Infern in paradis, de Lucy Clarke

„Unele vacanțe nu se întâmplă așa cum plănuiești. Unele bilete dus-întors, se transformă în călătorii doar dus. Și nu pentru că vrei, ci pentru că nu mai poți să te întorci. Unele avioane nu mai ajung la destinație, ci se prăbușesc undeva în neant. În cazul de față, în mijlocul oceanului Pacific, pe o insulă pustie. 
Când vacanța ta de vis se transformă într-un naufragiu, ce alegi? Moartea poate fi o alegere ispititoare, dar ce te motivează să lupți pentru supraviețuire? 

Infern în paradis.
Povestea a două surori. Una dintre ele alege să nu urce în avion. Cealaltă este una dintre zecile de victime. O singură alegere care schimbă două destine. Însă iubirea dintre surori este indestructibilă și legătura nu se prăbușește nici măcar după dispariție.
Chiar și peste ani, Erin încă își caută sora pierdută. Dar o vă mai găsi în viață?”

Pleci în vacanța plănuită pentru a-ți vindeca rănile, dar avionul tău se prăbușește pe o insulă pustie care nici măcar nu are un nume pentru că e una dintre sutele de insulițe ale arhipelagului Fiji, care e sălbatică și nelocuită. E scenariul perfect pentru un film bun, dar e scenariul perfect și pentru o carte excelentă, vă asigur. Chiar dacă s-au mai făcut filme de genul și s-au mai scris cărți asemănătoare. Povestea asta vă va cuceri negreșit.

Lori trebuia să plece în vacanță în Fiji împreună cu sora ei, Erin, dar în seara dinaintea plecării au o ceartă aprinsă și un schimb de replici dureroase. Așa că Erin nu mai apare la îmbarcare a doua zi, iar Lori pleacă singură. Avionul se prăbușește, iar din cei 9 pasageri supraviețuiesc doar 5. Lori, pilotul, alți doi bărbați și un bebeluș de 4 luni. Pe o insulă sălbatică și neprimitoare, în mijlocul Pacificului de Sud. Doi ani mai târziu, este găsit pilotul avionului. Trăind sub o altă identitate în Fiji. Susținând că este singurul supraviețuitor. Dar ceva nu se leagă în povestea lui, iar Erin pornește din nou o investigație pe cont propriu și odată cu ea, pornim și noi în căutarea răspunsurilor.
De ce s-a prăbușit avionul? De ce nu a fost găsit timp de doi ani? Ce s-a întâmplat cu ceilalți pasageri? Cum a scăpat doar pilotul de pe insulă?
Multe, multe întrebări apar pe tot parcursul romanului și la toate primim răspunsurile treptat. E atât de bine construită intriga și desfășurarea acțiunii, atât de frumos se îmbină prezentul lui Erin cu trecutul lui Lori, încât citești tinandu-ti respirația, dorindu-ti să afli odată ce s-a întâmplat acolo.

Povestea e impresionantă prin conexiunile pe care le țese între oameni, prin dinamica relațiilor dintre ei, prin tiparele umane ușor de recunoscut.
Nu știu de ce mă fascinează cărțile care au ca subiect o catastrofă, precum un accident aviatic, mai mult decât orice alt accident sau tragedie. Poate pentru că mi se pare că acestea împing omul către limitele sale incredibile. Pentru că sunt sigură că atunci când ne-am urcat într-un avion am avut cu toții un purice mic de teamă în suflet că nu mai ajungem la destinație. Și poate că te-ai dus și mai departe de atât cu gândul și te-ai întrebat ce-ai face dacă te-ai prăbuși pe o insulă pustie și ai supraviețui accidentului. Eu m-am gândit. Dar niciodată nu am putut cuprinde cu mintea scenariul. De aceea când găsesc câte o carte sau câte un film cu scenariul ăsta le aleg și mă pierd în ele. Trăiesc experiența prin personajele fictive.

