Crăciun fără mama

86ba2cc7b2d8700dbc227b61ce698adf

Anul acesta m-am pregătit din timp cu decoratul casei, în așteptarea Crăciunului, dorindu-mi cu disperare să intru în atmosfera magică a acestei sărbători cât mai devreme. Mi-am făcut chiar 2 brăduți artificiali și azi mi-a cumpărat tata și pe-al treilea, natural. Un brăduț frumos și cu miros. Ca să simt că miroase a Crăciun. Am cumpărat câteva cadouri, așteptând cu nerăbdare să văd bucuria din ochii celor care le primesc. M-am pregătit din timp ca să simt magia, bucuria. Dar nu o simt.
Anul acesta mama nu a putut să ajungă acasă de sărbători. Sunt primele sărbători fără ea. Și parcă nu pot simți spiritul Crăciunului. În casă miroase bine, dar în suflet nu miroase decât a lipsă. Lipsa ei. Continuă lectura „Crăciun fără mama”

și totuși…

eb0ba86cedf1cfbbfd31cb8df976fcd4

Nu mărturisești nimănui și totuși…
totuși acel „nu-mi pasă” pe care l-ai spus mai devreme te mănâncă de viu pe interior și simți că ai adunat toate furtunile lumii înăuntrul tău;
totuși ziua pe care ai început-o bine s-a sfârșit incredibil de prost și da, parcă te irită la culme încurajările de genul „lasă, mâine o să fie bine, viața e frumoasă!”.

Totuși azi nu ți-ai fi dorit decât să te fi făcut mic, mic, atât de mic încât să poți ignora cu ușurință tot ce te-a dărâmat sufletește…

Monolog II

8bdea02cbb1de43b8b4d6906900d0649

Te trezeşti dis-de-dimineaţă, te speli pe faţă, apoi îţi acorzi câteva minute ca să te dezmeticeşti. Arunci o privire fugară pe fereastră. Totul e gri. Copacii sunt la fel de goi precum îţi simţi şi tu sufletul în dimineaţa asta. Ieşi afară şi în ciuda ploii mărunte speri că soarele va ieşi din ascunzătoare şi te va dezmorţi şi pe tine. Te deplasezi dintr-un loc în altul ca un robot, butonat din umbră de raţiune. Dar inima nu mai simte nimic. Azi nu se bucură şi nu tresaltă. E amorţită acolo în colţul ei din stânga şi stă tăcută. Nici tu nu prea simţi nevoia să vorbeşti. Simţi că n-ai cu cine. Simţi că nu ţi-ar înţelege nimeni zbuciumul sufletesc. Aşa că taci. Şi dormi. Şi iar taci. Şi iar dormi. Ziua pare mult mai lungă decât de obicei, iar tu nu simţi nevoia să te mai dai jos din pat. Nu te mai bucură nimic, decât liniştea şi somnul. Iar oamenii nu observă că ceva nu e în regulă cu tine. Pare doar o zi proastă sau doar o oboseală cronică. Aşa că încerci să le vorbeşti, să le explici inexplicabilul, căci nici măcar tu însuţi nu înţelegi ce se întâmplă cu tine. Continuă lectura „Monolog II”

Călătoria spre nicăieri…

0a3d9825e9dd0db0b4bd2bb17626d46c

Aș pleca. Aș pleca fără regrete și fără priviri peste umăr departe de oameni, departe de mine.
Aș pleca cu lacrimile sărate șiroindu-mi pe obrajii reci și nu m-aș mai feri de vânt. De data asta l-aș lăsa să-mi biciuie fața, să-mi amorțească durerea.
Aș pleca undeva unde liniștea e stăpâna absolută, într-un loc unde să nu-mi aud nici măcar propriile gânduri, nici măcar inima care îmi strigă din piept să mă opresc.
Aș pleca. Pentru o perioadă aș merge într-un loc în care fiecare dimineață ar fi o sărbătoare a unui eu liber, descătușat de toate regulile și dorințele celorlalți. Continuă lectura „Călătoria spre nicăieri…”

Pregatiti sa pierdem? – Niciodata!

gbfn

Ideea de a pierde pe cineva drag e inspaimantatoare din orice unghi ai privi-o. Stii ca pierderile oamenilor dragi sunt inevitabile la un moment dat, dar pare imposibil sa accepti acest lucru. Fie ca pierzi pe neasteptate sau constient, pierderea e pierdere si nimic nu te poate consola.Ce poti face mai intai? Sa-i spui acelui om drag cat de mult il iubesti? Sa incerci sa te impaci cu tine si cu ideea de ramas bun?

