Secretul fotografei franceze, de Natasha Lester

1942: Când cariera sa de fotomodel celebru este brusc întreruptă de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, Jessica May devine ziaristă și fotografă pentru Vogue și pleacă în Europa să scrie despre conflagrație. Tânăra își găsește salvarea în compania celor trei prieteni ai săi: jurnalista Martha Gellhorn, care o încurajează să încalce toate regulile, parașutistul Dan Hallworth, care o ajută să scrie povești cu adevărat importante, și Victorine, o fetiță care a crescut într-un spital de campanie.

2005: Curatoarea australiană DʼArcy Hallworth este chemată la un superb chateau francez ca să arhiveze o faimoasă colecție de fotografii. Însă, adevăratul mister care îi poate schimba viața este identitatea persoanei din spatele camerei foto.”

„Războiul sfâșie, cutremură. Războiul spintecă, eviscerează. Războiul pârjolește. Războiul dezmembrează. Războiul distruge.” – Susan Sontag

Nu știu de ce continui să citesc cărți cu acest subiect, cu atât mai mult acum, când războiul – acest cuvânt înfiorător, care îți dă fiori numai pronunțându-l – este și realitatea noastră, se întâmplă chiar acum, nu foarte departe de noi. Nu știu de ce, pe de o parte am ales să mă țin departe de informațiile legate de acesta, dar pe de altă parte, mă închid singură între niște pagini care îmi imprimă în suflet aceeași durere, teamă, neputință și furie. Poate tocmai acesta este motivul pentru care lectura cărții a fost anevoioasă. Am înaintat incredibil de greu, dar mi-am impus să o citesc până la capăt și abia apoi să schimb registrul. De data asta chiar o s-o fac.

Natasha Lester m-a cucerit anul trecut cu Secretele Parisului. Eram convinsă că și Secretul fotografei franceze va avea același efect asupra mea. Nu a fost întocmai la fel, nu în cazul meu, dar autoarea a reușit și de data asta să pună sub reflector povestea unor femei remarcabile, a căror muncă nu a fost niciodată apreciată sau răsplătită așa cum ar fi meritat. Pentru că au fost femei. Au fost femei într-o lume domintă de bărbați și de forța lor, de puterea lor de a le decide drepturile sau de a le strivi. O lume dură, nemiloasă. Dar în acea lume, la fel ca în orice altă perioadă de timp de dinainte sau de după, au existat femei eroine, femei curajoase, femei care au ales singure să pășească în bătaia puștii, să facă parte din istorie, să fie schimbare, progres, să încalce normele societății rigide în care au trăit, să fie pur și simplu altfel. Datorită unor astfel de femei, noi, cele de astăzi, avem o voce, voință proprie și dreptul de a o urma, avem dreptul de a ne alege singure calea. Femeile precum Jessica May, personajul principal al romanului, nu au avut asta, dar au făcut ceva în sensul ăsta. Au acționat, s-au sacrificat. Unele au reușit să fie văzute și ascultate. Altele nu.

Romanul Secretul fotografei franceze este o ficțiune istorică. Personajul Jessica May este unul fictiv, dar mare parte din povestea și acțiunile care îi sunt atribuite sunt inspirate de unul sau mai multe personaje reale. Multe evenimente tulburătoare care au loc în carte s-au întâmplat în realitate și sunt consemnate oficial, ceea ce dă autenticitate poveștii.

Jess este în multe privințe genul meu preferat în materie de personaje feminine. Frumoasă, inteligentă, curajoasă, îndrăzneață, cu un desavârșit simț al umorului. E departe de a fi perfectă, dar a fost minunată. În lumea în care femeile nu aveau dreptul să aibă opinii sau să acționeze, Jess nu ezita să spună oricând și oricui ceea ce gândea, ceea ce simțea ori ceea ce își dorea. Evident că a fost deseori redusă la tăcere, pedepsită sau desconsiderată pentru că era femeie și pentru că nu era supusă.

Cel mai curajos lucru pe care îl poți face este să ierți.

Așa cu spuneam și mai devreme, a fost o lectură solicitantă. Poate și datorită numărului mare de personaje, a lungimii capitolelor, a faptului că alternarea perspectivelor Jess-Darcy a fost „la distanță” mare și uneori a fost greu să țin pasul și să-mi păstrez interesul și concentrarea.
Din păcate, povestea lui D’Arcy – perspectiva prezentului mi s-a părut mai mult schițată și grăbită din multe puncte de vedere, însă povestea de dragoste dintre Jess și Dan, deși nu este una „epică” sau memorabilă, este genul de poveste care te face să zâmbești, care îți încălzește inima.