Erin și Lori mi-au rămas în suflet. M-au învățat o lecție, dacă mai era ceva de învățat, căci e ceva ce știm cu toții. Anume că de multe ori, vorbele pe care le spunem sub imperiul furiei nu reflectă cu adevărat sentimentele noastre. Că le spunem doar ca să rănim cu bună știință și pe care întotdeauna, dar întotdeauna le regretăm atunci când furia trece. Tocmai de aceea e important să ne alegem cu grijă cuvintele, pentru că uneori, din păcate, vor fi ultimele pe care i le spunem cuiva. Ultimele pe care le vor auzi de la noi. Ultimele cu care vor pleca. Iar regretele de apoi sunt cele mai amare.
Legăturile de familie sunt fragile și sunt cele mai puternice. Sunt vulnerabile. Familia nu ți-o alegi, dar e lângă tine sau aproape de tine toată viața ta. E atât de important ce ne spunem unii altora. E atât de important și ce nu ne spunem la timp sau nu ne spunem deloc. Ne rănim atât de ușor. Ne pierdem atât de repede…

„Atunci când lumea ți se clatină sub picioare, ai da orice să mai trăiești un moment asemănător. Să te întorci în sânul familiei. Cel mai important lucru.”

Nu pot să povestesc mai mult din carte ca să nu stric plăcerea de a o descoperi singuri. E o poveste foarte foarte frumoasă despre legăturile de familie, despre legăturile dintre oameni, despre oameni. Despre supraviețuire.

Lucy Clarke e o autoare nouă pentru mine, deși Infern în paradis se pare că este al nouălea roman pe care îl scrie. Și îl scrie bine de tot. Mă bucur că editura Bookzone a ales să o traducă și nu pot decât să sper și la alte titluri ale ei.

Dacă vreți să vă convingeți cât de bună e cartea asta, o găsiți pe Libris.ro.

Rating Goodreads – 5/5 ✈️
Iustina Dinulescu

Soacra, de Sally Hepworth

„Din clipa în care a făcut cunoștință cu soacra ei, Lucy a știut că nu era deloc nevasta perfecta pe care Diana și-o dorise pentru fiul ei. Relația lor a fost mereu politicoasă, lipsită de căldură. Și tânăra nu s-a putut plânge niciodată, pentru că Diana era o femeie despre care nimeni nu avea nimic rău de spus, un adevărat stâlp al societății, o luptătoare pentru drepturile femeilor refugiate. Până când Diana se sinucide, lăsând în urmă un bilet în care mărturisește că nu a mai suportat să trăiască luptând cu cancerul. Numai că autopsia nu dă la iveală nicio urmă a bolii nemiloase, ci doar semne de otrăvire și urme de sufocare. Așa că toți cei din preajma sa devin suspecți de crimă. Cine i-ar fi putut dori moartea Dianei? De ce și-a schimbat aceasta testamentul, dezmostenindu-și copiii? Și, mai presus de orice, de ce Lucy nu pare deloc tristă fiindcă i-a murit soacra?”

Mă tot gândesc la ceva cu care să asemăn cartea asta și nu găsesc nimic potrivit. Dramele de familie sunt un gen pe care îl citesc mereu cu plăcere, pentru că sunt povești inspirate din viața reală, cu și despre oameni simpli, normali, în postura cărora te regăsești foarte ușor. Nu este greu de ghicit după titlu că tema principală a romanului este relația dintre noră și soacră, o relație care rareori este așa cum își imaginează sau speră ambele părți implicate. Ne încadrăm cu toții în aceleași tipare, mergem parcă pe aceleași drumuri bătătorite de alții înaintea noastră. Ceva e cu siguranță greșit în asta, nu-i așa?!

„Mă întreb: ce rămane din noi după ce nu mai suntem? […] Existam în continuare prin copiii noștri. Prin nepoții noștri. Prin strănepoții noștri. Existăm prin toți oamenii care vor continuă să trăiască, pentru că noi am trăit. Rămân înțelepciunea noastră, inteligența, frumusețea – toate filtrate prin generațiile următoare, care continuă să se reverse în lume și să o transforme.”

