Summertime sadness

04187a0aabc4f4b95862e136ab5857bc (2)

Tristețea e o stare de spirit, la fel ca fericirea. Dar de ce durează mai mult? De ce atunci când ești trist ai impresia că te scufunzi în acele ape negre de-o veșnicie și nu zărești nici un mal în jurul tău?!
Pentru că tristețea e ca noaptea. E mai scurtă decât ziua, dar pare de două ori mai lungă atunci când stai de veghe. Când ești trist parcurgi o noapte lungă, iar zorii zilei par mai departe ca niciodată.
Când ești trist nimic nu mai are culoare.

Iustina Ţalea Dinulescu 

Momente în viață (IV)

8b37c26781daad157630a4c3c0a201b4

Sunt… momente în viață. Asta îmi spun de fiecare dată, fie că e vorba de un moment încărcat de bucurie, fie că este unul de mare tristețe.
Zi de zi trăim momente. Mai însemnate sau mai puțin însemnate, mai vesele sau mai triste, cu fiecare zi care trece, mai numărăm câte o amintire, câte un gând, un sentiment, o povață sau o povară.

Sunt momente când sfârșitul unei zile ne întristează pentru că nu putem trăi la infinit clipele care ne-au făcut inima să tresalte de bucurie și momente când căderea nopții e o binecuvântare, care ne acoperă sufletul cu vălul invizibil al speranței că mâine va fi puțin mai bine. Continuă lectura „Momente în viață (IV)”

Monolog V

a81fcad8070333fbf91198695468f3c8

Scriu… despre sufletul meu. Ciopârțit, fericit, singur, iubit, părăsit, înfrânt, mâhnit, pustiu, liber, nerăbdător, copilăros, nemărginit. De atâta timp îmi aștern sufletul în mii de cuvinte, pudrate cu zâmbete dulcegi și aromate și condimentate cu lacrimi sărate-amărui și uneori tot simt că nu am spus destul. Simt că de-a lungul timpului au rămas în adancu-i multe sentimente nemărturisite, care l-au transformat așa cum apa mării conturează noi țărmuri.
Nu mai știu ce simt. Sita sufletului meu nu mai cerne, astfel că toate sentimentele mele, și bune și rele, zac murdare într-un colț. Nesiguranța e singurul sentiment care a izbutit să scape printr-o crăpătură a sufletului. Continuă lectura „Monolog V”

Femeia cu lacrimi în glas

e445f1251daf6ebc9692c03d8f1c95ab

Nu mai avea nicio expresie. Ochii îi erau goi, secați de lacrimi și fără viață în ei. Plânsese mult. Plânsese câteva nopți la rând, cu suspine și cu lacrimi mari, care i-au sărat obrajii, lăsând dâre de durere până sub bărbie.
Acum nu mai are lacrimi pe chip, căci s-au rostogolit toate și i s-au oprit în gât. Vocea îi e tremurândă și fără vlagă, iar zâmbetul ștrengar i-a dispărut. Nu și-l mai amintește nici ea și îi lipsește atât de mult…

Astăzi, după o zi atât de încărcată, a simțit nevoia să se privească în oglindă. Și-a privit pentru câteva minute goliciunea. Trupească și sufletească. Și-a îndepărtat cu grijă machiajul discret de azi dimineață și și-a dat jos și masca indiferenței. A așezat-o pe noptieră, cu gândul că mâine va trebui să o poarte din nou. Continuă lectura „Femeia cu lacrimi în glas”

Într-o zi, nu mai doare

large

Într-o zi, nu mai doare. Într-o dimineață oarecare, te trezești și a trecut. Amintirile nu îți mai spintecă sufletul. Îți umpli plămânii cu aer proaspăt și expiri cu putere, dorindu-ți să dai afară toată acea neliniște, care noaptea trecută parcă era încă acolo. Lacrimile au dispărut și ele pentru că le-ai plâns pe toate la vremea lor. Azi, după mult timp, îți simți sufletul ușor ca o păpădie. Nu știi de ce, cum și când s-a petrecut această „uitare”, dar liniștea pe care o simți e ca o binecuvântare.
Nu te mai doare să faci slalom printre amintiri frumoase și nu-ți mai e teamă nici să ți le amintești pe cele dureroase. E liniște. Sufletul tău nu mai suspină nici de dor, nici de singurătate. Continuă lectura „Într-o zi, nu mai doare”

Tăcere în doi

tumblr_la1pg6u4df1qd4mmyo1_500

Știu că, uneori, ca acum, tăcerea mea te enervează.
Văd că îmi vorbești, dar nu te aud. Toată ființa mea e scăldată în această tăcere mormântală, în care nu-mi mai aud nici măcar inima bătând.
Nu vreau decât să tac și să taci, dar tu tot încerci să-mi spui ceva.
Shh…
Ce liniștită e tăcerea.
Ți-am spus că sunt obosită. Hai, te rog, taci. Continuă lectura „Tăcere în doi”

Femeile își vând ieftin sufletul

large (3)

Uneori, îl dăruiesc și gratis. Își dăruiesc sufletul, visele, trupul unor bărbați nepotriviți, care nu au îngrijit niciodată sufletul unei femei și care au considerat că trupul e o simplă jucărie la care pot renunța oricând se plictisesc.
Naive, ele au crezut că dăruind totul vor primi totul, că sufletul le va fi ținut în palme, nu călcat în picioare și că trupul le va fi mângâiat și iubit, nu pângărit și nu considerat un obiect. Au iubit, au sperat, au visat. Au făcut planuri. S-au vândut ieftin, crezând că altfel nu vor fi văzute, acceptate și iubite. Continuă lectura „Femeile își vând ieftin sufletul”