Un băiat ca toți ceilalți, de Lorenzo Marone

„Mimi e un băiat de doisprezece ani, cu ochelari, rezultate excelente la școală și o pasiune pentru benzile desenate cu supereroi. Locuiește în cartierul Vomero, în Napoli, unde tatăl său lucrează ca portar al unui imobil elegant. Își petrece timpul pe stradă cu cel mai bun prieten, Sasa, care îl venerează, ca toți napolitanii, pe Maradona, sau în micul apartament pe care îl împarte cu părinții, sora adolescentă și bunicii. În 1985, anul care-i va accelera maturizarea, Mimi face experimente telepatice, visează să-și cumpere un costum de Spider-Man și caută o modalitate de a se împrieteni cu Viola, frumoasa adolescentă care locuiește în imobilul păzit de tatăl lui. Dar, mai presus de toate, îl cunoaște pe Giancarlo, supereroul său personal, nimeni altul decât Giancarlo Siani, tânărul jurnalist de la Il Mattino care avea să își piardă viața în numele adevărului. În lunile premergătoare zilei de 23 septembrie, ziua în care Giancarlo este ucis de Camorra, Mimi descoperă însemnătatea prieteniei, importanța cuvintelor și a curajului. Și află că este posibil ca supereroii să nu existe, dar că amintirea oamenilor curajoși și a faptelor lor mari nu pălește niciodată.

„Primele două mari forțe pe care copiii le întâlnesc în drumul lor sunt dragostea și moartea. Și în fața amândurora deseori se apucă s-o facă pe tonții. E un mod ca oricare altul de a nu da prea multă greutate lucrurilor. Și pentru a nu rămâne striviți de ele.”

Un băiat ca toți ceilalți nu este cartea care rămâne cu tine. Ba chiar, după o vreme, e prea posibil să uiți mare parte din ea. Nu este o carte pe care să o recomanzi oricui, indiferent de context. Lorenzo Marone nu scrie cărți memorabile, dar cărțile lui te vor face întotdeauna să zâmbești în colțul gurii, să devii nostalgic, să te apropii de personaje pentru că îți seamănă sau în care regăsești persoana care ai fost cândva, pentru că viețile lor sunt la fel de obișnuite ca a ta. Îl alegi pe Marone atunci când cauți o lectură care să nu te solicite prea mult, dar de care să te bucuri în egală măsură.

Mimi Russo este un băiat de doisprezece ani, care face parte dintr-o familie numeroasă și… înghesuită. Nu este popular, are decât un singur prieten de vârsta lui, cu care nu are totuși prea multe lucruri în comun, crede în supereroi și este îndrăgostit de Viola, o fată cu care, după standardele societății, el nu ar avea nicio șansă, niciodată. E un puști serios, studios, înarmat întotdeauna cu o întrebare ori cu un răspuns știintific pentru aproape orice. Povestea urmărește trecerea pragului invizibil dinspre copilărie spre adolescență sau direct spre maturitate (în cazul personajului), prag pe care Mimi îl trece pe parcursul a mai puțin de un an. Într-o zi de septembrie a anului 1985, Mimi își lasă copilăria în stradă, aproape ca pe o haină pe care o dezbracă și o lasă în urmă, știind că nu i se va mai potrivi niciodată. Se întâmplă asta atunci când Mimi asistă din întâmplare la asasinarea vecinului său, Giancarlo Siani, un tip pe care Mimi îl considera prieten (deși avea dublul vârstei lui) și pe care îl privea ca pe un supererou adevărat. Șocul de a asista la moartea lui îi schimbă complet lumea.

„Cuvintele pot deseori să ne schimbe viața, s-o ilumineze, cum fac marile iubiri, să ne năucească, zicea tata, ne întind mâna și ne ridică pentru a ne conduce pe drumul pe care trebuie s-o luăm și nu avem curajul s-o facem. De secole ne spun poveștile lor și ne permit să intrăm în lumile lor fantastice, cuiburi în care ne putem refugia, atunci când se întunecă.”

Giancarlo Siani este personajul real al poveștii. Deși nu este unul dintre personajele principale ale romanului, povestea lui Mimi (personaj fictiv) se țese în jurul a ceea ce i s-a întâmplat tânărului ziarist în realitate. Siani a fost asasinat deoarece spunea lucruri incomode, iar Mafia nu îi lasă niciodată nepedepsiți pe oamenii care îndrăznesc să iasă în față și să spună adevăruri. Din acest motiv Giancarlo era supereroul lui Mimi. Pentru că era curajos, pentru că credea în ceea ce făcea, pentru că încerca să înoate împotriva curentului. Ce-i drept, nu știu dacă în cazul ăsta a fost vorba de nebunie, de curaj sau de câte puțin din fiecare.

Un băiat ca toți ceilalți este așadar despre maturizare, despre a te descoperi pe tine însuți, de a crede în tine și în puterea adevărului, despre curajul de a-l spune cu voce tare.
Preferatul meu din seria de autor râmane totuși Tentația de a fi fericit.

Romanul a apărut la editura Humanitas, în colecția Raftul Denisei și îl găsiți pe Libris.ro.

Iustina Dinulescu
Rating Goodreads – 3/5*

Fragmente:
„Deseori suntem prea ocupați să ne îndeplinim visurile, le urmărim în fiecare zi cu capul plecat și nici măcar nu ne dăm seama cât de mult ne costă urmărirea, nici nu înțelegem că, da, e important să visăm, dar mai important decât a visa e a face, pentru că viața, în fond, e ceva simplu numai dacă e trăită zi după zi. Și atunci trebuie să fim atenți să nu umplem toate aceste zile numai cu visuri, ci și cu emoții adevărate, cu viață trăită.”

„Băiete, ar trebui să începi să ai încredere în omenire, știi? Să-ți tragi mâna n-o să-ți aducă nimic bun în viață. Dacă o să fii cândva fericit, și ți-o doresc din inimă, o să fie numai grație unei alte mâini pe care o strângi.”

Tentația de a fi fericit, de Lorenzo Marone

Lorenzo Marone ne propune o poveste puternică și emoționantă, scrisă cu meșteșug, despre viață și moarte, condimentată deseori cu accente comice. Cesare Annunziata, eroul septuagenar al romanului, e prins într-un păienjeniș de relații cu fiul lui homosexual, cu fiica adulteră, cu amanta prostituată și cu toți vecinii de bloc. În aparență, e un bătrân obișnuit, chinuit de boală și de perspectiva morții, văitându-se că-i părăsit, bântuit deopotrivă de trecut și de încâlceala prezentului. Neobișnuit însă este răspunsul sau la toate aceste neajunsuri ale vârstei: sarcasmul cu care privește întreaga lume, arțagul neîmpăcat cu care-i tratează pe toți cei din jurul lui, și mai ales pe sine, refuzul oricărui compromis de dragul unei independențe scump plătite. Între atâtea atitudini în răspăr cu „norma“, se detașează totuși înăbușirea oricărei solidarități cu celălalt, cu suferința umană ca atare. Nu până la capăt însă: întâlnirea cu o tânără și misterioasă femeie abuzată de soț, Emma, reușește să spargă platoșa construită de erou cu atâta migală, dezvăluind nebănuitele resurse de umanitate ale personajului.”

Continuă lectura „Tentația de a fi fericit, de Lorenzo Marone”