Poate fi greu de crezut că în vreme de război oamenii se mai gândeau și la altceva în afară de a supraviețui, dar adevărul este că iubirea și prietenia sunt sentimentele care te țin la suprafață atunci când valurile vieții te aruncă în toate direcțiile. Iubirea e stâlpul de rezistență al vieții noastre, ea ne salvează de cele mai multe ori sau, măcar ne dă forța de a merge mai departe chiar și în cele mai întunecate vremuri.

”Războiul ne transformă în monștri sau în îngeri, însă la fel face și dragostea.”

Romanul a apărut la editura Nemira, în colecția Damen tango și îl găsiți pe Libris.ro.
Rating Goodreads – 4/5*

Iustina Dinulescu

Secretele Parisului, de Natasha Lester

Anglia, 1939: Surorile Penrose sunt cum nu se poate mai diferite. Skye pilotează avioane, cu mult curaj, iar Liberty îi critică fiecare mișcare. Chiar dacă femeile nu sunt primite în Forțele Aeriene Regale Britanice, Skye e hotărâtă să contribuie la câștigarea războiului. Când se reîntâlnește cu sufletul ei pereche, Nicholas, bucuria e de scurtă durată, fiindcă acesta e logodit cu o misterioasă franțuzoaică.

Paris, 1947: Creatorul de modă Christian Dior își lansează prima colecție strălucitoare, într-o lume secătuită de război. Primul său parfum – Miss Dior – îi e dedicat surorii sale, Catherine, care s-a împrietenit cu Skye în Rezistența Franceză.

În zilele noastre: Kat Jourdan este uluită să găsească o neprețuită colecție vintage de rochii Dior, în cabana bunicii sale. Pe măsură ce se afundă în misterele trecutului, Kat descoperă o femeie fascinantă și o poveste de dragoste unică.

Secretele Parisului, povestea de care nu mă mai pot desprinde, peste care nu pot trece cu ușurință. O poveste pe care vrei să o descoperi cât mai repede, dar pe care nu-ți dorești să o termini de citit. Pentru că personajele ți se apropie atât de mult de suflet, încât iminenta despărțire de ele te întristează tare. Trebuie să o citiți neapărat. Vă rog să o citiți.

Detalii istorice bogate, acțiune efervescentă și personaje seducătoare. O carte perfectă pentru fanii lui Kate Morton și ai poveștilor despre iubire, pierdere, curaj și compasiune. – Booklist

Asemănarea cu poveștile lui Kate Morton îi face cinste, pentru că într-adevăr, dacă nu aș fi știut autorul dinainte, chiar aș fi simțit că citesc o carte de KM. Structura poveștii, cu incursiunile dintre trecut și prezent și modul în care se împletesc destinele femeilor din această carte seamănă foarte mult cu ceea ce dăruiește și Morton cititorilor săi – mister, emoție, dramă, povești de dragoste incredibil de frumoase și de triste și prietenii care durează toată viața. Natasha Lester a făcut o treabă grozavă cu romanul său, pentru că este fără doar și poate unul pe care odată ce l-ai citit nu îl mai poți uita.

În ultima vreme luasem o pauză de la romanele cu și despre război. Da, nu glumesc. Eu, care vânam fiecare titlu cu această tematică, am luat o pauză de la subiect pentru că simțeam că nu mai primesc nimic nou și că războiul despre care mi-a plăcut atât de mult să citesc până acum mi s-a arătat deja cu toate fețele. Dar apoi au apărut recenziile despre Secretele Parisului. Mi s-a spus, nu o dată, „Citește-o, merită!”. Așa că m-am conformat. Și cât a meritat!

