În labirintul fragmentat al memoriei istorice a Bucureștiului interbelic, anumite spații se impun ca depozitare tangibilă a destinelor politice, culturale și sociale. Casa Gheorghe Tătărescu, retrasă într-o stradă încărcată de amintiri, nu este doar o vilă; este un martor fragil, cu ziduri ce răspund întrebărilor unui veac tulburat, al unei elite aflate între ambiție și compromis, între putere și responsabilitate. Substanța sa arhitecturală, spațială și simbolică conserva, în mod discret, dar totodată elocvent, o poveste complexă despre un om și o epocă, apoi o ruptură dureroasă, culminând cu un gest contemporan de recuperare și reinterpretare: transformarea în EkoGroup Vila.

Casa Gheorghe Tătărescu din București: spațiu al memoriei politice și al continuității culturale

Figura lui Gheorghe Tătărescu, poliromantică și controversată, își găsește întruparea domoală și sobru echilibrată în locuința sa bucureșteană, o vila interbelică care refuză ostentația și amplifică proporțiile ca gest etic. Această casă, purtând urmele colaborărilor cu arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea și cu sculptori precum Milița Pătrașcu, a fost odinioară un spațiu discret pentru decizii politice, dar și un sanctuar familial. Astăzi, ea renaște sub umbrela EkoGroup Vila, o formulă culturală ce restituește dreptul la istorie al clădirii, fără a șterge complexitatea trecutului său povestea vilei din Strada Polonă nr. 19.

Gheorghe Tătărescu: omul, politicianul și criza unei epoci

Gheorghe Tătărescu (1886–1957) nu este o figură propagandistică, ci un personaj tensionat între idealul democratic și pragmatismul compromisului politic. Doctor în drept, primul său mandat parlamentar după 1919 a fost marcat de fidelitatea față de principiul votului universal, mai apoi devenind actor central în viața politică românească. În anii ’30, el oscila între vechiul liberalism și funcționarea sub presiunea tot mai accentuată a Regelui Carol al II-lea, iar primului său guvern i se atribuie atât reforme administrative, cât și inițierea unor procedee ce au slăbit în mod manifest democrația parlamentară.

Al doilea său mandat premier (1939–1940) se desfășoară în contextul unui continent amenințat, cu alianțe zdruncinate și teritorii pierdute. Dacă prima guvernare a fost marcată de o austeritate calculată, a doua își termină mandatul în colapsul României Mari, sub umbrela cedărilor teritoriale și a presiunilor geopolitice majore. Epoca postbelică îl vede încercând să se adapteze unei realități în care România se află sub hemisfera de influență sovietică, însă lui Tătărescu îi este decupată definitiv scena politică în 1947. Viața și cariera sa sunt episoade în oglinda dramatică a unei Românii în plină transformare și fragilitate.

Casa: un proiect de viață și un spațiu al puterii moderate

Casa de pe Strada Polonă, nr. 19, este o reflectare materială a principiilor și mentalităților care au guvernat interpretările lui Tătărescu despre putere. Nu un palat, ci o vilă de proporții modeste, unde discreția guvernează încăperile. Biroul prim-ministrului este așezat la entre-sol, cu o intrare laterală încadrată de un portal cu resonanțe moldovene, un detaliu care simbolizează subordinarea funcției publice față de intimitatea familiei și culturii.

Acest spațiu nu comunică ostentație, ci un echilibru între reprezentare și reținere. Camera de lucru este o încăpere mică, în care deciziile politice majore se luau sub semnul responsabilității, nu al triumfalismului. Casa a servit nu doar ca locuință, ci ca punct de întâlnire între elitele politice și culturale ale vremii, o scenă discretă a negocierilor și strategiilor care conturau România interbelică.