E greu de spus cand si daca devii vreodata suficient de puternic sa treci peste durerea unei pierderi. Dar in acele momente esti singur. Chiar si cu o mie de oameni in jur, esti singur. De fapt, ai cea mai proasta companie din cate exista… durerea. Continuă lectura „Pregatiti sa pierdem? – Niciodata!”

Decizii

Si sunt momente cand tristetea te sufoca. Cand dezamagirea iti face noptile albe si ochii umezi.
Sunt momente cand nu stii ce e de facut, cand habar n-ai ce decizie sa iei si ce e bine pentru tine sau nu. Ce iti aduce fericire si ce te nelinisteste.
Si cat de greu e sa trebuiasca sa iti ascunzi tristetea. Cat de greu e iti ascunzi lacrimile de ochii curiosilor in fata carora trebuie sa te explici. Cat de greu e sa depasesti momentul de negura…
Mi-e sufletul nelinistit si confuz. Mi-e inima imbracata in tristete si nu am nici un tratament eficient pentru asta.
Mi-e… frig. Mi-e… frica. Mi-e… nu stiu cum.
Cum se ia o decizie importanta? In functie de ce? Cu ce – cu inima sau cu capul?
Am un nod in gat care nu ma lasa sa respir.
Mi-e greu si… doare!

Iustina T. ©

Obosita si satula

Si sunt momente in viata cand tristetea te copleseste. Te duce pana in cel mai negru abis al ei apoi le lasa in bratele dezamagirii. Ale frustrarii. Ale neputintei.
E cumplita senzatia aceea de renuntare pentru ca nu iti sta in putinta sa faci mai mult sau aceea de acceptare a infrangerii. Dar indiferent ce ai pierde, nu iti pierde speranta! E singurul lucru care ne tine pe linia de plutire oricat de adanci ar fi apele in care ne scaldam la momentul respectiv. Continuă lectura „Obosita si satula”

Doare.

Sunt momente in care ni se da fara sa cerem, si sunt momente in care ni se ia fara sa fim intrebati. Fara sa putem face ceva, orice. Si asta doare!
Sunt momente in care oricat de mult ne-am dori sa obtinem ceva, nu il obtinem, indiferent cat de mult ne luptam pentru acel ceva. Si iarasi doare.
Doare sa te simti neputincios. Sa te simti umilit sau dezamagit. Si asta doare mereu.

Iustina T. ©

Oamenii plang

Oamenii plang. Din prea multa durere, din prea multa dragoste, din prea multa bucurie.
Plang in intimitatea camerei lor, plang pe umarul celui mai bun prieten, plang in vazul tuturor.
Oamenii nu plang pentru ca sunt slabi, ci pentru ca simt. Face bine sufletului sa planga, sa se descarce, sa scoata durerea afara. Cel mai mult plangem atunci cand suntem raniti, cand ne doare. Sunt lacrimi amare si mari. Dar o data scoase afara te simti mai bine. Ai sufletul putin mai usor.
Eu plang. Plang de bucurie, de tristete, de neputinta. Si mi-e bine. Ma simt bine dupa ce plang. Si nu, in nici un caz nu sunt slaba! Am sentimente. Simt. Sunt OM!

Iustina T. ©

Lacrimi

Se spune ca pentru fiecare minut in care esti trist pierzi 60 de secunde de fericire. Si totusi, cate secunde am pierdut… Teoretic, toti stim asta. Insa atunci cand tristetea te copleseste uiti complet de secundele pe care le pierzi lacrimand in loc sa zambesti…
In viata fiecarui om sunt lucruri care il doboara oricat de puternic ar fi. Sunt momente cand fiecare zambet e inlocuit de o lacrima. Dar cu timpul invatam sa ne ridicam, sa ne stergem obrajii de lacrimi si fruntea de sudoare si sa pasim poate cu putina nesiguranta, poate cu putina neincredere tot inainte. Continuă lectura „Lacrimi”