Deși mai citisem despre femeile pilot și despre spioanele care lucrau cu Guvernul britanic și erau trimise în Franța ocupată de naziști pentru a sprijini mișcările Rezistenței și a aduna informații, noile personaje au fost diferite. A fost o plăcere nesperată să ajung încă o dată în prima linie a frontului alături de ele. M-am întrebat de nenumărate ori pe parcursul lecturii din ce erau plămădite femeile de odinioară. M-a fascinat întotdeauna curajul lor în acele zile negre și mă întreb, inevitabil, ce am fi noi, femeile de acum, dispuse să sacrificăm într-o situație similară. Bineînțeles că nu îmi doresc să aflu cu adevărat, dar vremurile pe care le trăim nu exclud o astfel de posibilitate, așa că gândurile mele încep să umble încolo și încoace, devenind una cu Margaux sau Skye, aceste femei incredibile și incredibil de curajoase. Spre deosebire de ultimele cărți citite, la aceasta nu am găsit cusur. A fost perfectă. M-am lăsat vrăjită de superba poveste de dragoste dintre Nicholas și Skye, nimicită de război, de prietenia care se înfiripă pe nesimțite între Skye, Margaux și Catherine, de spiritul sălbatic al lui Liberty și de multitudinea de răsturnări de situație care nu mi-au dat răgaz să mă plictisesc pe parcursul lecturii.

Secretele Parisului – un roman despre sacrificiu, curaj, iubire, prietenie, război, pierdere. Un roman despre a crede și a lupta, despre a sfida moartea și a trăi clipa, despre luptă, credința într-un ideal și puterea de a deveni altcineva pentru a-l atinge.

„Ăsta era războiul: o explozie mult prea scurtă de suferință, care apoi trebuia să fie îngropată înăuntru, acoperită cu straturi de hotărâre.”

O adevărată surpriză a fost să aflu câte ceva și despre Catherine Dior, sora celebrului Christian Dior, și anume că a fost un membru important și cunoscut al Rezistenței, că a fost capturată chiar înainte de sosirea Aliaților și trimisă în lagărul de femei de la Ravensbruck, că a scăpat vie de acolo și că parfumul Miss Dior (pe care îl am și eu și cu care am o legătură specială) îi poartă de fapt numele. Inserarea personajului Dior a fost fără doar și poate foarte inspirată și s-a pliat minunat cu restul poveștii. Trebuie să recunosc că am căutat toate rochiile menționate după nume. Cu alte cuvinte, autoarea a făcut din nou, o treabă bună.

A fost o poveste complexă, cu personaje minunat construite și cu o intrigă grozavă. Nu o să vă plictisiți citind, vă promit. Dacă aveți Secretele Parisului în bibliotecă, dar ați tot împins-o în spate dintr-un motiv sau altul, luați-o chiar acum de la locul ei. Dacă nu o aveți, cumpărați-o cât mai repede. Și citiți-o negreșit!

Romanul a apărut la editura Nemira, în colecția Damen Tango și o găsiți și pe Libris.ro.

Rating Goodreads – 5/5⭐
Iustina Dinulescu

Artista henna, de Alka Joshi

„Lakshmi, o fată de șaptesprezece ani, scapă dintr-o căsnicie cumplită și învață să se descurce singură în coloratul Jaipur al anilor ‘50.
Ajunge o fenomenală artistă de tatuaje cu henna, căutată de toată lumea nu doar pentru desene, ci și pentru sfaturi și confesiuni. Deși poate păstra secretele aristocrației, știe că nu le poate dezvălui pe ale sale…

Pe măsură ce succesul ei crește, Lakshmi trebuie să fie atentă la invidia pe care o stârnește și la viața independentă pe care o duce. Mai ales că soțul părăsit e deja pe urmele ei și o găsește după mulți ani, având o aliată neașteptată: o soră mai mică, de existența căreia Lakshmi nu avea habar. Brusc, tot eșafodajul atent construit al vieții ei e în pericol să se prăbușească.”

Când am văzut la editura Nemira anunțul despre apariția acestei cărți am știut imediat că trebuie să o citesc și că e genul meu de poveste. Mi-era dor să mă întorc în India prin intermediul unei cărți. A trecut un an de la ultima călătorie (vezi Taina povestitoarei) și parcă așteptam cu sufletul la gură un nou roman care să-mi poarte gândurile departe.

Artista henna mi-a purtat pașii pe străzile prăfuite din Jaipur, Rajasthan, într-o Indie a contrastelor, sufocată de tradiții străvechi, unde vechiul și noul sunt într-o continuă luptă, unde educația și șansele la o viață independentă sunt limitate de cutume, caste și poziția în ierarhia sistemului acestora. Lakshmi e un personaj care dă glas atâtor alte femei precum ea, care nu au avut poate curajul, șansa, încrederea de a încălca regulile și de a lupta pentru independența lor, pentru posibilitatea de a alege cine vor să fie, unde și cu cine.