Identitatea arhitecturală: dialog între mediteranean și neoromânesc

Vila reprezintă o sinteză rafinată între influențele stilistice mediteraneene și accentele neoromânești, semnată inițial de Alexandru Zaharia și ulterior completată de Ioan Giurgea. Fațada evită simetria rigidă, în favoarea unui echilibru viu, în care coloane filiforme tratate diferit și portaluri cu referințe historic-moldovenești contribuie la maturarea limbajului arhitectural bucureștean interbelic.

Un element definitoriu este șemineul realizat de Milița Pătrașcu, eleva lui Brâncuși, încadrat într-o absidă de factură neoromânească – un gest artistic care leagă casa de marile transformări culturale ale vremii și o inserție a modernismului temperat într-un context tradițional. Ancadramentele ușilor, tot opera sculptoriței, completează subtil dialogul între tradiție și avangardă. Interiorul păstrează finisaje originale, precum parchetul masiv de stejar și feroneria din alamă patinată, elemente ce conferă profunzime arhitecturii și semnifică o investiție în calitate peste opulență.

• Impulsul mediteranean – luminozitate și raporturi interioare-exterioare, inspirate de curțile din Balcic;
• Accente neoromânești – portaluri și detalii sculpturale referențiale;
• Discuția proporțiilor restrânse cu o monumentalitate discretă;
• Proiectarea ratională a spațiilor pentru viața de familie și a funcției publice;
• Legătura organică între arhitectură și arta modernă prin colaborarea cu Milița Pătrașcu.

Arethia Tătărescu: un motor cultural din umbră

Deși discretă în discursul public, Arethia Tătărescu a fost o prezență decisivă în definirea culturală a casei și a familiei. Implicată în inițiative filantropice și în proiecte dedicate meșteșugurilor tradiționale oltenești, ea a fost liantul care a adus în București și în viața familială ecouri ale renașterii artistice românești, inclusiv legătura cu Constantin Brâncuși și realizarea ansamblului de la Târgu Jiu.

Figura sa, contemplativă dar fermă, se regăsește în fiecare detaliu al vilei. În dosarele de construcție, Arethia apare ca beneficiară, o indicație limpede a rolului său de supraveghere și coerență estetică. În contextul unui spațiu unde sobrietatea domină, ea veghea ca proiectul să rămână fidel unei culturi temperate, conexă unei elite care nu caută spectaculosul, ci autenticitatea și echilibrul.

Ruptura comunistă: degradare și uitare

După căderea definitivă a carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu și instaurarea regimului comunist, casa își pierde statutul originar. De la loc al deciziilor politice și al vieții aristocratice interbelice, devine un imobil confiscat, expus interventiilor arbitrare și decuplat de sensul său. Finisajele suferă, grădina este subevaluată, iar obiectul arhitectural începe să se degradeze, simbol al unei elite marginalizate și al unei istorii oficial mascate.

Cu toate acestea, nu a fost demolată, însă standardele amenajării și administrării rămân sub pragul respectului necesar. Spațiul devine o mărturie mută a trecutului, un «fundal» neutru al unei istorii negestionate și al unei biografii personale tăcute, cu un destin asemănător multor alte reședințe interbelice mutilate simbolic.

Post-1989: controverse, decizii și încercări de redresare

Tranziția de după 1989 amintește un teren instabil pentru gestionarea patrimoniului interbelic și a istoriei elitei politice. Casa Gheorghe Tătărescu a cunoscut în această perioadă intervenții discutabile ce au alterat coerența și subtilitatea arhitecturală inițială: modificări interioare, schimbări de funcțiune improprii, inclusiv amenajarea unui restaurant de lux care aducea cu sine disonanțe față de natura identitară a spațiului.

Proprietatea a trecut prin mâinile unor figuri controversate, printre care se numără Dinu Patriciu, al cărui profil de arhitect a adus o dimensiune paradoxală acestor intervenții. Criticile au fost vehemente, vizând nu doar gustul, ci și responsabilitatea față de un monument istoric și simbolic. Totuși, această fază a readus casa în discuția publică, catalizând o reflecție asupra valorilor pe care le dețin asemenea spații.