Cel mai mult la acest roman mi-a plăcut alternarea perspectivelor și a timpurilor, pentru că am putut privi aceeași situație prin ochii a două persoane diferite – o noră și o soacră, o femeie și o altă femeie, o mamă și o altă mamă – și ambele au avut dreptate. Pentru că dreptatea absolută nu există și pentru că e ușor să judeci pe celălalt atunci când nu-i cunoști adevăratele trăiri, gândurile sau intențiile. Relația dintre Lucy și soacra ei Diana a pornit cu stângul pentru că prima avea așteptări prea mari și o viziune idealistă în ceea ce privea relația pe care ar fi trebuit să o aibă, iar cea de-a doua era o femeie foarte diferită de prima. A fost o lectură captivantă și frumoasă, iar frumusețea ei constă în asta – în faptul că pe parcursul lecturii balanța a rămas mereu în echilibru. Fiecare dintre cele două, noră și soacră, au avut intenții bune care au sfârșit printr-o dezamăgire a celeilalte. Ambele se străduiau și ambele își doreau același lucru – o familie fericită și unită, însă în unele zile acest obiectiv părea ceva aproape imposibil de atins.

Mi-a plăcut de Lucy, mi-a plăcut Diana, mi-a plăcut dinamica relației lor. M-a făcut să regândesc la rându-mi o mulțime de chestii. M-a pus pe gânduri.

Familia este unul dintre lucrurile care ne definesc. Baza noastră se clădește în sânul familiei, relațiile dintre părinți și dintre părinți și copii sunt cărămizile care construiesc fundația. Toată viața noastră se învârte în jurul familiei, în sânul căreia ne încărcăm fie cu sentimente care ne ajută să răzbim în viață chiar și în vremuri grele, fie cu sentimente care ne împovărează și mai mult.

Romanul Soacra nu este doar despre relația dificilă dintre o noră și o soacră. Nu, este mai mult de atât. Este despre o familie, cu bune, dar mai ales cu rele. Despre aventura vieții numită modern și pe scurt parenting. Căci ăsta e izvorul vieții fiecăruia – părinții. E despre cât de ușoară și senină e această relație între părinți și copii atunci când copiii sunt mici, iar părinții reprezintă întreg universul lor și despre cât de anevoioasă și de puțin armonioasă este uneori atunci când copiii se maturizează. E aproape dureroasă partea asta a poveștii. Căci armonia și echilibrul vieții de familie ne scapă deseori printre degete. Uneori, cred că cerem și așteptăm prea multe de la părinții noștri. Alteori, cred că cerem și așteptăm prea multe la copiii noștri. Reprimăm sentimente, le negăm pe altele, creăm distanțe și îngrădim speranțe. Nu suntem cei mai înțelegători copii și nici cei mai toleranți părinți. Undeva, pe drum, apar crăpături pe care le lăsăm în spate pentru că ne continuăm drumul spre înainte. Însă la un moment dat ne ajung din urmă toate și ne înghit cu totul, ca o prăpastie în care cădem în gol pentru că nu am văzut-o la timp. Pentru că am ales să ignorăm ce era evident sau pentru că nu ne-am mărturisit la timp durerile.

„M-am străduit atât de mult timp să nu las la iveală partea mea vulnerabilă, încât am și uitat cât de reconfortant este să fii vulnerabil. De când mă știu a fost nevoie să fiu puternică pentru familia mea. Și e util să fii puternic. Te face să te simți pregătit să înfrunți și să ieși biruitor din orice încercări. Din cauza asta am trăit așa cum am făcut-o, muncind din greu, fară să mă las copleșită, fară să permit să mă las copleșită de vreo slăbiciune. Dar puterea este supraevaluată. Iar vulnerabilitatea și faptul că ești uneori copleșit sunt surprinzător de plăcute.”

Diana a fost o femeie, o mamă, o soție, o bunică, o soacră. Nu a fost „cea mai bună” în niciun rol, dar și și-a dat toată silința. Și-a iubit copiii, și-a iubit incredibil de mult și într-un mod înduioșător soțul, marea iubire a vieții ei. Și-a iubit nepoții și își iubea munca. Și-a iubit și nora, în felul ei. Un pic de Diana suntem fiecare dintre noi. Sau dacă nu suntem, vă spun, v-ar plăcea să fim. Pentru că Diana a fost o femeie puternică, iar drumul femeilor puternice nu este niciodată simplu sau ușor.

„Nu am decât două lucruri pe care cred că merită să vi le spun. Am muncit din greu pentru tot ce a fost important pentru mine. Și ce-a fost important pentru mine nu a costat absolut nimic.”