Pe când avea treisprezece ani, Lakshmi a fost căsătorită forțat și trimisă de acasă. Timp de doi ani a reușit să îndure bătăile repetate ale soțului său și a învațat în același timp de la cea care îi era soacră despre efectele tămăduitoare și terapeutice ale plantelor, cum să le combine și cum să prepare mixturi pentru diverse afecțiuni și situații. Acest dar primit pe neașteptate, împreună cu talentul de a tatua cu henna o ajută pe Lakshmi să-și construiască zi de zi, vreme de cinsprezece ani, viața independentă pe care și-o dorea, la care visa, pentru care lupta și muncea. În societatea de elită din Jaipur, Lakshmi avea o reputație excelentă, iar afacerea ei înflorea și dădea constant roade. Însă viața ei își schimbă destul de repede traiectoria după ce apar în peisaj Hari, soțul părăsit și Radha, sora mai mică de a cărei existență nu avea habar.

Ei bine, ceea ce urmează a fost pe alocuri oarecum ușor de intuit, relația dintre cele două surori fiind pe tot parcursul romanului tensionată datorită lucrurilor atât de diferite pe care și le dorea fiecare în parte și care afectau inevitabil viețile amândurora. Lakshmi își dorea să-i ofere Radhei șansa pe care ea nu a avut-o la cei treisprezece ani ai ei – aceea de a alege, de a avea un viitor mai bun din toate punctele de vedere. Radha, pe de altă parte, visa la familia pe care nu a avut-o niciodată. Nu își dorea ceea ce Lakshmi își dorea pentru ea și nu îi semăna decât prin faptul că amândouă erau la fel de încăpățânate. Această prăpastie care se creează între ele se adâncește tot mai mult atunci când Lakshmi este nevoită să-și privească întreaga viață năruindu-se din cauza alegerilor pe care le face Radha și care, o afectează direct și indirect și pe ea.

Sunt momente de-a lungul timpului când modul în care ne influențează viața oamenii care ne ies în cale este unul negativ. Sau, mai bine zis, așa percepem lucrurile la momentul când acestea se întâmplă și asta pentru că ne îndepărtăm puțin (sau mai mult) de ceea ce ne doream, așteptam sau credeam că merităm. Și-apoi vine acel moment când trebuie să reconsideri totul, să tragi linie, să pui punct și să o iei de la capăt, departe de tot ceea ce îți imaginai, e adevărat, dar în locul potrivit, privind apoi imaginea de ansamblu. Pentru că, am constatat din proprie experiență, fiecare lucru care ne rănește și care ne afectează la un anumit moment dat, prinde rădăcini în noi, din care mai târziu înflorește ceva bun și frumos. Fiecare „rău” are o parte bună. Întotdeauna. Chiar dacă, din păcate, uneori o vedem mult, mult mai târziu.

„Succesul era efemer – și nestatornic -, așa cum aflasem pe propria piele. Te schimba dinspre exterior, nu dinlăuntru. În adâncul ființei mele eram în continuare fata care visa la un destin mai măreț decât îmi era îngăduit. Chiar aveam nevoie de casă pentru a demonstra că am pricepere, talent, ambiție, intelingență?”

Artista henna este o poveste tare frumoasă. Nu una extraordinară, căci uneori am simțit că înaintez greu și că îmi pierd răbdarea cu ea, ci una care merită descoperită pentru lecția prețioasă de istorie pe care ți-o oferă și pentru sentimentul plăcut de recunoaștere pe care îl ai la final – acela că indiferent de locul unde ne naștem sau trăim în lumea asta, de timp, de tradițiile pe care le urmăm, de Dumnezeul în care credem sau de culoarea pe care o are pielea noastră, simțim la fel. Și ne dorim același lucru – să fim fericiți și împăcați cu alegerile noastre, chiar dacă fericirea înseamnă altceva pentru fiecare dintre noi.

Mi-a plăcut personajul Lakshmi pentru hotărârea și îndârjirea sa, pentru tenacitatea și energia ei, pentru talentul, implicarea și dăruirea cu care muncea. Poate că nu a făcut întotdeauna cele mai bune sau mai inspirate alegeri, dar cine face atunci când e subiectiv?!

Romanul face parte din colecția Damen tango a editurii Nemira și îl găsiți aici.