Ulterior, o etapă de restaurare atentă, realizată de o firmă britanică, a marcat revenirea proporțiilor și detaliilor originale, sprijinind redobândirea sensului arhitectural și cultural. Această încercare de recuperare face parte dintr-un proces mai amplu de reevaluare a elitei istorice și a patrimoniului său complex.

Redefinire și continuitate: EkoGroup Vila în prezent

În prezent, sub numele de EkoGroup Vila, clădirea păstrează urmele trecutului, dar și o deschidere atent controlată spre publicul contemporan. Spațiul nu devine un simplu muzeu înghețat, ci un promotor al memoriei într-un cadru cultural viu, unde accesul, permis exclusiv prin programări și evenimente dedicate, respectă atât caracterul locului, cât și necesitatea unei relații riguroase cu patrimoniul.

Transformarea evidențiază o continuitate fără rupturi artificiale: casa nu este rebranduită, ci legitim reintegrată într-un discurs actual care recunoaște dimensiunea dificilă a personajului său-proprietar și a epocii sale.

Astfel, EkoGroup Vila oferă o experiență înscrisă în pivnița memoriei publice și private, unde arhitectura, arta și istoria politică dialoghează pentru un public attent și contemplativ. Proporțiile moderate și detaliile sensibile ale casei devin unul dintre cele mai elocvente simboluri ale unei societăți în căutarea echilibrului între memoria trecutului și identitatea prezentului.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu and Casa Tătărescu

• Who was Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) was a Romanian politician who served twice as Prime Minister (1934–1937 and 1939–1940). A figure of the National Liberal Party, he played a significant role in interwar and immediately postwar Romanian politics, navigating complex transitions from democratic aspirations to authoritarian developments and finally to communist pressures.
• Is Gheorghe Tătărescu the same person as the painter Gheorghe Tattarescu?
  No. Gheorghe Tătărescu, the prime minister, is distinct from Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), a 19th-century Romanian academic painter. The similarity of names often causes confusion, but they belong to very different persons and eras.
• What architectural style defines Casa Tătărescu?
  Casa Tătărescu exemplifies an early interwar Bucharest architectural synthesis combining Mediterranean influences with Neo-Romanian accents. Designed by architects Alexandru Zaharia and Ioan Giurgea, it features distinctive portal treatments, variably styled slender columns, and sculptural elements by artist Milița Pătrașcu, reflecting a harmony between modernism and tradition.
• What role did Arethia Tătărescu play in shaping the house?
  Arethia Tătărescu, the prime minister’s wife, was a pivotal cultural force behind the house. As the project’s official beneficiary, she oversaw its coherent aesthetic, ensuring sobriety and avoiding ostentation. Her involvement reflected her broader engagement with cultural philanthropy and the revival of Romanian artistic heritage.
• What is the function of the building today?
  Currently known as EkoGroup Vila, the building functions as a cultural venue preserving its historic and architectural identity. Access is controlled and based on ticketing via iabilet.ro, situating the space within a contemporary cultural circuit that respects its historical layers and public significance.

Într-un oraș în care trecutul tinde să fie fie contestat, fie mitizat, Casa Gheorghe Tătărescu propune o altă experiență: cea a unei memorii fluid integrate cu prezentul, a unei istorii complexe asupra căreia există responsabilitate și atenție. Vizitarea acestei vile reprezintă o invitație la dialog, la introspecție și la o înțelegere mai nuanțată a ceea ce înseamnă arhitectura ca limbaj, puterea ca formă și memoria ca act cultural. Pentru cei interesați de intersecția dintre politică, artă și viața cotidiană a unei epoci fundamentale, EkoGroup Vila rămâne un reper indispensabil.

Accesul este exclusiv pe bază de programare, iar cei curioși pot solicita informații și programare, continuând astfel povestea începută în anii în care un politician complex numit Gheorghe Tătărescu a ales, cu discreție, să-și locuiască puterea într-un spațiu construit pentru echilibru și decență.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.