Tare mult mi-a plăcut acest roman, care se pare că este al cincilea al autoarei, Sally Hepworth. Primul publicat la noi, dar sper că nu singurul, pentru că pe mine una m-a câștigat ca fan.

Cartea a apărut la editura Nemira, în colecția Armada și dacă trageți cu ochiul pe rafturile virtuale ale Libris.ro o s-o găsiți chiar aici.

P.S. Finalul este unul neașteptat de trist și de amar. Nota 10 pentru autoare și pentru cum a construit această poveste, piesă cu piesă.

Rating Goodreads – 5/5*
Iustina Dinulescu

Începem cu sfârșitul, de Chris Whitaker

„Corect. Greșit. Viața o trăiești undeva între ele. Duchess Day Radley are 13 ani, se declară proscrisă și este apriga apărătoare a fratelui ei de 5 ani, Robin, și părinte pentru mama ei, Star, care nu reușește să aibă grijă nici de ea și nici de copii. Walk n-a plecat niciodată din orășelul din California unde au crescut el și Star. A ajuns șerif, dar nu poate uita că a depus mărturie cândva împotriva celui mai bun prieten, Vincent King, care a ajuns în închisoare. Și este excesiv de protector cu Duchess și fratele ei. După 30 de ani, Vincent este eliberat. Iar Duchess și Walk trebuie să înfrunte problemele care apar odată cu întoarcerea lui.”

Când am citit despre apariția acestei cărți, mi-am zis că e musai să o trec pe lista rapidă, ceea ce am și făcut. Cum a devenit disponibilă pe Libris, a ajuns destul de repede și la mine. M-a atras în primul rând titlul, apoi paralela cu Acolo unde cântă racii (trebuie să o citiți și pe asta, în cazul în care nu ați făcut-o deja!). Ceea ce am făcut diferit totuși a fost fost faptul că nu am mai căutat referințe și recenzii despre carte, așa cum fac de obicei. Nu mă întrebați de ce. Pur și simplu nu am mai făcut-o. Așa că am pornit la drum neștiind absolut nimic despre poveste, neavând așteptări (deși oarecum în mintea mea o și pusesem lângă Acolo unde cântă racii), neștiind exact ce gen e și ce gen de personaje voi găsi. Surpriza a fost una plăcută, vă asigur.

Asemănarea e pertinentă, însă povestea și atmosfera diferă destul de mult. Duchess nu e Kya, dar este un personaj cel puțin la fel de impresionant și de dramatic. Un adult captiv în corpul unei adolescente de 13 ani sau, poate, un copil maturizat cu mult înainte de vreme. Pentru că o serie de întâmplări nefericite și o mulțime factori mai importanți sau mai puțin importanți îi trasează lui Duchess un drum tare anevoios, plin cu obstacole și neșanse, cu lipsă (de afecțiunea și atenția pe care un copil le merită de la părintele său), cu multă, prea multă tristețe și pierdere.

„Mi-aș fi dorit să existe o cale de mijloc, știi? Pentru că undeva la mijloc trăiesc oamenii. Viața nu trebuie să fie ceva de genul totul sau nimic…înoată sau îneacă-te, cam așa. Cei mai mulți oameni calcă pur și simplu apa – și asta mi se pare îndeajuns. Pentru că atunci când tu te îneci, ne tragi și pe noi după tine.”

Începem cu sfârșitul. Pentru că sfârșitul e de fiecare dată un nou început, o nouă șansă. Nu e un clișeu, chiar deloc. Să începi cu sfârșitul, adică să începi să trăiești din nou după ce mori sufletește nu înseamnă că trecutul dispare, că pierderile se uită, că durerea nu a fost acolo. Să începi cu sfârșitul înseamnă să pornești în căutarea fericirii, în căutarea sau spre regăsirea ta. Cred că această expresie a fost modul prin care Chris Whitaker a sintetizat perfect călătoria lui Duchess, viața ei, finalul poveștii.

Speranța e un sentiment profan. Și viața e fragilă. Iar uneori ne ținem de ea cu prea multă putere, chiar dacă știm că se va frânge.

