, înapoi de unde ai început să urci. În acel moment nu ai decât două variante: să rămâi acolo, jos sau să te ridici și începi din nou să urci același munte, chiar dacă te simți obosit și înfrânt, știind cât de grea a fost urcarea prima oară. (mai mult…)

Continue Reading Pentru noi începuturi, pentru noi amintiri!