Rating Goodreads: 4/5*
Iustina Dinulescu

Dispariția lui Annie Thorne, de C.J. Tudor



„Joe nu voia să se mai întoarcă vreodată la Arnhill după tot ce s-a întâmplat: trădarea, sinuciderea, dispariția surorii lui. Dar nu are de ales, după ce primește un e-mail înspăimântător în care scrie: „Știu ce s-a întâmplat cu sora ta.“
E ușor să se angajeze ca profesor la fostul său liceu și să-i evite pe prietenii care nu se bucură prea tare că s-a întors. Însă e greu să se întoarcă la mina abandonată unde viața i s-a schimbat pentru totdeauna, ca să înfrunte adevărul. Pentru că cea mai îngrozitoare zi din viața lui nu a fost când sora lui a dispărut, ci ziua în care s-a întors.”


Chestia cu thrillerele horror e următoarea: dacă sunt foarte bune te urmăresc multă vreme și aproape că-ți schimbă permanent percepția asupra anumitor locuri sau obiecte; în schimb, dacă sunt aproape bune simți că ai fost cumva păcălit și te-ai cam speriat degeaba. Cred că Dispariția lui Annie Thorne a fost un thriller aproape bun.

Mi-a plăcut, nu zic nu. Este fără doar și poate genul de carte care te ține captiv, în care nimeni nu spune tot adevărul, în care secretele ies la iveală greu, atmosfera e apăsătoare, iar personajele sunt reci. Ceea ce nu mi-a plăcut a fost lipsa de originalitate. Nu sunt amatoare de cărți/filme horror, dar din puțina mea cultură atunci când vine vorba de așa ceva, pot să spun că unele chestii mi s-au părut familiare. Cred că autoarea s-a inspirat din mai multe surse și a încercat să facă o combinație între ceea ce a fost mai interesant din fiecare. Am mai citit câteva review-uri ca să văd dacă mai este cineva cu aceeași impresie și se pare că nu sunt singura. Pe mine personal m-a trimis cu gândul la serialul Dark, poate din cauza motivului central – mina și a misterului întunecat care plutea în jurul ei.

Satul Arnhill este personajul principal al romanului. Unul înfricoșător. Locul unde toată lumea știe pe toată lumea, unde oamenii închid ochii și se fac că nu văd atunci când trebuie să vadă, unde agresorii își transmit „moștenirea” din generație în generație pentru că nimeni nu are curajul să-i oprească în vreun fel. Arnhill e o buclă. Una în care istoriile întunecate se repetă, unde suferința umană e ciclică, fară sfârșit, Nimeni nu pleacă vreodată din Arnhill.

Romanul abordează puțin și tema bullying-ului, acest fenomen care a căpătat amploare și care este din ce în ce mai agresiv, dar este cumva în plan secundar, nu despre asta e vorba de fapt. C.J. Tudor știe să se folosească de suspans, dialogurile sunt foarte bune, merge pe un tipar (în cazul ăsta același ca în Omul de cretă) și te prinde de la primele rânduri. DAR în romanul ăsta nu ne-a spus tot. O mare parte din „ceață” s-a risipit, e adevărat, dar la final tot nu am putut să văd clar anumite evenimente. Nu am primit toate explicațiile și am rămas cu cel puțin 3 întrebări la care nu am primit răspunsuri. Nu m-a deranjat tenta de supranatural/fantastic din ultima parte, însă chiar și în cazul ăsta e musai să existe explicații și deznodământ, chiar dacă e posibil să sfideze puțin logica.

Ați citit cartea? Cum vi s-a părut?

Romanul a apărut la editura Nemira, în colecția Armada thriller.

Rating Goodreads – 4/5✨
Iustina Dinulescu

Fragmente:

„Oamenii spun că timpul le vindecă pe toate. Se înșală. Timpul doar le șterge pe toate. Trece și trece fără să-i pese de nimic, ne macină amintirile, distrugând puțin câte puțin tristețea ce e ca un mare bolovan din care mai rămân mici fragmente dureroase, dar sunt suficient de mici ca să le poți duce.
Inimile frânte nu se vindecă. Timpul doar ia bucățile și le fărâmițează până când se prefac în praf.”

„Așa sunt unele lucruri – unice, trecătoare. Le poți copia, recrea, dar nu le mai poți aduce niciodată la viață. Nu mai sunt la fel.”

„Durerea e ceva intim. Nu e ceva ce poți împărți ca o cutie cu bomboane. E a ta și doar a ta. O ghiulea din oțel cu țepi legată de gleznă. O haină plină de cuie pe umerii tăi. O coroană de spini. Nimeni nu poate simți durerea aia. Nu pot să meargă în pantofii tăi pentru că în pantofii tăi e sticlă spartă și, ori de câte ori încerci să faci un pas, îți sfâșie tălpile. Durerea e cea mai groaznică tortură și nu se termină niciodată. Ești legat de temnița aia pentru tot restul vieții.”