Despre poveste efectiv nu vreau să povestesc nimic. Este un thriller construit cu răbdare și pricepere, unul atipic aș putea spune (cel puțin din ce am citit eu până acum), în care fiecare găsim câte puțin din mai multe genuri literare. Duchess a fost un personaj interesant. Uneori greu de înțeles, de multe ori cu reacții exagerate, însă construind puzzle-ul vieții ei, punând una lângă alta piesele care îl alcătuiesc – lipsa unui tată, a unei familii, a unei mame care să-i fie înger păzitor, prietenă, model în viață, lipsa unor repere și a stabilității emoționale, povara de a avea grijă de o altă ființă umană de doar 6 ani cu atât de multe nevoi și multe altele – îți dai seama de ce Duchess era persoana care era, de ce simțea că nu aparține, că nu se încadrează în niciun tipar. Absența, de toate felurile, i-a trasat lui Duchess drumul în viață.

Romanul lui Whitaker este în același timp un mistery polițist, o poveste de dragoste și o tragedie sfâșietoare. Agonia existențială este vizibilă la tot pasul, dar la final există și speranța. – Publishers Weekly

Au fost câteva momente emoționante, unele pasaje pe care le-am citit și de două ori cu o imensă părere de rău. Mă tot întrebam pe parcursul lecturii oare de ce unii oameni au parte de vieți atât de grele? Oare chiar stă vreun pic în puterea noastră să ne schimbăm destinul, viața? O mulțime de întrebări existențiale fără răspuns. Începem cu sfârșitul e genul de carte care le scoate din sertarul ăla prăfuit în care le-ai vârât cândva.

Romanul a apărut la editura Trei, în colecția Fiction Connection. Îl găsiți aici.

Rating Goodreads – 5/5*
Iustina Dinulescu

Dispariția lui Annie Thorne, de C.J. Tudor



„Joe nu voia să se mai întoarcă vreodată la Arnhill după tot ce s-a întâmplat: trădarea, sinuciderea, dispariția surorii lui. Dar nu are de ales, după ce primește un e-mail înspăimântător în care scrie: „Știu ce s-a întâmplat cu sora ta.“
E ușor să se angajeze ca profesor la fostul său liceu și să-i evite pe prietenii care nu se bucură prea tare că s-a întors. Însă e greu să se întoarcă la mina abandonată unde viața i s-a schimbat pentru totdeauna, ca să înfrunte adevărul. Pentru că cea mai îngrozitoare zi din viața lui nu a fost când sora lui a dispărut, ci ziua în care s-a întors.”


Chestia cu thrillerele horror e următoarea: dacă sunt foarte bune te urmăresc multă vreme și aproape că-ți schimbă permanent percepția asupra anumitor locuri sau obiecte; în schimb, dacă sunt aproape bune simți că ai fost cumva păcălit și te-ai cam speriat degeaba. Cred că Dispariția lui Annie Thorne a fost un thriller aproape bun.

Mi-a plăcut, nu zic nu. Este fără doar și poate genul de carte care te ține captiv, în care nimeni nu spune tot adevărul, în care secretele ies la iveală greu, atmosfera e apăsătoare, iar personajele sunt reci. Ceea ce nu mi-a plăcut a fost lipsa de originalitate. Nu sunt amatoare de cărți/filme horror, dar din puțina mea cultură atunci când vine vorba de așa ceva, pot să spun că unele chestii mi s-au părut familiare. Cred că autoarea s-a inspirat din mai multe surse și a încercat să facă o combinație între ceea ce a fost mai interesant din fiecare. Am mai citit câteva review-uri ca să văd dacă mai este cineva cu aceeași impresie și se pare că nu sunt singura. Pe mine personal m-a trimis cu gândul la serialul Dark, poate din cauza motivului central – mina și a misterului întunecat care plutea în jurul ei.

Satul Arnhill este personajul principal al romanului. Unul înfricoșător. Locul unde toată lumea știe pe toată lumea, unde oamenii închid ochii și se fac că nu văd atunci când trebuie să vadă, unde agresorii își transmit „moștenirea” din generație în generație pentru că nimeni nu are curajul să-i oprească în vreun fel. Arnhill e o buclă. Una în care istoriile întunecate se repetă, unde suferința umană e ciclică, fară sfârșit, Nimeni nu pleacă vreodată din Arnhill.

Romanul abordează puțin și tema bullying-ului, acest fenomen care a căpătat amploare și care este din ce în ce mai agresiv, dar este cumva în plan secundar, nu despre asta e vorba de fapt. C.J. Tudor știe să se folosească de suspans, dialogurile sunt foarte bune, merge pe un tipar (în cazul ăsta același ca în Omul de cretă) și te prinde de la primele rânduri. DAR în romanul ăsta nu ne-a spus tot. O mare parte din „ceață” s-a risipit, e adevărat, dar la final tot nu am putut să văd clar anumite evenimente. Nu am primit toate explicațiile și am rămas cu cel puțin 3 întrebări la care nu am primit răspunsuri. Nu m-a deranjat tenta de supranatural/fantastic din ultima parte, însă chiar și în cazul ăsta e musai să existe explicații și deznodământ, chiar dacă e posibil să sfideze puțin logica.

Ați citit cartea? Cum vi s-a părut?

Romanul a apărut la editura Nemira, în colecția Armada thriller.

Rating Goodreads – 4/5✨
Iustina Dinulescu

Fragmente:

„Oamenii spun că timpul le vindecă pe toate. Se înșală. Timpul doar le șterge pe toate. Trece și trece fără să-i pese de nimic, ne macină amintirile, distrugând puțin câte puțin tristețea ce e ca un mare bolovan din care mai rămân mici fragmente dureroase, dar sunt suficient de mici ca să le poți duce.
Inimile frânte nu se vindecă. Timpul doar ia bucățile și le fărâmițează până când se prefac în praf.”

„Așa sunt unele lucruri – unice, trecătoare. Le poți copia, recrea, dar nu le mai poți aduce niciodată la viață. Nu mai sunt la fel.”

„Durerea e ceva intim. Nu e ceva ce poți împărți ca o cutie cu bomboane. E a ta și doar a ta. O ghiulea din oțel cu țepi legată de gleznă. O haină plină de cuie pe umerii tăi. O coroană de spini. Nimeni nu poate simți durerea aia. Nu pot să meargă în pantofii tăi pentru că în pantofii tăi e sticlă spartă și, ori de câte ori încerci să faci un pas, îți sfâșie tălpile. Durerea e cea mai groaznică tortură și nu se termină niciodată. Ești legat de temnița aia pentru tot restul vieții.”

„Cred că și locurile au secrete. Ca oamenii. Trebuie doar să sapi. În pământ, în viață, în sufletul unui om.”

Fetița din scrisoare, de Emily Gunnis

„Anul 1956. Atunci când Ivy Jenkins rămâne însărcinată, este trimisă în dizgrație la St Margaret, o casă întunecată, înfiorătoare pentru mamele necăsătorite. Copilul ei este adoptat împotriva voinței sale, iar Ivy nu va pleca niciodată din casa groazei.
Anul 2017. Samantha Harper este o jurnalistă a cărei carieră se află în impas. Când îi cade în mână o scrisoare din trecut, conținutul o șochează și o tulbură. Scrisoarea este de la o mamă tânără, care imploră să fie salvată de la St Margaret, înainte de a fi prea târziu.

Sam investighează tragica poveste, ca jurnalistă, dar și prin prisma misterioaselor legături personale pe care le intuiește, și descoperă o mulțime de morți inexplicabile care înconjoară femeia și copilul ei. Sub presiunea iminentei demolări a așezământului St Margaret, Sam are doar două zile pentru a pune în ordine și a completa un puzzle vechi de șaizeci de ani înainte ca adevărul, care se află tulburător de aproape de casă, să se piardă pentru totdeauna…” Continuă lectura „Fetița din scrisoare, de Emily Gunnis”

Rețeaua șoaptelor, de Chandler Baker

„Sloane, Ardie, Grace și Rosalita lucrează de ani buni la Truviv Inc. Când directorul companiei moare subit, Ames, șeful lor direct, îi preia locul. Dar el este un personaj complicat, dintotdeauna înconjurat de șoapte, șoapte mereu ignorate de cei cu putere de decizie.

Dar lumea s-a schimbat și cele patru femei au decis că e de ajuns. Sloane și colegele ei pun în mișcare un mecanism catastrofic ce va afecta fiecare etaj și departament de la sediul Truviv. Iar viețile lor – de femei, colege, mame, soții, prietene – se vor schimba dramatic pentru totdeauna.”