„Cred că și locurile au secrete. Ca oamenii. Trebuie doar să sapi. În pământ, în viață, în sufletul unui om.”

Te-am iubit deja în visul meu, de Holly Miller

„Joel se teme de viitor.
De când era copil, a fost bântuit de vise despre cei dragi. Viziuni despre ceea ce li se va întâmpla, cu bune și cu rele. Singura modalitate de a le evita este să nu mai lase pe nimeni să se apropie de el.
Callie nu se poate împăca cu trecutul.
De când i-a murit cea mai bună prietenă, Callie e pierdută. Știe că trebuie să fie mai spontană, dar nu știe cum să redevină persoana plină de viață de dinainte.
Joel și Callie au nevoie să înceapă să trăiască prezentul.
Și, deși nu se căutau, întâlnirea lor pare inevitabilă – și devine începutul unei noi vieți.
Până când Joel vede cum se va termina totul.” Continuă lectura „Te-am iubit deja în visul meu, de Holly Miller”

Peste cinci ani, de Rebecca Serle

„Avocată de success în Manhattan, Dannie Kohan are toată viața personală și profesională plănuită punct cu punct. În ziua când are un interviu pentru slujba vieții ei și când se logodește cu bărbatul perfect, crede că viața perfectă e pe cale să înceapă.
Dar, în aceeași seară, Dannie adoarme și se trezește în cu totul alt apartament, cu alt inel de logodnă pe deget și alături de un bărbat necunoscut. Pe ecranul televizorului vede data: 15 decembrie 2025. Cinci ani în viitor. Visul atât de real o bântuie multă vreme, dar viața merge mai departe. Asta până când, peste patru ani și jumătate, bărbatul din vis apare la un colț de stradă.”

Continuă lectura „Peste cinci ani, de Rebecca Serle”

Biblioteca de la Miezul Nopții, de Matt Haig

„O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună?

Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent.

Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?” Continuă lectura „Biblioteca de la Miezul Nopții, de Matt Haig”

Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare, de Suzanne Collins

„AMBIȚIA ÎI VA DICTA.
RIVALITATEA ÎL VA CONDUCE.
DAR PUTEREA ARE UN PREȚ.

E dimineața în care începe a zecea ediție a Jocurilor Foamei. La Capitoliu, Coriolanus Snow, un băiat de 18 ani, se pregătește pentru singura lui șansă la glorie, ca mentor în Jocuri. Casa Snow, cândva măreață, a decăzut, iar soarta ei atârnă de posibilitatea firavă ca tânărul Coriolanus să fie mai fermecător, mai isteț și mai abil decât colegii lui ca să ajungă mentorul tributului câștigător. Continuă lectura „Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare, de Suzanne Collins”

Argintul preschimbat, de Naomi Novik

„Miryem provine dintr-o familie de cămătari, dar incapacitatea tatălui ei de a recupera datoriile îi aduce familia în pragul sărăciei. Așa că Miryem trebuie să preia inițiativa și devine imună la încercările sătenilor de a o îmbuna. Când bunicul ei îi împrumută o pungă cu bănuți de argint, Miryem se întoarce cu ea plină de aur.

Dar reputația că poate transforma argintul în aur îi aduce mai multe necazuri decât bucurii, mai ales când destinul ei se leagă de cel al creaturilor de gheață care bântuie pădurile și al căror rege vrea s-o exploateze din motive ce-i rămân lui Miryem necunoscute.” Continuă lectura „Argintul preschimbat, de Naomi Novik”

Rețeaua șoaptelor, de Chandler Baker

„Sloane, Ardie, Grace și Rosalita lucrează de ani buni la Truviv Inc. Când directorul companiei moare subit, Ames, șeful lor direct, îi preia locul. Dar el este un personaj complicat, dintotdeauna înconjurat de șoapte, șoapte mereu ignorate de cei cu putere de decizie.

Dar lumea s-a schimbat și cele patru femei au decis că e de ajuns. Sloane și colegele ei pun în mișcare un mecanism catastrofic ce va afecta fiecare etaj și departament de la sediul Truviv. Iar viețile lor – de femei, colege, mame, soții, prietene – se vor schimba dramatic pentru totdeauna.”

Continuă lectura „Rețeaua șoaptelor, de Chandler Baker”