Continuă lectura „Rețeaua șoaptelor, de Chandler Baker”

Ceva în apă, de Catherine Steadman

dav

<<Exemplar citit în avanpremieră >>

„Ești în luna de miere perfectă în Bora Bora, alături de bărbatul pe care îl iubești, și dați peste ceva care vă poate schimba viața în bine sau vă poate distruge. Tu ce ai alege? Pot visele să devină coșmaruri?

Erin și Mark, doi oameni normali, ca tine și ca mine, îndrăgostiți până peste cap. Erin este o realizatoare de filme documentare pe cale să dea lovitura. Mark este un investitor bancar arătos, cu planuri mari. Cei doi pleacă în luna de miere pe insula tropicală Bora Bora, în ciuda problemelor financiare care îi așteaptă la întoarcere. Dar la o sesiune idilică de scufundări în marea cristalină, dau peste o valiză care îi poate face peste măsură de bogați. De aici, visul se transformă în coșmar, paradisul în fundalul unui adevărat thriller, iar Erin și Mark se trezesc prinși într-un vârtej de conspirații, personaje misterioase și periculoase, spionaj. Tot ce știau unul despre celălalt va fi pus la îndoială.

Cât îți ia să sapi un mormânt? În cât timp se răcește un cadavru? Cât de departe ești dispus să mergi pentru o viață mai bună?” Continuă lectura „Ceva în apă, de Catherine Steadman”

Cartea secretelor, de E.O. Chirovici

49898567_545568519254194_2120980414133698560_n

 „Nu poți avea încredere în propriile amintiri.
Nu poți avea încredere nici în relatările altora.
Așadar, cum poți să afli ce s-a întâmplat cu adevărat în noaptea aceea?

Psihologul James Cobb susține într-o noapte ploioasă, la New York, o prezentare despre artă recuperării memoriei pierdute. La plecare este abordat de un străin: un om aflat pe moarte, care îi povestește că, în urmă cu aproximativ patruzeci de ani, s-a trezit într-o cameră de hotel alături de o femeie ce fusese ucisă, dar nu își amintește ce s-a întâmplat. Cobb trebuie să afle dacă are de-a face cu un om nevinovat sau cu un criminal. Însă ițele acestui mister vechi sunt mult mai încâlcite decât par la prima vedere.”

Continuă lectura „Cartea secretelor, de E.O. Chirovici”

Acces interzis, de Karen Cleveland

50096378_549737992196781_410089855448514560_n

„Știi cui îi spui la revedere în fiecare dimineață?
Mergi la birou. Îți pregătești cafeaua. Îți deschizi computerul.
Jobul tău: să accesezi laptopul unui infractor rus și să găsești dovezi că ascunde identitățile a cinci agenți bine inflitrati, traindu-si viața ca fiecare dintre noi.
Ai reușit să intri.
Pe ecran îți apar cinci fotografii. Una dintre ele este a soțului tău.”

Un soț perfect. Un tată model. Un mincinos desăvârșit. Continuă lectura „Acces interzis, de Karen Cleveland”

Vara jucăriilor moarte, de Antonio Hill

46454436_605172759901379_964409793643020288_n„Romanul este un thriller polițist, a cărui acțiune se desfășoară pe durata a numai cinci zile, în atmosfera apăsătoare a unei veri călduroase din Barcelona. Protagonistul său, inspectorul Hector Salgado, are de rezolvat un caz aparent simplu, sinuciderea unui tânăr. Dar intriga se complică pe măsură ce Salgado intră într-o lume a privilegiilor și a abuzurilor de putere din înalta societate din Barcelona, unde se va confrunta cu criminali periculoși, cu secrete de mult îngropate și, în mod ciudat, cu propriul său trecut. Un caz întunecat, violent și aparent imposibil de rezolvat, în care destinele personajelor se întrepătrund, și care aduce la lumină vinovății, răzbunări, păcate și crime, adevăruri incomode ale celor mai puternice familii ale orașului. Deznodământul este unul surprinzător și lasă loc unui alt mister.” Continuă lectura „Vara jucăriilor moarte, de Antonio Hill”